Fără gândul că lupţi din răsputeri să vezi crescând şi înflorind neamul, lucru la care să contribui cu puterea ta de muncă, inteligenţa si bărbăţia ta, fără acest simţ viaţa e un non-sens.
Dacă toată lumina făgăduinţelor tale, se risipeşte fără a trezi măcar un fir de mişcare şi toate visele ţi se par aparenţe, pustiu e sufletul tău, e sterp isvorul nădejdilor tale, nu mai tinde dreapta spre Petru căci îţi va răspunde şi va striga către toţi: “Nu cunosc pe omul acesta!”.
Dorul de a-ţi vedea neamul ridicat şi cu mare cinste între alte popoare, e gândul omului ce vine din Samaria. În slujba acestui sfânt ideal al mărirei patriei suntem datori să ne jertfim sângele cald al inimii noastre. El ţâşneşte, răsare şi creşte în sufletul tinerimii dornice de sacrificiu, setoasă de înfrumuseţarea vieţii naţionale, bucuroasă a primi pe umeri povara a cărei greutate n-o simte.
Nouei generaţii îi trebuie, pentru aceasta onoare, minte si înţelepciune. Căinţă vor avea toţi aceia care nu înţeleg că sufletul tinerimii de azi are nevoie de faruri luminoase, spre a-i arăta calea cea dreaptă si cinstită, la capătul căreia o aşteaptă laurii gloriei.
Tineri între 18 şi 25 ani, ascultaţi “cuvântul” si pentru binele ţării şi progresul neamului, asemănaţi-vă Romanului Scevola.
În noaptea vieţii neamului nostru niciodată n-a apus steaua răbdării şi încrederii, în viitor. Năzuinţele strămoşilor au fost îndeajuns ocrotite de dreptatea celui Atotputernic, ei neurmărind altceva decât să ne lase nouă moştenire glorioasă, pământul ce poartă rămăşiţe sfinte şi sufletul nepătat de viscolele vremii.
Reintegraţi în limitele noastre naţionale, trebuie să ne frământăm pentru fericirea tuturor cari cred că santinela pusă de Traian la gurile Dunării, are un rost şi o menire în viitor.
Şi această menire va fi cu atât mai înţeleasă cu cât fiecare dintre noi va fi mai înţeles.
Sentimentele înaltelor credinţe patriarhale, trebuiesc reînviate.
Ne sbuciumăm să vedem lucrând într-o solidaritate sinceră toţi oamenii de bine, cu grija de a nu lăsa să pătrundă în sufletul tineretului noroiul şi necinstea putreziciunilor morale, cari duc la ruină şi scad reputaţia şi prestigiul ţării.
Ne străduim să vedem deslegate toate problemele ce se pun în calea vitalităţii românismului si înfăptuirea făcută cu atâtea jertfe, să fie luminată de caldele raze ale soarelui culturii, fiind destul de bine convinşi că numai aşa înfrumuseţăm viaţa plaiurilor ce odinioară fură oropsite şi lipsite de căldura dătătoare de noui puteri.
Să muncim cu credinţă în Domnul, că ne ocroteşte să ne îndeplinim gândurile şi atunci bătrânii n-or mai putea spune:
“Nici inimi nu mai sunt, nepoate!”
D. Pupăză
