Experiment antinaţional – În loc de ca sarea-n bucate, obligaţi la sarea iodată!

364

foto predo 2V-aş ruga să nu-mi cereţi a fi extrem de plin de date concrete, în acest text. Voi trage un semnal de alarmă în care cred, deşi autorul moral al ideii este un om deosebit şi nu eu. Mă folosesc de acest spaţiu tipografic, totuşi, având şi cazurile concrete ce dovedesc cât de întemeiată este aserţiunea din titlul editorialului.

Aparţin spaţiului gorjan de pe Valea Bistriţei. Mai precis, la poalele Muntelui Vâlcanul. Imediat ce iese râul Bistriţa din munte, se află satul Gureni. Cândva, în copilăria mea, un sat cu mulţi guşaţi. Dar guşaţi sunt peste tot. Şi eu am un vecin, coleg de şcoală primară, Nicu lui Gheorghe, cu o guşă de toată frumuseţea. Dacă guşa poate fi frumoasă! În cazul lui este vorba despre hipertiroidism. Deşi, cea mai răspândită formă este hipotiroidismul.

Ei bine, deşi eu zic că e de rău, profesorul universitar dr. Pavel Chirilă a lansat o alarmă de care ar trebui să ţinem seamă. Domnia sa a creat primul spital pentru săraci. Din păcate, desfiinţat de autorităţile medicale din România. Se numea Cristiana, ca şi fundaţia cu acelaşi nume. Nu s-a lăsat şi, contrar opreliştilor şi opresiunilor Ministerului Sănătăţii a creat şi fiinţează şi azi un spital, la Bucureşti, pentru cei fără de nici un ajutor. Domnia sa susţine că un Ordin criminal al MS a introdus obligativitatea folosirii numai a sării iodate. Ceea ce este în concepţia sa de om de ştiinţă o adevărată crimă. Utilizarea fără noimă a sării iodate dă naştere la hipotiroidism. Care degenerează în cancer de tiroidă. Mai citează şi trei forme de cancer la care România deţine un nedorit loc unu în lume. Am în familie, nu unul ci trei cazuri de hipotiroidism! Cumnata mea, V.O., chiar s-a operat de cancer la tiroidă. Se tratează şi este în viaţă. Dacă asta mai este viaţă. Ca şi cum n-ar fi suficiente greutăţile vieţii. Fără posibilităţi de loc de muncă, fără alimentaţie naturală şi cu multe toxine în mâncare mai suntem obligaţi să ne otrăvim viaţa, atâta câtă este, şi cu sarea iodată. Nu cu măsură, cum se spune-n popor, ca sarea-n bucate, ci cu multă sare iodată. Aşa cum ne recomandă onor hotărârea guvernamentală criminală.

Profesorul şi umanistul său partizanul tratamentelor naturale – celebrul fitoterapeut Pavel Chirilă a ctitorit şi o Mănăstire în satul unde s-a născut – Sasca Montană. Unde-am ajuns ca invitat al celui mai bun prieten al meu, scriitorul şi publicistul Teodor Bulza. Dacă un om care-a ctitorit o Mănăstire, a creat spitale pentru cei oropsiţi şi ne atrage atenţia că sarea iodată e periculoasă, să-l credem pe cuvânt. Noi nefiind specialişti.

Tot Omul minunat Pavel Chirilă, susţinut şi de Dan Puric, afirmă că prin alte locuri din lume s-a mai trecut la un asemenea experiment. Limitat doar la o localitate, la o zonă mititică în comparaţie cu experimentul bezmetic al Guvernului României, adică al ministrului(ne)Sănătăţii noastre! Vom reveni.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here