Editorial

Gânduri înaintea ultimului drum – Premiul “Traian Dădălău” al fundaţiei cu acelaşi nume

 | 04 ianuarie 2012, 18:51 | 0 comentarii | 

foto predo 2A glosa pe marginea unui deces considerat de mai toată lumea ca fiind nedrept, prin trecerea în rândul celor drepţi a unui tânăr frumos şi talentat precum Traian Dădălău Brăiloiu, de numai 17 ani, pare o imensă prostie. Pe care mi-o asum din dragoste de semeni, de bunul meu amic Theodor Dădălău şi familia celui prea devreme trecut în lumea veşniciei.

Semnatura eletronica CertDigital

Mă veţi acuza, stimaţi cititori, şi că este o inepţie ceea ce voi încerca să însăilez aici. Încă odată, rog a fi iertat pentru impietate. Şi vă mai rog să-mi daţi voie ca Dumnezeu, în marea mila lui, să mă judece. Nu numai azi, când trupul celui care a fost este şi rămâne fragilul Traian Dădălău Brăiloiu va fi condus pe ultimul drum. Pământesc. Întrucât eu cred în veşnicie şi în Dumnezeu. Iar Dumnezeu ştie ce face. Scrisesem, în ultimul număr al Gorjeanului pe anul 2011, despre cartea „Zăicoienii prin cărările vieţii”, a profesorului pensionar Dumitru I. Şeclăman, fiu al acestei foste comune, acum sat aparţinător al comunei Dănciuleşti. Nu eram mulţumit ca lumea şi am încercat să-l felicit pe autorul acestei cărţi memorabile. Om care merita cu mult mai mult decât însemnările mele de lectură. Aşa că, alaltăieri seară, l-am sunat pe vivacele erudit. Căci aşa şi este. Ce-am aflat? Omul cu O mare este la venerabila vârstă de 81 de ani. În anul 2001, Dumitru I. Şeclăman trecuse printr-o grea cumpănă. Şi nu-şi mai revenea în urma celor două pierderi cumplite. Cum sta el aşa, distrus, l-a vizitat un văr, pare-mi-se, de-al doilea. Alt om de ispravă – Vasile Popescu. Iar acesta i-a oferit o mare şansă de a scăpa de starea îngrozitoare în care intrase după cele două tragedii. Una mai grea decât cealaltă. Iar inspiratul Vasile Popescu i-ar fi propus: „Măi Mitică, dar de ce nu scrii tu? Nu-i mai bine decât să tot boceşti?” Şi profesorul Dumitru I. Şeclăman s-a pus pe scris micromonografia „Noi, Zăicoienii”, avându-l coautor şi sponsor cu 150 de milioane de lei la acea vreme, o sumă imensă, să recunoaştem, pe acelaşi generos şi om cu credinţă în Dumnezeu – Vasile Popescu. Zis şi făcut. Cartea a apărut şi a fost distribuită la toţi locuitorii comunei Dănciuleşti, iar Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” a primit şi ea 9 (nouă!) volume. Una dintre cele mai complete monografii din câte mi-au căzut în mână. Şi care, culmea, este perfectă şi fără să fi cunoscut volumul lui Henri Sthal despre cum se scrie o monografie şi principiile pe care este musai să le respecte. Carte valoroasă, apărută în perioada dinaintea comunismului şi care beneficia de o prefaţă a savantului Dimitrie Gusti. Cum Zăicoieni era comună şi aparţinea de raionul Craiova, până-n 1968, a devenit sat al comunei Dănciuleşti, judeţul Gorj. An din care profesorul Dumitru I. Şeclăman s-a abonat la Gorjeanul şi unde-a colaborat, cu intermitenţe. Iar acum are în lucru o a treia carte despre „Arborele genealogic” al unor familii din comuna Dănciuleşti. La care m-am angajat să-l ajut cu introducerea datelor pe computer, redactare şi consiliere editorială. Eventual, acest al treilea volum, al domniei sale ar putea să apară în anul 2012, la Editura GORJEANUL. Iată de ce mă gândesc la bunul meu prieten Theodor Dădălău şi la timpul viitor. Spre nemurirea celui care i-a fost fiu pământean – Traian Dădălău Brăiloiu, chemat la Domnul. Doru, cel care n-a supărat pe nimeni, ce-i drept, nu merita o asemenea soartă. Dar dacă aşa fu voia bunului Dumnezeu, eu unul l-aş dori împăcat cu viaţa. La cât este de talentat în domeniul artelor vizuale, unde Traian îi semăna, i-aş propune să se gândească şi să muncească numai cu grija creării unui festival sau a unui Premiu care să fie anual oferit de o fundaţie. Şi care să-i poarte numele bunului Traian Dădălău Brăiloiu. Fie că se va crea o fundaţie cu numele fiului său, fie o asociaţie culturală ori chiar GorjFest-ul să instituie un Premiu cu numele celui mai iubit fiu – Traian, chemat la Domnul. Lumea-i ca lumea. Şi ca lumea suntem noi. Cu bune şi cu rele. Cele bune să se-adune, cele rele să se spele, cum se spune. Numai cu vorbe bune şi cu fapte aşijderea Theodor Dădălău va izbuti să treacă peste imensa tragedie. Eu promit să-i fiu aproape şi să-l susţin din toate puterile într-un asemenea demers. Dumnezeu să-l ierte pe Traian şi să-l odihnească. Luându-l aproape, Cel de Sus ştie ce face. Fii tare, Dorule dragă. Faptele tale bune de până acum te reprezintă ca pe un Suflet mare. Nu mă îndoiesc că şi de acum înainte faptele tale din dragoste de aproape se vor înmulţi.

Ion Predoşanu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL