La dezordinea zilei – Perspectivele politicii de opoziţie

506
Pentru că am tot susţinut în astfel de rânduri necesitatea existenţei unui partid de stânga, o stângă formulată pe principii europene, după cum se simte nevoia în realitatea politicii româneşti, nu pot să nu adnotez mirarea la ultima propunere prezentată de senatorul Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator.

Zice Domnia Sa într-o scrisoare deschisă către viitorul lider al PSD şi actualului şef al PNL-ului cum că – “Este nevoie acum, nu peste doi ani, de o Alianţă Social-Liberală”. Fără a face referiri la profilul politic al d-lui Voiculescu, constat doar că retorica lui se doreşte mai degrabă o autointroducere în subiectul viitorului celor două mari partide româneşti. Nici că-i mai prielnic acest moment al enunţării unei teme pentru potenţialii candidaţi la conducerea social democraţilor sau a liberalilor, ale căror partide sunt sau vor să devină poli de forţă în luptele politice următoare. Iar o opoziţie puternică nu poate să fie făcută decât de două partide puternice, bine conturate ca viziune doctrinară, ca sens de acţiune cu ţinte bine stabilite. De ce să nu poată PSD, de exemplu, singur, să obţină un rezultat mai bun decât l-a obţinut în ultimele alegeri, sau PNL-ul de asemenea. Pe de altă parte, oare aşteptau cele două formaţiuni părerea destinsului Dan Voiculescu pentru a-şi putea stabili perspectivele politice? Nu cred! Mai ales că şi PSD şi PNL au acum în faţă o mare şansă de afirmare a propriilor potenţe prin concentrarea energiilor către formarea unor echipe de conducere care să inspire încrederea necesară, nu numai membrilor de partid, dar şi celor ce-şi vor îndrepta atenţia şi speranţele către ele.

În afară de ciudata propunere, acum, enunţată de conservatori, ceea ce se întâmplă ca rezultat al acţiunilor ANI, ca orice om interesat de spectrul politic şi de manifestările lui, interes afirmat de majoritatea românilor, conştienţi fiind în mare măsură că de acolo vor porni viitoarele decizii care ne privesc, trebuie să subliniez că o urmă de îndoială sau o întrebare fără răspuns îmi stă în gând văzând recentele lovituri primite de unii dintre politicieni, însă, pe drept, ori pe nedrept, nu putem noi declara. Ciudat este doar momentul când astfel de rezultate sau ştiri invadează mass-media, ele având parcă o anumită tendinţă. Oare, aşa, dintr-o dată se trezesc anumite insituţii ale statului la viaţă?!
Dar, pentru că tot este weekend, şi suntem în căutarea unui bine venit ceas de posibilă relaxare, vă spun să nu luaţi în seamă prea mult aprecierea făcută de Eurostat care a calculat că numarul şomerilor din UE a fost de 23,012 milioane de persoane în decembrie, din care circa 15,76 milioane în zona euro. Să nu vă treacă prin gând comparaţia numărului care se aseamănă cu cel al populaţiei ţării noastre. Brrr, ce frig este afară!!
Gheorghe Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here