La dezordinea zilei – Politica şi administraţia – între probabil şi posibil

Omul, fiinţa permanent rătăcitoare pe pământ, supusă ispitelor şi nevoinţelor fireşti ori nefireşti, mereu în căutare de ceva, nu întotdeauna de ceva clar, în drumul său spre ţintele propuse adesea se surprinde uitător de scopuri.

O astfel de definiţie ar putea foarte bine, cred, să se atribuie celui care se intitulează omul politic. Ca toţi semenii lui, până la un moment dat el are acelaşi comportament şi se supune condiţionărilor şi libertăţilor activate de încrengătura relaţiilor cu ceilalţi conştient de limitele transformate în norme existenţiale. Omul politic, nu numai cel trăitor în România, dar mai cu seamă el, este, din clipa în care se transformă în reprezentant o plus-valoare faţă de ceilalţi – grupuri, mase, mulţime nedefinită. El, cel care este ascultat cum sporovăie până spre miezul nopţii dacă i se oferă ocazia, capătă dintr-o dată o aură de martir consumat trup şi suflet pentru interesul comunităţii, în primul rând cea propulsatoare. Şi lui începe să-i placă asta, pierzând din vedere, după cum spuneam scopul şi durata posturii câştigate pe seama speranţelor ce l-au trimis în neantul puterii.

Salutăm alegerea noului preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, dar de ce şi prin ce mijloace a fost el cel preferat, ne interesează mai puţin aici şi nici nu considerăm că, după această înfăptuire a pesediştilor, putem sta liniştiţi – stânga politică a renăscut şi uite aşa balanţa s-a reechilibrat în aşteptările noastre de cetăţeni. Dimpotrivă, nefericitele pierderi repetate pentru acest partid, putem spune, că se reflectă şi în starea fiecăruia dintre noi, indiferent spre ce parte avem preferinţele politice. În economie, de exemplu, ori în planul financiar, omul de rând nu este remunerat după aderenţa sa politică, dar din punct de vedere social şi democratic, încă ar putea fi mulţumit că măcar problemele cu care se confruntă sunt ştiute şi luate în considerare de cineva pentru a le pune pe drumul cel bun, spre rezolvare, aceasta fiind şi motivaţia ce-l face pe român să urmărească, foarte atent, mişcările ce apar într-una sau alta dintre formaţiunile politice.

Asimilez situaţia de acum a PSD-ului cu, să zicem bucata de drum naţional de la Târgu Jiu la Sadu. Ieşită din iarnă, aproape, această şosea, adevărat poligon de încercări pentru autovehicule şi şoferi, trebuie reparată în aşa fel încât cei care o folosesc să-şi declare din nou mulţumirea. Condiţia care se pune, totuşi, este ca ceea ce se va face să fie şi trainic, să dureze mai mult decât un ciclu electoral, căci altfel dacă ne trezim cu găuri şi pe stânga şi pe dreapta creşte riscul de a ne trezi scoşi de tot în peisaj.

Referindu-se la atitudinea unora de a prefera să plece din partidul pe care-l conduce acum, Ponta face o remarcă – „Pe un drum nou nu merge toată lumea, ci doar cei care au curaj”, prin comparaţie ce să mai spună cetăţenii despre cărarea României aflată în criză, cât curaj oare le mai trebuie lor să iese la lumină. Aşadar, sperând că noua echipă a acestui partid va munci cu seriozitate la drumul pe care îl are de reclădit, în timp ce-l parcurge, acesta fiind de fapt şi un impuls pentru celelalte echipe din celelalte partide, probabil vor reuşi şi alegătorii să aibă în faţa lor structuri politice de încredere, ce le pot promite şi pot să-şi ducă şi la bun sfârşit aceste promisiuni. Pentru că, dacă este să luăm în considerare ceea ce li se întâmplă acum românilor, în acest anotimp al dezgheţării totale, în care problemele încep să curgă peste capul lor, ajungem la concluzia că politica executivului, implicit a partidului aflat la putere, seamănă cu meteorologia pe ghicite, funcţionând pe probabilităţi. Ceva de genul: Posibil ca dinspre dreapta să se profileze nori care anunţă impozitarea pensiilor, tăierea din alocaţiile copiilor… dar probabil acestea nu se vor întâmpla totuşi, dacă nu sunteţi de acord, şi vom căuta deschiderea altor fronturi de acţiune. Posibil să schimbăm Constituţia, dar este puţin probabil s-o facem prea curând…

Probabil, că românii mai au speranţe că li se va întâmpla ceva „de bine”, totuşi, dar este posibil ca ei să nu mai poată duce atâta incertitudine.