Dacă la nivel administrativ naţional a doua întrebare din titlu şi-a găsit răspunsul, elucidarea primei fiind, încă, nu foarte bine conturată la nivelul economic şi financiar al întregii ţări din cauze, mai mult sau mai puţin, conjuncturale mondiale, planul politic, o parte din el, se află în stadiul de căutare a acestor răspunsuri.
Orice s-ar spune şi oricâte comparaţii s-ar face între oamenii prezenţi în formaţiunile politice, este lesne de înţeles că în fruntea unui partid, membrii acestuia, cei cu foarte mare influenţă, vor alege doar oameni care pot să le onoreze aşteptările, ori eventual să fie în acord cu interesele lor. Este simplu, concluzia o poţi trage doar din candidaturile care apar la un moment dat văzând cine se anunţă în spatele celor propuşi sau autopropuşi – totul conform zicalei cine se aseamănă se adună dar, bineînţeles, că nu se adună degeaba.
Luăm în considerare aici ceea ce se întâmplă, în acest sfârşit de primă lună a anului 2010, în Partidul Social Democrat. Dacă despre alegerile în organizaţia judeţeană lucrurile par să fie destul de calme şi într-un fel normale, candidatura lui Florin Cârciumaru ca preşedinte aducând liniştirea apelor pesediste gorjeneşti, nu acelaşi lucru se întrevede în sfera înaltă a partidului.
Şi ca să facem o trecere de la peisajul nostru politic provincial la câmpia cea nesfârşită de posibilităţi a României, putem spune că sună interesant ceea ce spune deputatul de Gorj, Victor Ponta, susţinător declarat al lui Adrian Năstase sau Cristian Diaconescu, în cazul în care unul dintre ei va candida pentru funcţia de preşedinte al partidului, referindu-se la situaţia din PSD – „Dacă dezbatem foarte mult ideologic şi ne vom lupta foarte tare cine conduce la centru, s-ar putea să nu mai rămânem cu nimic de condus”. Numai că, aşa cum am spus şi cu altă ocazie, dacă încerci să o scalzi din punct de vedere ideologic se poate să pierzi identitatea de facto ca partid, iar la o ideologie oportunistă – oportunişti tot pe limba lor despicată cuvântă. Cine să ia în seamă pe cineva care afirmă că în aceste condiţii pe Diaconescu e o soluţie capabilă să coaguleze PSD în jurul unei doctrine economice moderne şi a unei doctrine sociale. Se pune totuşi problema, cea susţinută de cei neangajaţi politic, despre un partid de stânga cu veleităţi de stânga aşa cum o cere realitatea trăită nu cea de acum câteva decenii, pentru că dacă stăm să cugetăm aceea a fost o situaţie extremă.
Aşadar, nu este de neglijat momentul când se declară că zarurile au fost aruncate, pentru că este foarte important pentru cine au fost ele aruncate. Dacă participanţii la joc sunt de calitate, atunci şi rezultatul nu poate fi decât pozitiv, în orice parte s-ar duce norocul. În cazul în care cel ce a pierdut o dată se încăpăţânează să participe la acest joc în care a arătat că nu ştie să câştige dar mai ales nu ştie să piardă, dacă şi numai dacă insuccesul doar pe el îl afectează, atunci rezultatul ne poate fi indiferent. Însă, din momentul când se pune că pot viitorul unui partid şi tu ştii bine că ai avut mereu numai cărţi mici, nu poţi să mai plusezi, aşa, la cacialma. Şi aici este de luat în calcul părerea lui Adrian Severin care îşi declară dezamăgirea că cel ce a pierdut nu ştie să piardă şi nu se retrage.
Repet, nu am afinităţi speciale pentru vreo parte din ceea ce îmi este oferit acum în spectrul nuanţelor politice, dar ca toţi românii urmăresc cu interes ceea ce se întâmplă în viaţa partidelor politice şi mă înscriu în rândul celor ce afirmă că situaţia din PSD, care se pregăteşte de un congres important, trebuie urmărită şi rezolvată în chip benefic pentru parcursul următor al acestui partid aflat la o cotă, încă, deloc de neglijat din perspectiva susţinătorilor din rândul cetăţenilor României.
Gheorghe Munteanu
