Toată lumea se cutremură de violenţele trecute, actuale sau viitoare, la noi se vorbeşte încă despre violetele manifestări magice şi influenţele lor asupra anemonelor politice. Al-Qaida cheamă la jihad musulmanii din Peninsula Arabă, Rusia vrea să cumpere patru vase militare Mistral din Franţa, Iranul va produce avioane fără pilot…
Moldova se vede plasată deja în linia întâi conform Partidului Comuniştilor, al lui Voronin, care se arată îngrijorat de scutul anti-rachetă care va fi amplasat şi în România…
Noi, românii, ne înarmăm cu răbdare în faţa violentei ierni, închidem drumurile, închidem şcolile, grădiniţele, otrăvim fântânile, ardem recoltele, ba nu, scuze, ultimele sunt din alt film. Dar nici cel care ne rulează azi sub priviri nu este mai optimist. E drept că viscolul nu este parte a unui complot internaţional, aşa cum se crede despre criza economică ori despre gripa porcină (de! fiecare are dreptul să credă ce vrea) viscolul vine când nu visezi, dă un ocol, blochează ţara şi pleacă. Cu celelalte e mai greu, că rămâi cu ele şi în celelalte anotimpuri, şi aici se pare că se adoptă stilul prăpădului intenţionat, scoţi oamenii din câmpul muncii, închizi unele firme, îi faci pe cetăţeni să-şi ia banii cu ei, la ciorap pentru aşi achita confortul de subzistenţă, să cheltuie mai puţin pentru că oricum nu prea mai au ce, să mănânce mai puţin, să înveţe mai puţin că şi aşa nu le foloseşte pe urmă decât doar dacă vor să se considere intelectuali, ba mai mult află că mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei au început să-şi agonisească averea fără să aibă prea multă carte.
Şi toate astea după un plan bine pus la punct, pentru că a funcţionat cu turcii, cu tătarii si cu alţii, de ce, nu-i aşa, să nu mergă şi cu criza de acum, tot migratoare şi ea, sperăm noi. Că la speranţe nu ne înfrânge nimeni. Cel mai elocvent exemplu este cel pe care-l trăim – 20 de ani de speranţe. Şi câţi vor mai urma?!
Era să scriu că, mai nou, până şi căpeteniile se ceartă între ele, dar nu era correct pentru că la români meteahna asta e mai veche, prea veche poate. Când să zici Doamne ajută, aflii de la trimişii speciali de pe la curţile lor că iar s-a iscat vreo dandana ba în ceata PDL, ba în cea a PNL-ului sau a PSD-ului. Şi chestia asta nu se întâmplă doar la vârf, ci şi în teritoriu, unde se aliază şi dezaliază zilnic diferite facţiuni ale cetelor politice. Nu-şi găsesc locul pur şi simplu în strategiile administrativ locale, nu le iese la număr voturile sau negociază la cacialma. În ăst timp din oştirea cea mare a angajaţilor o mare parte îngroaşă cealaltă cohortă lăsată la vatră, şomajul ajungând la 709.383 de coifuri, dar cui îi pasă, lupta prezentului cică se poate câştiga prin neprezentare, dacă va continua în ritmul acesta de creştere a ratei şomajului. La vatră, la vatră, dar când nu ai beţe îndeajuns prin buzunare te apucă frigul şi în mijlocul verii. Dar să nu cădem în plasa deznădejdii pentru că, pe limba cea românească, Vlădescu, vistiernicul ţării ne informează că un acord de tip „precautionary stand-by” diferă de un aranjament de tip „stand-by”. Aşa deci, precauţie mare la standul cu banii împrumutaţi. Aşadar, nu-i mare bai cu ce se întâmplă acum în România. Viceguvernatorul BNR Cristian Popa spune că putem ieşi din recesiune chiar din primul trimestru. Păi da, mai încolo vine primăvara şi nu va mai fi rece, exact cum zice creştinul Popa, şi unde mai pui că apare sfânta urzică cea hrănitoare.
Gheorghe Munteanu
