Statornici de milenii în această parte de lume, românilor nu le-a prea mers bine niciodată. Marile imperii, vecinii sau prietenii pârâţi din afară, dar şi cozile de topor dinlăuntru le-au creat multe greutăţi şi necazuri, iar din mersul istoriei noastre reies şi marile confruntări cu duşmanii, izvorâte din dorinţa strămoşească de a-şi apăra identitatea şi demnitatea naţională. Nici astăzi, în contextul în care omenirea a intrat într-o perpetuă mişcare şi mai ales schimbare, România nu poate să se bucure de prea multe împliniri, mai cu seamă că tărăboiul cu globalizarea nu presupune altceva decât ambiţiile unora, de dominaţie şi dictat, în principal venite dinspre cele trei centre de putere: SUA-Rusia-UE.
Altfel, ce se mai întâmplă cu România? Păi, se tot spune că ne-am avea pe bune cu americanii, numai că umbrelele lor protectoare au întârziat mereu să apară. Evident, din motive de interese doar pentru ei nu şi pentru noi, mai ales că până la ei, braţul atotputernic al UE, mai degrabă ne obligă şi ne stânjeneşte din altfel de interese, spre vestita axă Bucureşti-Londra-Washington. Cât despre „prietenii noştri” de la Răsărit, neîndoielnic că încă ne stau în coastă, iar din tensionatele relaţii bilaterale, ne fac să înţelegem că ei încă sunt şefii, trăgându-ne adesea basca pe ochi cu mâna altora. Nici măcar nu se întrevede o perspectivă a unor relaţii ceva mai bune, având în vedere problemele vechi, deosebit de sensibile şi nerezolvabile – R. Moldova, Transnistria, tezaurul, miza exploatării şi folosirii unor resurse energo-strategice, mai nou Scutul antirachetă, etc. Altfel spus, este aproape imposibil să-i propui Kremlinului o deschidere a relaţiei de colaborare România-Rusia, în condiţiile în care şi marinclul nostru de la Cotroceni, vanitos din fire, se vrea un fel de cocoşel-băgător de seamă prin zonele reci şi fierbinţi geo-strategice de la Marea Neagră şi Marea Caspică. Chiar aduce jigniri inutile la adresa Rusiei, dar pe de altă parte se gudură slugarnic unchiului Sam, ce rezolvă practic peste capul României relaţiile cu Rusia şi cu celelalte state din regiune.
Aşa că, România şi românii au fost şi rămân frustraţii, mereu cu speranţele năruite şi buzunarele tot mai goale. Şi atunci, în astfel de vremuri şi stări de lucruri ce ne frământă şi mai ales ne afectează grav interesele, oare preşedintele-guvernator T. Băsescu şi cei ce guvernează şi rânduiesc treburile României chiar nu înţeleg sau nu au capacitatea de a vedea mai bine substratul intenţiilor altora în relaţiile cu România, şi de aici să dovedească pragmatism dar şi fermitate şi demnitate în relaţiile externe, indiferent cine sunt partenerii, fie şi din raza de acţiune a superputerilor lumii? Pentru că nu linguşeala şi umilinţa faţă de alţii vor satisface aspiraţiile românilor, ci abilitatea politică şi diplomatică, de ce nu vigilenţa, înţelepciunea şi raţiunea în apărarea interesului naţional. Altfel, vom continua a fi victimele colaterale, fie din marile confruntări de interese ale unei lumi aflată într-un slalom rapid de schimbare, dar poate că în primul rând, din interiorul nostru unde se resimte tot mai mult lipsa de stabilitate şi concordie naţională, chiar o blazare şi dezinteres în apărarea, consolidarea şi prosperarea neamului românesc. Iar cei ce ajung să conducă vremelnic destinele României, vor trebui să înţeleagă şi să pună înainte de toate interesele ţării. Inclusiv domnul Băsescu trebuie să priceapă că România nu e proprietatea sa şi că politica internă şi externă a României de care depinde viaţa a peste 20 de milioane de cetăţeni români, nu le poate hotărî de unul singur. Or în acest sens, ni se pare normală o inepţie de genul că „nici nu i-a trecut prin cap să se gândească la opţiunile electoratului…”, sau descifrând o asemenea tiranie de satrap, parcă ar semăna mai degrabă cu o mostră de delir megalomano-paranoid.
Vasile Irod
