Editorial

Liberalism cu direcţie

 | 07 martie 2010, 23:08 | 0 comentarii | 
Congresele liberalilor (pentru că au fost două: unul extraordinar şi unul ordinar) au arătat, pentru a doua oară în mai puţin de un an, că disputele politice se pot desfăşura şi într-un mod onorabil încât după dezbateri să rămână şi unele concluzii care ne pot interesa pe toţi.

Semnatura eletronica CertDigital

Câştigarea alegerilor de către Crin Antonescu are acum o mai redusă semnificaţie decât adoptarea unui nou statut care cu modificări minime imprimă ideea unor transformări atât în ce priveşte obiectivele cât şi calea de urmat. Nu s-au confruntat trei persoane (Antonescu, Orban, Cataramă) ci au fost contrapuse trei atitudini care caracterizează în mare parte comportamentul politic anterior al promotorilor lor. Antonescu a pornit de la o analiză-diagnostic lucidă a sistemului politic actual, a identificat soluţii şi a propus echipa cu care vrea să le aplice. Orban a oferit o apologie a confruntării sub ideea că e admisibilă dezbaterea sterilă chiar fără rezultat, adică un fel de bătălie fiecare cu fiecare. Cataramă s-a remarcat prin faptul că n-a reuşit să găsească nici măcar 32 de membri ai PNL pentru a prezenta o echipă de conducere, iar programatic propunea pur şi simplu predarea partidului cu arme şi bagaje taberei lui Traian Băsescu.

În timp ce contracandidaţii şi-au dorit funcţii, Antonescu şi-a asumat transparent o echipă care să facă performanţă şi indicatori măsurabili ai acestei performanţe: obţinerea a peste 30% la alegerile parlamentare din 2012; consacrarea PNL ca titular al dreptei politice româneşti; accederea PNL la guvernare din postura de partid principal. Pe cale de consecinţă în scopul atingerii acestor obiective, delegaţii la Congres i-au oferit funcţia ceea ce pare o relaţie “contractual” într-un adevărat spirit liberal.
Asemenea ţinte politice nu sunt neapărat noutăţi în sensul performanţei politice fiind mai degrabă rezultatul observării cu acurateţe a derulării proceselor electorale autohtone. Noutatea vine din proiectarea, în interiorul moţiunii, a mecanismelor interne de performanţă de la bază la vârful partidului. “Raporturile politice din interiorul partidului trebuie separate de raporturile administrative, iar dacă adaptarea deciziilor politice trebuie să respecte prioritar criteriul democraţiei, aplicarea deciziilor adoptate trebuie axate pe criteriile disciplinei şi eficienţei”. Este posibil ca o parte dintre membrii de partid să digere cu greu acest tip de atitudine dar în mare parte conceptual delimitează clar “liberalismul” de “libertinaj” iar cei cu dificultăţi de adaptare sunt acum puşi în situaţia de a alege.
Congresul de la Bucureşti va aduce, în mod inevitabil, unele clarificări şi în organizaţia judeţeană a PNL. Contestatarii lui Morega aşteptau, cu înfrigurare, o eventuală victorie a lui Orban sperând că vor avea la Bucureşti un “cap de pod” pentru a porni o altă ofensivă împotriva liderului judeţean. Modul cum s-au desfăşurat lucrurile la Bucureşti ar putea să arate fiecăruia care sunt modalităţile greşite de acţiune şi care sunt cele de succes. Aşa cum s-a văzut este mult prea puţin important cum te numeşti şi ce jocuri de culise faci, ci trebuie să-i convingi pe cei care te aleg că ai o viziune, un program şi credibilitatea îndeplinirii angajamentelor asumate.
Dacă-mi permiteţi o comparaţie, Orzan nu poate obţine în competiţia cu Morega nici măcar cât a obţinut Orban în cea cu Antonescu. Suntem convinşi că Morega îşi va exploata la maximum atuul rezultatelor, care între altele fie spus, cred că a contat şi în favoarea lui Antonescu. Era greu de crezut că liberalii să nu ţină seama de cele două milioane de voturi obţinute în alegerile prezidenţiale. În acelaşi registru al raţionalului PNL Gorj decuplat de locomotiva Morega s-ar putea transforma într-un grup ineficient marcat de un şir continuu de lamentari după modelul lui Manta, format din indivizi care-şi caută fericirea în politică, uitând ceea ce spuneau chiar înaintaşii lor liberali în secolul trecut: “Libertatea pumnului meu sfârşeste acolo unde începe libertatea celorlalţi de a-şi apăra propriul nas.”
Manta, Orzan şi ceilalţi din jurul lor ar dori să câştige funcţii în PNL Gorj, forţând îndepărtarea administrativă a lui Morega, dar politica nu poate avea între atribuţiile sale legitime nici definirea obiectivelor fericirii personale, nici legiferarea ori impunerea căilor de a o dobândi.
Petre Dincă

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL