Arareori, totuşi, mi se-ntâmplă ca vreun cititor mai sincer, mai îndrăzneţ şi isteţ să mă sune, să-mi scrie şi să mă corecteze. Sau să mă tragă de mânecă. Este vorba de semne că n-am scris degeaba ori în zadar. Cum vreţi s-o luaţi.
Mi-a ieşit în cale un preot cu har, dintre cei rari, parohul bisericii din Peştişani, Pantelimon Chiată. Spovedise un mirean şi ne cerea, dis de dimineaţă, ceea ce, ceva mai târziu, după ce-şi luase, legal, dar cam hapsân al doilea mandat în primire însuşi preşedintele Românie, noul-vechiul Traian Băsescu, preotul solicitându-ne, firesc, să ne iubim preşedintele. Care zicea, el însuşi, după (re)depunerea Jurământului, de parcă ne-ar obliga, că „Fiecare român trebuie să simtă că preşedintele este şi al lui”. Frumos zis, cam greu de făcut. Eu încă mai aştept să simt aşa ceva. (Îndemnat de preotul pe care mi-l doresc a-mi fi şi duhovnic, sper s-o fac cât mai curând. Nu din motive politice ori pretins patriotice, ci pentru că, optimist fiind din fire, aştept şi eu, de vreo 20 de ani, progrese în reformarea statului. Nu neapărat schimbarea Constituţiei. Ori nu în sensul rău, cu posibilitatea unui al treilea mandat pentru un preşedinte! Ar fi prea mult!) Că, în ultimii cinci ani, deşi l-am respectat, mai ales că, în 2004, îl votasem, domnia sa nu mi-a dat prilejul să fiu şi mândru că-i preşedintele României. Ba chiar am regretat prostia comisă de mine la urne, în 2004! Chestia cu preşedinte-jucător era cam enervantă. Iar mai marii lumii se foloseau de el, cum a făcut-o George Busch al doilea, ţarii ruşi – Vladimir Putin şi Dimitri Medvedev nu-l înghit şi nu-l înghiţeau chiar deloc, iar nemţoaica Angela Merkel se căznea să nu-l bage în seamă, dacă-l întâlnea din greşeală. Faptul că Nicolas Szarkozy şi Silvio Berlusconi îi deschideau, totuşi, uşa nu ajuta România cu mai nimic.
*
Şi partidele politice parlamentare au avut zile pline. De întâlniri, de negocieri dorite ori mimate şi de chemări la consultări. Fierte de bună voie sau de nevoie în suc propriu sau în sucul acela cam nefiresc, mârlănesco-prezidenţial. Mircea Geoană şi-a cam bătut joc de reprezentarea social-democraţilor nu doar la alegerile prezidenţiale sfârşite prost pentru domnia sa şi pentru social-democraţi. A făcut-o cu sârg de prin 2006 încoace, la mai toate alegerile cu sau fără referendum, dar pierdute de PSD, mai abitir din decembrie 2008 şi până la întârziata decuplare de alianţa contra-naturii cu PD-L-ul lui Emil Boc. Între cele două tururi, ori chiar mai înainte, Mircea Geoană se putea da liniştit la o parte. Nu l-ar fi târât şi pe Crin Antonescu pe la televiziuni şi nu l-ar fi băgat în aceeaşi mocirlă din care acum nu ştie cum să iasă. Retragerea de onoare pare exclusă, ca şi demisia, iar proiectul liberal cu Johannis Klaus premier s-a fârşit cam demult. Ca totdeauna, „curva politică de lux” pe care n-o dorise chiar Mircea Geoană la guvernare, în decembrie 2008, i-o plăteşte acum cu vârf şi îndesat. Devenită porta-vocea altei porta-voci prezidenţiale, l-am numit pe Emil Boc, mârşavul de Marko Bela dă lecţii prin fraza care tradusă în limba română înseamnă că el, groful de Marko Bela, „Exclude o majoritate PSD-PNL-UDMR”. Deşi semnase în acest sens nişte documente numai bune de încălcat. Revenind la cele întâmplate ieri, vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a pus punctul pe i afirmând: „Dacă Negoiţă nu şi-ar fi depus mandatul, consultările ar fi căzut în ridicol!” Din păcate, şi aşa, consultările de ieri, ca şi acelea de după Moţiunea de cenzură, tot inutile sunt. Majoritatea PD-L – UDMR, grupul minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară şi grupul independenţilor din ce în ce mai numeroşi, care ajunseseră la 24 încă de marţi, constituiau o majoritate, ce-i drept, cam firavă, dar numai bună pentru a-şi bate joc Traian Băsescu de partidele parlamentare chemate la aşa-zise consultări într-o ordine elocventă. Ultimii la Cotroceni, pedeliştii, vor fi cei dintâi. Vrerea, ori pohta ce-au pohtit siamezii Băsescu-Boc!
Tot ieri, Traian Băsescu, mai întărit de înscăunarea nouă pe tronul de la Cotroceni, cu sprijinul (drept)credincioasei Curţi Constituţionale, grăita: „Obiectivul meu este de a avea un guvern până la Crăciun”(Cu sacii-c căruţă, de sireacul popor a uitat). Ar fi bine şi atâta! Numai că greii din PD-L nu se vor lăsaţi pe dinafară. Iar prin grija lor ţara a ajuns în fundătura în care se află. Cu şomaj cât mai mare, cu datorii externe imense şi fără nici o perspectivă de a ieşi din criza economică pe care-au adâncit-o cât au putut.
*
P.S. Vorba unui actor cu simţul umorului de la Teatrul dramatic Elvira Godeanu”, din Târgu-Jiu: „De mă voi întoarce, pre mulţi am să băsescu şi eu”. Concluzia ar fi că suntem un popor de băşinoşi. De foşti mâncători de praz, care-am devenit mâncători de fasole. Cu consecinţele de rigoare!
Ion Predoşanu
