Editorial

Misiune grea pentru Ruşeţ

 | 01 noiembrie 2010, 23:39 | 0 comentarii | 

bunila 003Multă lume s-ar fi aşteptat ca Ion Ruşeţ, senator de Gorj, ales în acest mandat ca reprezentant al Partidului Democrat – Liberal să facă un gest de frondă şi să voteze celui mai nepopular Guvern al României.

Semnatura eletronica CertDigital

Colegii săi de partid, aflând că senatorul a primit misiunea de preşedinte al filialei gorjene au aruncat pe piaţă zvonul că acest „premiu” politic i-a fost oferit în schimbul votului pentru partid, catalogând acceptarea sa ca pe o variantă de şantaj.

În politică, arta posibilului şi a imposibilului, negocierea şi şantajul sunt adevărate ştiinţe. Oricum, rămânerea lui Ruşeţ ca reformator într-un partid care a scăzut sub 10% în sondaje, şi prin măsurile pe care preconizează să le ia în continuare, este un adevărat act de curaj, sau mai bine zis un act de sfidare a oportuniştilor şi papagalilor politici.

L-am văzut pe Ruşeţ în postura de lider sindical, organizând totul pe principii democratice, cu dreptul de control al celor mici (ca număr de membri de sindicat), asupra celor mari. L-am văzut promovându-i pe cei tineri şi femeile cu o bucurie nedisimulată, ca un adevărat conducător. Desigur, zvonurile din politică au dat ca sigură migraţia lui Ruşeţ spre stânga, având în vedere componenta socială din care provenea.

Gorjenii trebuie să ştie că agitaţia unui partid, care a avut până în prezent calitatea de a fi mereu condus din umbră de Manţog, nu se mai poate repeta. Ruşeţ nu se pricepe la jocurile lui Manţog pentru că nu le agreează, aşa că oculta financiară din zonă şi-a cam pierdut importanţa şi puterea de manipulare. Ruşeţ este un om mult mai greu de cumpărat decât Manţog, pentru că orice vânzare politică a avut şi are un preţ, în PD-L – ul gorjean vorbindu-se mereu de banii negri, pe care unul ca Manţog îi uita şi prin cârciumi.

Reformatorul Ruşeţ ştie că în PD-L Gorj sunt şi oameni de calitate, pe care îi va atrage de partea sa, dar trebuie să fie foarte atent la ceea ce ar putea să-i coacă în spate tandemul Hoară-Manţog, dezlipit de la câştigurile fabuloase şi constante pe care le-au gestionat, folosindu-se de fel şi fel de unelte aşezate în diverse funcţii, de la deconcentrate până în Parlament.

Notă: un lider cult cu discurs şi prezenţă scenică este mut mai vizibil decât unul mărunt, mic la stat, cu complexe de înălţime şi de frumuseţe, care îşi clăteşte obsesiv îmbunătăţirea imaginii de atâta amar de vreme, în ciuda faptului că are deja o piele de oaie bătrână şi necomestibilă.

Vom vedea ce va face Ion Ruşeţ, convins că va alege să fie cavaler în lupta cu toţi laşii portocalii pe care angoasa sărăciei îi poate aduce până în stagiul de complot.

Misiunea lui Ruşeţ poate eşua doar în condiţii de puci pentru că el face politică de deschidere a porţilor partidului pentru generaţia următoare. Cu alte cuvinte: la vremuri noi, alţii!

Constantin Bunilă

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL