Pentru aceia care pot, în vinerea sfântă ce coincide astăzi cu Ziua de Ajun se ţine post negru şi ne pregătim să fim mai buni. Să întâmpinăm Naşterea Mântuitorului Iisus Christos cu pace în suflet şi iubire de aproape! În anul 2010, care se apropie de sfârşit, s-au petrecut prea multe fapte rele. De care nu vrem să ne mai aducem aminte.
Măcar acum, de Sărbătorile Crăciunului. Pentru copiii cuminţi şi ascultători a sosit cu darurile sale Moş Crăciun. Cu daruri mai puţine şi mai modeste ca ni-ciodată. Oamenii şi-au rupt de la gură numai şi numai cu gândul ca micuţii să nu aibă în nici un moment sentimentul că ai lor părinţi, ce le-au dat viaţă, se zbat în lipsuri şi nevoi despre care ne facem cu toţii că au fost trecătoare. Şi să le dăm uitării, cu gândul la un viitor mai bun.
Vor urma trei zile de linişte, în care cei mai mulţi se strâng în jurul meselor încărcate cu ce au mai bun. Şi în jurul cărora se aşează toţi membrii familiei. Aproape că nu există familie sfântă din care măcar un membru al ei să nu meargă la slujba învierii. Unii dintre noi ne mai şi împărtăşim, după ce ne împăcăm până şi cu cei mai aprigi duşmani ai noştri. În fond, cu toţii suntem oameni şi păcătuim. Iar Sărbătoarea Sfântă a Naşterii Mântuitorului, pe care-o celebrăm în fiecare an, este un minunat prilej de a ne curăţi sufleteşte, de a scăpa de păcate, prin taina mărturisirii şi sângele Domnului Dumnezeul, pe care-l primim din partea părintelui duhovnic.
Parcă poetul spunea că „iertarea e scrisă-n legile omeneşti”, iar noi, fiind oameni, măcar acum, în preajma Naşterii Mântuitorului şi în cele trei zile de sărbătoare creştinească să iertăm din tot sufletul. Să iubim spre a fi iubiţi şi numai astfel ne vom mântui.
Azi dimineaţă, am avut o revelaţie, fiind strigat şi abordat de hobiţanul Grigore Brâncuşi. Blajinul om, abonat la „Gorjeanul”, unde citise un interviu cu scriitorul Ion Căpruciu, fiind posesorul unor cărţi rare cu poemele şi poveţele interzisului poet Vasile Militaru, în epoca pe care o credeam a ultimei dictaturi din România. Ne-a oferit spre publicare fabula-pamflet în versuri a poetului drag inimii lui. Nu este acum nici timpul şi nici locul retipăririi fabulei „Viţa şi filoxera”, de Vasile Militaru, dar îi va veni rândul. Totuşi, dintre versurile minunate ale ei, deşi rupt din context, ne îmbătăm cu nectarul unui singur vers: „Ţara mea, – mănoasă vie cum pe lume sunt puţine”.
Ne face o mare bucurie că numărul cititorilor noştri este din ce în ce mai mare şi că aceştia gândesc cu adevărat. Fiind mult mai lucizi decât aceia care se cred aleşii neamului, deşi n-au auzit de versurile aceluiaşi poet Vasile Militaru care, premonitoriu, ni-i zugrăvea cam aşa „Triste zile mai duc astăzi oamenii-n grădina vieţii:/ Trandafirii mor în umbră şi se lăfăiesc scaieţii”. Bocetele acestea nu-s vreo aluzie la Boc-ii zilelor noastre. Nişte scaieţi şi atât.
Încă odată, din tot sufletul, iertaţi-i pe pigmei. Aşa o fi fost şi-n ţara lui Despot Vodă. Iar Dumnezeu nu bate cu parul.
Ion Predoşanu
