Orgoliul frumosului – îndrãzneațã și interesantã alãturare de termeni rezultatã dintr-o necesitate acutã de a asigura o reprezentare succintã, idealã, a unor imagini secvențiale de acum mai bine de jumãtate de secol. Detalierea imediat urmãtoare: „Exerciții estetice cu acul și ața…” nu face altceva decât sã aducã lãmuriri privitoare la originea geograficã și calitativã a autorului: familie de abagii de pe valea Jaleșului.
Și, totuși, … de ce orgoliul frumosului?
La o primã vedere este asiguratã preaslãvirea portului popular dintr-un anumit areal: Gorjul, prin exemplificarea Arcani – Câmpofeni – Stolojani.
O analizã, mai serioasã, relevã mult mai mult decât atât. Prin originea sa, încã de la început destãinuitãk autorul se revendicã în lumea satului tradițional.
Iar, noi știm bine, cã-n acea lume nu existã nuanțe, adicã, „nu e loc de-ntors”, „ori e albã – ori e neagrã”, ori e bun – ori e rãu, ori e frumos – ori urat.
Valențele conștiinței populare sunt o mãsurã a înțelepciunii în funcție de parametrii clari. Adicã ce-i frumos … e frumos! și orgoliu, nu-i doar un soi de fudulire a la Costicã Petcu în costum cu cravatã și cãciulã de oaie! Are menirea de a revigora amintirile din vatra satului, și de a le scoate la luminã, primenite, ca-n costum de sãrbãtoare, pentru a putea oferi lumii contemporane modele. În acest sens, scrierea lui Dumitru Dãnãu are valoare izbãvitoare, mesianicã (Jaleșul e Iordanul). Din cuvântul sãu rãzbate speranța: „Doamne, / Toți s-au dus,/ Pe rând,/ Bine că-i avem,/ În gând!” Viziunea sa este fundamental
diferitã de cea romanticã: „ S-au dus toți, s-au dus cu toate/ Pe o cale ne-nturnatã”
(Epigonii), cu accente pesimist-dramatice: „ Toate-s praf, lumea-i cum este/ și ca dânsa suntem noi”. Dar precum am spus. Dumitru Dãnãu se încadreazã într-un alt univers: satul natal de altãdatã. Riguros, bine documentat, autorul aduce în sprijinul unei imagini idilice argumente practice: consemnãrile altor autori, fotografii – document și istoria oralã. Astfel realizeazã un caleidoscop autobiografic extins. Microcosmosul familial trece granița satului pentru a rãzbate în „lumea mare”, unde, pânã la urmã, se dovedește inadaptat și revine în matca sa. Așadar, „Orgoliul frumosului”, nu este o carte ci este un recurs la memorie, care spalã orice urmã de înstrãinare. Mesajul este clar: lumea satului frumos, încã mai existã, cât o avem în gând.
În ceea ce-1 privește pe autor, prin acapararea sa de cãtre memorie, își pierde calitatea de scriitor în favoarea celei de rapsod. Radiografia sa, cititã și reluatã, poate fi descoperitã, document și izvor de spiritualitate tipic olteneascã.
Albinel Firescu
