Editorial

Primul ministru Victor Ponta n-a înghiţit găluşca lui Zeus!

 | 07 noiembrie 2012, 18:15 | 0 comentarii | 

În ziua când la Casa Albă nu s-a schimbat preşedintele, Barak Obama recâştigând un al doilea mandat, am găsit un prilej numai bun de învăţătură pentru români.

Semnatura eletronica CertDigital

Şi învingătorul ca şi învinsul, respectiv Barak Obama şi contracandidatul său Mitt Romney, s-au prezentat în faţa unor mulţimi uriaşe de susţinători ce fluturau minidrapele naţionale, hai să le zicem, la purtător inscripţionate cu vrerea lor: „Cred în America!” Şi eu, ca şi alţi optimişti şi patrioţi incurabili mai cred, încă mai cred în România! Şi mai sperăm ca şi candidaţii la prezidenţiale de pe la noi să priceapă democraţia americană, comportându-se civilizat şi demn. Ca iubitori de adevăr şi de patrie. Cu regret, mi-am reamintit de alegerile prezidenţiale din România anului 2009, despre care planau încă de pe atunci acuze că n-ar fi fost corecte. Ceea ce aveam să ne convingem, mai zilele trecute, când BEC (Biroul Electoral Central) a recunoscut public fraudarea acestora. În străinătate şi, mai ales, la Ambasada României de la Paris. Unde măsluitor şef şi Ambasador era Theodor Baconschi. Exact cel răsplătit cu demnitatea de ministru de Externe în Guvernele PreşBăsescu-Boc. Cu tupeu şi neobrăzare, aşazisul câştigător a exclamat ceva de genul: „V-am ciuruit!” Un fel de manifestare jalnică, prin care cel proclamat câştigător nu s-a arătat mândru că face parte din poporul român. Ceea ce s-a confirmat, cu prisosinţă, în anii Regimului Băsescu!
*
În aceeaşi zi, preşedintele Traian Băsescu chemase întreg guvernul la Cotroceni. Ştim cu toţii, Constituţia îi dă dreptul preşedintelui să participe la şedinţele de guvern. Prea obişnuit cu obedienţa guvernărilor Boc şi MeReU, actualul guvernator al Coloniei România – Traian Băsescu – i-a chemat la el pe toţi miniştri Cabinetului Ponta. Spre lauda sa, primul ministru al României, Victor Ponta, a mers singur. Temele propuse discuţiei erau multe. Dar este greu de presupus că în cele 50 de minute a fost suficient timp să fie epuizate. Şi dintr-o parte şi din alta, declaraţiile s-au dovedit civilizate şi secretoase. Sigur, problemele cu FMI au existat. Şi despre privatizările amânate – CFR Marfă şi Transgaz – sunt recunoscute de ambele părţi. Primul ministru, Victor Ponta, sublinia că unul dintre cele mai importante rezultate ale Guvernului este aceea că România a reuşit o macrostabilizare economică, ieşind dintr-o zonă extrem de riscantă în care intrase la începutul anului, ieşind din recesiune. Din punctul de vedere al reformelor structurale cea mai importantă reformă izbutită de Guvern este cea a sectorului energetic, care oferă un potenţial de dezvoltare în perioada următoare. Cu tact, primul ministru Victor Ponta a amânat discuţia despre nivelul la care să fie reprezentată România la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor mai avea o nouă discuţie după ce şeful guvernului se va întoarce de la Bruxelles, unde se va deplasa, pe 13 noiembrie, pentru o întâlnire cu prim-miniştrii din statele Uniunii Europene membre ale grupului „Prietenii Coeziunii”. O întâlnire la care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul Uniunii Europene pentru anii 2014-2020.
Ion Predoşanu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL