În plină vară fierbinte, învăţământul românesc şi-a cules „recolta” lui 2013, din păcate mult prea săracă, dar cu scandaluri pe măsură. Practic este vorba de aceeaşi degringoladă fără ieşire, ce face parte dintr-un ruşinos lanţ al slăbiciunilor societăţii româneşti, pentru care vinovaţi suntem cu toţii, de la „opincă şi până sus la vlădică”. Adică, este până la urmă o consecinţă a propriilor noastre gafe şi inepţii, dar şi a unei conjuncturi externe defavorabile României, subordonată, jecmănită şi batjocorită de alţii prin toate măruntaiele ei.
Şi iată că acum tragem ponoasele, căzând victime propriei naivităţi şi jocurilor de interese ce a făcut imposibilă o reformă veritabilă în sistemul de învăţământ, mai exact suntem încă în situaţia în care în România nu avem o strategie naţională coerentă în educaţie, în schimb sistemul este bântuit de ingerinţe politice şi de tot felul de experimente venite de aiurea. Or de aici s-a vânturat tot timpul o legislaţie stufoasă şi ambiguă ce a creat instabilitate şi haos în desfăşurarea procesului de învăţământ. După cum, pseudo-reformarea economiei naţionale şi care de fapt a însemnat devalizarea şi transformarea acesteia întruna de dependenţă, de tip semicolonial, avea să genereze în toată perioada postdecembristă o alarmantă lipsă a locurilor de muncă, şomaj de masă, o înstrăinare şi o lipsă de motivaţie a generaţiei tinere pentru învăţătură, deci şi o pregătire necorespunzătoare pentru piaţa muncii. De asemenea, instabilitatea din sistem şi lipsa de oportunităţi viabile din economia naţională, dar şi aberanta repartizare electronică a elevilor în licee, au eliminat din start responsabilitatea şcolii vizavi de orientarea şcolară şi profesională, iar de aici se poate vorbi de o scădere dramatică a calităţii procesului de învăţământ, de mercantilismul, frauda şi mituirea din interiorul acestuia. De ce nu despre alte mijloace mult mai sofisticate prin care se poate obţine garanţia promovării unor examene, mai ales la cele de admitere în învăţământul superior de stat, pe locurile bugetate de stat, în vreme ce tinerii dotaţi şi bine pregătiţi, dar cu posibilităţi materiale modeste, sunt efectiv blocaţi de a accede la ceea ce de fapt merită. Iar puzderia de licee şi facultăţi, mai ales universităţile particulare, dintre care unora li se acordă nejustificat bani publici, se înscriu la rândul lor tot într-un hăţiş de interese cu foloase necuvenite de vreme ce baza lor didactico-materială lasă de dorit, sunt aglomerate cu nulităţi admise pe bani, după cum nici personalul didactic ce-şi desfăşoară aici activitatea nu sunt de cea mai bună factură morală şi profesională. Şi atunci despre ce vorbim, de reforme sau mai degrabă antireforme în sistemul de învăţământ românesc? Chiar am mai veni cu un singur argument, în care cu siguranţă se poate găsi şi răspunsul. Adică, reintroducerea examenelor de admitere, deopotrivă corecte şi ferme, atât la învăţământul liceal, dar mai ales în cel superior. Astfel, nu ar fi un indicator al competenţei pe relaţia dus-întors profesori, elevi şi studenţi, iar de aici o evidentă şi permanentă calitate a procesului de învăţământ, scoţând până la urmă din sistem liceele cu slabe rezultate şi acele instituţii superioare universitare, ce se dovedesc mai degrabă a fi fabrici de bani pentru unii şi de şomeri, pe bandă rulantă, pentru mulţi alţii? În fine, trebuie s-o spunem, că de atâta amar de vreme, au fost puşi în fruntea Ministerului Educaţiei, prin grosolane imixtiuni politice, nişte intruşi ce s-au erijat în promotori şi reformatori ai învăţământului românesc, iar de la ei în jos, la inspectorate şi unităţi şcolare, în suficiente cazuri, o adevărată clientelă, paralelă cu ce ar trebui să însemne instrucţie, educaţie, cultură, pregătire a forţei de muncă, ignorând fără jenă comandamentele societăţii, principiile şi regulile bunelor rânduieli ale ţării, inclusiv ale vrerii şi vocii naţiunii pentru progresul României. Şi poate că ar mai trebui subliniat ceva şi anume calitatea slabă a învăţământului denotă şi calitatea cadrelor didactice din sistem, mai ales pe măsura celor plecaţi, din vechile generaţii. Dar totul se poate schimba în bine dacă se doreşte a se face cu adevărat o sănătoasă reformă a învăţământului.
Vasile Irod
