România sub semnul Ghinionului

646

Insensibil de ani la cererile mediului de afaceri, noul Guvern a anunțat o spectaculoasă creștere a salariilor angajaților din sectoarele bugetare, într-o discrepanță vădită cu gândirea și viziunea mediului de afaceri. Dacă în mediul privat orice firmă trebuie administrată și condusă după reguli și principii care să asigure la finalul zilei creșterea vânzărilor și a profitului, îmbunătățirea continuă a competitivității produselor și serviciilor oferite, pentru bugetari doar interesele politice și electorale ale Guvernului contează, niciun criteriu de performanță nefiind luat în calcul.
Este motivul pentru care m-am decis să încerc să analizez în câteva rânduri un mic fragment din haosul numit România. Din păcate, suntem aterizați pe aceste meleaguri înzestrate de Dumnezeu și dușmănite de așa-zișii “lideri” de toate rangurile și nivelurile, care – cel puțin în declarații și poziții publice – doresc “binele țărișoarei”, însă ajunși în zona de decizie se înconjoară de fel și fel de prieteni și atât, oameni mici și la minte, și la suflet.
Între primele lor măsuri, se numără – invariabil- răzbunarea pe unii sau alții, adversari reali sau închipuiți, nu contează, trebuie să arate cine sunt, ce puternici și de ce sunt în stare. Apoi, urmăresc asiduu permanența la putere prin orice mijloace, și desigur, propriile jocuri de culise.
Durerea este că, de cele mai multe ori, binele celor puțini vine din suferința celor mulți. Nu se abordează reforme reale ale aparatului de stat în special, ci mai degrabă, păcăleli electorale, amăgiri și lipsa de viziune.
Mă voi opri asupra măririi salariilor din mediul public, care, din păcate, nu are niciun fundament sănătos. În general, o creștere de salariu presupune o creștere de eficiență. La noi, pe principiul salarului minim, doamna Olguța vine și mărește simbriile ca pe vremea lui Mihai Viteazul, la toată oștirea, fără să aplice niciun criteriu de performanță, de eficiență, pe simplu motiv că sunt bani.
Nu sunt un susținător al salariilor mici, ci -din contră- apreciez că sunt destui salariați în mediul bugetar ale căror salarii ar trebui să crească poate de câteva ori. În același timp, însă, există un număr destul de redus de bugetari, raportat la numărul total de salariați, care alocă interval de timp apreciabil plimbatului, fumatului ori cafelei…. Să nu mai vorbim de lipsa lor de eficiență, salariații unor instituții la care te duci să soliciți o hârtie, ceva… se uită de parcă i-ai deranjat din stat la serviciu, sau alții te privesc și se comportă ca și cum le-ai da un extemporal.
Realitatea este că se face o mare nedreptate mediului privat, care pe criterii de eficiență într-o țară atât de ineficientă în aparatul public nu poate susține presiunea pe salarii. Oamenii se uită săracii ca la desene animate când la TV, se lansează idei de măriri de salarii din alte țări, în niciun caz din România.
În mod sigur, aceste măriri vor dezechilibra foarte mult raportul de venit salarial stat – privat și mai mult decât atât, va adânci și mai mult nedreptatea socială. Aceste măriri de salarii nu sunt prinse în bugetele instituțiilor, iar majoritatea vor trebui să scadă de la investiții, care oricum nu prea erau și de la bunuri și servicii, ce în final vor afecta tot mediul privat, prestatorul de servicii pentru aparatul de stat.
Ceea ce este cel mai grav este că noi nu avem de nici unele: Sănătate, Educație, Infrastructură, Armată, Poliție, Industrie, toate sunt la limita supraviețuirii. Dacă erau ceva bani, poate că puteam să ridicăm și standardele în societate la un nivel cât de cât acceptabil. Sunt convins, că prin incapacitatea de a cheltui acești bani pe lucruri de creștere a eficienței și a standardului de țară, guvernanții se îndreaptă acolo unde este foarte ușor de cheltuit, și desigur, profitabil electoral, măriri de salarii, însă noi o să rămânem în aceeași grotă numită ROMÂNIA.

P.S. Am fost personal într-o instanță de judecată, unde -desigur -marea majoritate a angajaților au salarii de fotbaliști. Din păcate, la baie nu m-am putut duce… nu știu cum se duceau ei, care – după ce se udau de toate cele – se urcau în mașinile de zeci de mii de euro. Încă o dovadă că și cetățenii noștri, chiar și bine plătiți, se complac în mizerie…
De Dragoș Ionică

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here