Editorial

Se naşte un nou Tudor Vladimirescu? – Proclamaţia de la Cluj! Păcăleala de la Bucureşti…

 | 18 ianuarie 2012, 17:03 | 0 comentarii | 

foto predo 2„Acum, ori niciodată/ Croieşte-ţi altă soartă!” spune limpede şi răspicat un distih din „Deşteaptă-te române”, Imnul naţional scris de poetul Andrei Mureşanu, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Un imn înălţător şi cam uitat, mai ales de tineret. Iată că lumea se uneşte şi este solidară, exact atunci când Puterea portocalie credea că nu va crăpa mămăliga.

Semnatura eletronica CertDigital

Până mai ieri-alaltăieri, numărul oraşelor în care poporul protestează în stradă depăşeşte 65 ! Doar la Târgu-Jiu mitingul a fost autorizat cu mare întârziere şi numai între orele 15-18. De parcă ar fi adevărate zvonurile cum că primarul municipiului, dr. ing. Florin Cârciumaru ar face jocurile Puterii portocalii. Şi că, vezi Doamne, ar fi speriat de niscaiva dosare. În Bucureşti, unde Primar General este independentul prof. dr. Sorin Oprescu mitingurile şi protestele sunt autorizate până târziu în noapte, la ora 23 ! Ziua de ieri ne-a mai arătat că draconicul dictator Traian Băsescu, căruia miile de protestatari îi cer „Demisia!”, temporizează. Şi eşecul pretinsului dialog între Putere şi Opoziţie ni-l arată acelaşi pervers şi parşiv dictator. Liderii USL – Victor Ponta şi Crin Antonescu – s-au întâlnit degeaba cu aghiotantul fostului preşedinte-jucător, acum devenit de-a dreptul Dictator ! Iată de ce, declaraţiile mult prea cuminţi ale preşedintelui PSD, Victor Ponta, la ieşirea din Parlament, lasă impresia ba că-i cam moale, ba că l-ar menaja pe preşedintele Traian Băsescu. Care, oricum, la fel ca şi Curtea Constituţională a României (CCR), care-a amânat din nou, pentru 25 ianuarie, decizia în privinţa contestaţiei USL la comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare păcăleşte lumea. Cererile protestatarilor converg: „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Alegeri anticipate!” şi o groază de revendicări sociale. Lumea nu-i mai suportă pe hoţii aflaţi la Putere. Şi o fac din disperare, din sărăcie pentru democraţie. Întru respectarea legilor ţării, ordine şi justiţie. Tot ieri, când s-au împlinit 191 de ani scurşi de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Când, la 18 ianuarie 1821, pe Câmpia Soarelui de la Padeş a citit Proclamaţia în care a cerut dispariţia „Tagmei jefuitorilor”. Dată de la care a început modernizarea României şi înlocuirea domnitorilor fanarioţi cu domni pământeni! Iată de ce sunt admirabili cetăţenii Clujului care, cu o zi înainte, întocmiseră o Proclamaţie, în 48 de revendicări, printre ele figurând şi aceea că nu mai recunosc Puterea locală. Ba chiar s-au organizat în „Mişcarea Naţională pentru Salvarea României”. O Proclamaţie depusă, pe 17 ianuarie, la biroul Prefectului de Cluj. Exemplul şi curajul clujenilor trebuie urmat. Ei nu se mai lasă păcăliţi – precum partidele de la Bucureşti – de Puterea portocalie, pe care n-o mai recunosc. Protestează şi nu se vor lăsa. Dacă la 1821 Revoluţia a pornit din Gorj, în 1989 din Timişoara, ne dorim cu toţii ca în 2012 istoria să consemneze încă o revoluţie. REVOLUŢIA DE LA CLUJ!

Ion Predoşanu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL