Sondaje comandate, sondaje controversate!

380

foto predo 2De regulă, sondajele se fac înaintea alegerilor. Pe la noi, din păcate, ca să se arunce banii nemunciţi, avem parte de ele şi când încă nu ştim bine data la care vor avea loc alegerile. Alea comasate/asumate şi nedemocratice.

Dorite de Puterea portocalie, ce se agaţă de ciolan. Nu doar că sunt sceptic în privinţa alegerilor de anul acesta, din moment ce în Buget nu există banii prevăzuţi pentru ele. Se susţine că primăriile vor fi în avantaj, întrucât cheltuielile le-ar suporta Guvernul. Din ce bani, dată fiind inexistenţa lor în bugetul pe 2012, nu avem de unde şti! Apar diverse sondaje, încă de pe acum. Deputatul Dan Ilie Morega, preşedintele UNPR Gorj, un politician dibaci şi cu personalitate, a comandat unul dintre ele. Din care nu putea să lipsească nici comunele ce alcătuiesc Colegiul electoral pe care-l reprezintă domnia sa. Evident, nu-i era indiferentă nici situaţia în sondaje a candidaţilor pentru primăria Peştişani. Unde s-a străduit să aducă sume imense de la buget încât, după expresia domniei sale, „numai cu banii aceia comuna putea fi făcută boboc”. Ei bine, actualul primar Florin Pavel n-a reuşit ori chiar n-a vrut să-i chivernisească în binele comunităţii. Ba mai mult, în cele două mandate ale sale a comis mai multe lucruri necurate: vânzarea unui Dispensar din domeniul public, ridicat de sătenii din Brădiceni, pe terenuri donate de două familii, în perioada interbelică, şi prin munca de clacă a acestora; apoi concesionarea unor lacuri, la Peştişani şi Brădiceni, amenajate în mod artificial de fostele CAP-uri Peştişani, ba controversatului om de afaceri Coco Păun, ba unui om de afaceri din Bucureşti; cocoloşirea unui Proiect de alimentare cu apă ce a înghiţit zeci de miliarde de lei; plus virarea unor imense sume de bani, în avans du doi-trei ani – între 3-5 miliarde de lei unei firme Maserati SRL – pentru construirea unui teren de fotbal, botezat „PAVEL ARENA”. Şi câte şi mai câte. Dar cred că am greşit apreciindu-l pe omul de afaceri Coco Păun drept controversat. Şi-l rog să mă ierte. Controversat este, realmente, primarul şi politicianul Florin Pavel, preşedintele PNL Peştişani şi, prin consecinţă, copreşedinte al USL Peştişani. Dar, se pare că i-am dat o importanţă mai mare decât merită. De unde şi îndoiala răspândită de sondajul comandat de fostul lider al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, care l-a crescut ca pe propriul copil în partidul liberal pe „răsfăţatul” Florin Pavel. Cel care conduce în sondajul cu pricina, deci este pe locul unu – cu 27,2%. Despre acelaşi politician controversat, de Florin Pavel e vorba, directorul general al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, Viorel Gârbaciu afirmă: „Florin Pavel este greşeala şi deziluzia vieţii mele. Eu l-am luat de pe drumuri şi l-am înscris în PNL!” Pe locurile următoare ale sondajului se clasează: Nicolae Nicolcioiu, fost viceprimar şi singurul demis de USL în Gorj – cu 26,1%, Ion Poenaru – cu 23,4%, altul – 8,9% şi cei care au răspuns cu „Nu ştiu” – 14,4%. Mi se pare prematură o exprimare a unor opinii. Indiferent de sondajul la nivel de comună, fie ea şi Peştişani. Unde nu am dubii că va funcţiona şi pe mai departe mita electorală. Başca faptul că se mai pot produce surprize. Ion Poenaru a mai candidat la funcţia de primar fără succes, şi este încă preşedinte al PSD Peştişani, preşedinte-director general al Obştei Peştişani. O vacă de muls pe care n-o părăseşte, acesta fiind şi motivul, bănuim, pentru care nu doreşte să mai candideze la primărie! El însuşi un controversat conducător, Ion Poenaru a mai deţinut şi funcţia de viceprimar al comunei Peştişani, fiind destituit tot la intervenţia lui Florin Pavel. De unde se vede treaba că actualul primar cunoaşte tertipurile prin care să se debaraseze de colaboratorii cu care, o vreme, forma echipă. În cazurile vânzării ilegale a Dispensarului Veterinar Brădiceni (pe care acelaşi Florin Pavel promisese că-l va transforma în Cămin de bătrâni!, la precedentele alegeri!), faptă ascunsă inclusiv consilierilor locali, ori a concesionării lacurilor din Peştişani şi Brădiceni pe 49 de ani, treburile s-au comis mult mai uşor de unul singur. Adică, fără viceprimari de fiecare dată. Ca să nu mai spunem că şi fără acceptul Consiliului Local. Un Consiliu Local ce se face, totuşi, vinovat de aprobările miliardelor către firma Maserati SRL. După cum se ştie, nimeni nu face nimic pe degeaba. Nici măcar Florin Pavel, cel care în nici două mandate mănoase şi-a construit o vilă, un Centru medical privat pentru soţia care-i medic, dar şi-a cumpărat şi o Toyota, de un miliard şi 380 de milioane, exact la două săptămâni după ce s-a făcut recepţia canalizării dubioase de către Moldocons SRL. Afacere, zice-se, anchetată de Curtea de Conturi şi lăsată cu un dosar de care nu se mai aude nimic! P.S. Comuna Peştişani n-a avut parte, după ‘90, de primari care să fi realizat mare lucru. Ba chiar s-a distrus localul Şcolii Generale Peştişani, ajuns o paragină, în loc să fie transformat într-un Muzeu Constantin Brâncuşi. În 1996, candidatul surpriză Nicolae Ciolacu, din partea obscurului şi efemerului partid Noua Dreaptă, a câştigat lejer. Este singurul primar ce a ridicat până „la roşu” un Cămin Cultural rămas la fel şi până acum.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here