În ultimii 20 de ani, naţiunea română s-a confruntat cu o situaţie fără precedent, datorită faptului că la conducerea ţării s-au perindat oportuniştii din liniile a doua şi a treia ale fostului Partid Comunist. Aceşti oameni n-au avut credinţa că pot duce ţara într-o direcţie bună, ci doar că au nevoie de politică pentru a se pricopsi. Cu o singură excepţie: Ion Iliescu, care a spus că preferă să moară sărac, dar cinstit.
Înţelepciunea populară spune că primăvara nu se face cu o singură floare şi de aceea Ion Iliescu nici nu a reuşit să se impună ca lider, de multe ori dovedindu-şi şi el slăbiciunile. Emil Constantinescu a fost învins de reţeaua celor două linii de partid. Lecţie suficientă pentru Traian Băsescu, a cărui preocupare a fost să ajungă la stadiul de conducător al originalilor politicieni români. Acum ţara se află în momente de cumpănă pentru că în România există mai mulţi politicieni retribuiţi decât ar trebui, numărul lor depăşind jumătate din numărul bugetarilor, în cele mai mule cazuri indemnizaţiile aleşilor locali, judeţeni şi naţionali situându-se deasupra nivelului salariului minim pe economie. Adunând această cohortă neprofesionistă, risipitoare de venituri bugetare, numărul celor numiţi politic, plasaţi în consilii de administraţie, în comisii speciale, în comisii de licitaţie şi vânzare a bunului public, şi nelipsitele structuri guvernamentale sau pro-guvernamentale, toate plătite de la bugetul de stat, avem dimensiunea susţinerii tuturor mizeriilor politice din ţară. În lipsa unui sistem economic normal, a unei pieţe a muncii bazată pe recrutarea prin aptitudini şi valoare, a intensei migraţii a populaţiei active către Europa Unită, vedem că toate politicile Guvernului cârmuit de Traian Băsescu au eşuat. Emil Boc a fost şi rămâne o virgulă, iar miniştrii săi nişte puncte, puncte non-expresive.
Singurii care mai mişcă economic în România sunt investitorii privaţi, de la care cere toată lumea şi cărora nu le dă nimeni nimic. Datorită angoasei de a nu-şi pierde afacerile, aceşti patroni devin cotizanţii oamenilor politici, iar oamenii politici devin penali din cauza traficului de influenţă, prin intermediul căruia îşi plătesc obligaţiile. Să nu ştie Traian Băsescu că aşa se construieşte o reţea mafiotă şi să-i arunce pe poliţişti, procurori sau judecători într-un război de uzură cu propria lor imagine şi conştiinţă? Mă îndoiesc!
Notă! Partidele politice sunt nişte bolnavi de cancer social. Oamenii care intră în ele se contaminează şi ajung să devină un fel de microbişti pe termen lung. Odată la patru ani dispută câte un meci electoral în care se tot faultează la credinţă, sentimente şi respect. Pentru că nu există un arbitru, rezultatul confruntării se vede un an – doi mai târziu, când lumea se plictiseşte de aşteptarea raiului promis de cei care înving. Pe cei care înving nu-i judecă decât rareori poporul şi atunci, aşa cum am văzut, pentru că nu-i poate ierta, îi împuşcă. Aceasta se întâmplă doar în Ţara lui Papură Vodă.
Constantin Bunilă
