– Rep. Domnule ministru, aţi finalizat, după mulţi ani de muncă şi de adâncă reflecţie competentă şi de înaltă ţinută, iată, o lucrare emblematică despre «Reforma modernă a educației» (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2016, 386 pag.), o carte care cred că trebuie adusă la cunoştinţa oamenilor din acest domeniu, acum, când se vorbeşte atât de mult despre o nouă Lege a Educaţiei Naţionale!
-Domnule profesor, cu ani în urmă, mi-am propus să nu mai revin la tema educației. Mi se părea că am spus lucrurilor pe nume, restul fiind chestiuni de decizie și de acțiune ce nu mai depind de mine. În definitiv, intervenisem cu ocazia deciziilor importante și în cursul fiecărui rol pe care l-am avut în domeniu: rector al Universității “Babeș-Bolyai” (1993-2004 și 2008-2012), președinte al Consiliului Academic (2004-2008), ministru al Educației Naționale (1997-2001), membru în conducerea unor organisme (European University Association) sau instituții europene (Magna Charta Observatory) și internaționale (United Nations University Tokyo). De fiecare dată, am anunțat în scris programul la început și am făcut bilanțul la capătul fiecărui mandat. Cât timp am fost rector sau ministru s-au editat neîntrerupt publicații ale instituțiilor respective: “Buletinul Informativ al Rectoratului UBB” (martie 1993 – februarie 2012) și “Buletinul Informativ al Ministerului Educației Naționale” (decembrie 1997-decembrie 2000). Cei care doresc să examineze perioada aceasta găsesc istoria evenimentelor și deciziilor, exceptând, firește, eventualitatea distrugerilor la care arhivele din România sunt, din păcate, expuse, din neglijență sau din interese meschine.
– Rep. Dar, sunt atâtea momente importante ale perioadei de tranziţie în care glasul domniei voastre a fost auzit, dar, nu a fost ascultat!
-Am intervenit ulterior în dezbaterea națională și internațională asupra educației, iar textele sunt cuprinse în volume! În orice caz, prin volumele tipărite în timp: «Educația în tranziție» (1999), «Anii reformei» 1997-2000 (2007), «University Reforme Today» (2005), «Bildung und Modernisierung» (2005), «Profilul și reforma universității clujene. Discursuri rectorale» (2011), «Challenges, Values, Vision. The University of the 21st Century» (2011), «După cincisprezece ani. Fifteen Years after» (2011), «Anii înnoirii» 1993-2012 (2014), «Universitatea veritabilă» (2015) am elaborat cea mai cuprinzătoare analiză a educației în cultura română. Cei peste douăzeci de ani pe care i-am petrecut în administrarea educației au lăsat în urmă una dintre abordările europene profilate. Astfel, stând lucrurile, de multe ori m-am gândit că nu se merită, totuşi, să reiau tema educației, din mai multe motive!
“Aş spune că la nivel național continuă deteriorarea educației, emigrarea creierelor crește, iar confuziile se înmulțesc”
– Rep. Care ar fi aceste motive, domnule ministru, Andrei Marga?
-În primul rând, aş spune că la nivel național continuă deteriorarea educației, emigrarea creierelor crește, iar confuziile se înmulțesc! Lipsește cultura instituțională, se bâjbâie vizibil în căutarea unei direcții și a măsurilor care să o concretizeze. Discuțiile care se poartă sunt doar în jurul aplicării de rețete preluate superficial! Or, nici un sistem de educație nu s-a dezvoltat doar prin imitare, adică, fără să existe o concepere asumată, proprie. Lipsind cultura instituțională, se adoptă măsuri de pasare a răspunderii. Ideea generală este consultarea, dar, consultarea fără proiecte elaborate nu duce departe. O altă idee este combaterea plagiatului. Țintă justificată, fără tăgadă, numai că, de pildă, efectele unei pile (nepotism, abuz etc.) la numirea într-un post didactic are efecte nocive, cel puțin la fel de dezastruoase precum un plagiat. Nu credeţi că ar fi cazul asanării întregului sistem al titlurilor?
– Rep. Aici, cred că sunt o serie de carenţe de înţelegere şi de interpretare, desigur!
-Da, pentru că nu s-a clarificat nici acum relația învățământului superior cu societatea. De pildă, ideea de a aloca universităților pregătirea la nivel de colegiu tehnic a tinerilor care nu și-au luat bacalaureatul arată cât de mari sunt carențele de înțelegere, deopotrivă a situației grave a tinerilor și a universității. Autonomia instituțională a fost sufocată de birocrația “experților” și trimișilor să facă “evaluări”, dacă nu cumva “controale”. Unii chiar sunt convinși că lucrurile se normalizează, dacă aplicăm scientometria în evaluare, făcându-se că nu văd că economia și tehnologia din România nu au progresat în consecința înmulțirii articolelor ISI. Oricare ar fi criteriile cantitative de evaluare, dacă nu este exigență profesională, nu se ajunge decât la un formalism ce îi plasează pe unii deasupra altora din considerente birocratice. Criteriile scientometrice, în aplicarea din România, nu exclud cercetări triviale și adesea doar acoperă lipsa de cultură, profesională și generală! Contabilitatea articolelor nu este dispensă de la a interoga serios valoarea reală a articolelor și nu o asigură nicidecum. Probele factuale sunt nenumărate. Oriunde, scientometria, fără comunități puternice care exercită critica sănătoasă a contribuțiilor, devine un joc gol cu lucruri mai importante decât se crede!
– Rep. Nu credeţi că multe concursuri din sistemul educaţional sunt confuze prin criteriile de selecţie, mai ales la concursurile de titularizare?
-Criteriile de selecție a liderilor, ce imită crescând lupta parlamentară, politizează tacit instituțiile și duc la servilism față de cei care ajung directori, inspectori sau rectori. În educație este acum mai mare preocuparea de obținere de funcții administrative, decât cea de găsire a unei organizări serioase și de a da opera proprie. Au ajuns să conducă doctoranzi oameni care nu au avut de-a face cu cercetarea științifică propriu-zisă, iar profesorii universitari, fără operă proliferează din nou. Indicatorii empirici atestă lățirea corupției (nepotism, cleptocrație, fraude etc.) mai mult ca oricând în istoria modernă a țării. Nu s-a exprimat vreo opinie afară de “dați-ne bani!” sau “dați-ne ore obligatorii!” sau “noi suntem foarte buni!” sau “legea ne dă autonomie!”. Conceperea unui curriculum național este plină de chinuri. Emigrația pare a fi soluţia multor tineri și părinți.
“Şi anii următori, soluția «reformei comprehensive», cum a fost numită, se dovedește încă o dată a fi cea corectă”
– Rep. Pare că domeniul educaţiei devine asaltat şi sufocat de…nespecialişti!
-Cooperările internaționale stagnează în rutină și formalism. Un limbaj pretențios, socotit “tehnic”, dar fără înțelegerea sensului termenilor, a inundat spațiul public, agravând falsa conștiință a situațiilor și a nedumeririlor. Falșii profeți, care anunță performanțe ce nu se ating, nu lipsesc!
– Rep. La experienţa pe care o aveţi şi la înalta competenţă în acest domeniu, cred că nu aţi omis niciodată soluţiile viabile şi eficiente în redresarea domeniului educaţiei!
-În mod evident, la orice comparație cu ceea ce a survenit ulterior, soluția pe care am dat-o la chestiunile fundamentale ale învățământului începând cu 1990 și mai ales în 1997-2000 și anii următori, soluția «reformei comprehensive», cum a fost numită atunci, se dovedește încă o dată a fi cea corectă. O aduc din nou în atenție, căci oricum România va trebui să facă pașii prefigurați de analizele și concepția de atunci printr-o bună cunoaștere a ceea ce se petrecea în Europa și în SUA. O repun în discuție, căci nu există alternativă viabilă la reforma modernă a educației!
– Rep. Aveţi şi un motiv de îngrijorare strict personal?
-Ar fi acela că în universitatea pe care am condus-o două decenii, nu s-a mai făcut nici un pas înainte. Mulți profesori și studenți se plâng de ceea ce este. De exemplu, în loc să se treacă la cuvenita revizuire, după mai mult de două decenii, a programelor de studii, se continuă pe specializări devenite artificiale în raport cu nevoile sau în care nu s-a putut crea o elită de specialiști veritabili. Cercetarea științifică este aceeași, doar că s-a schimbat numele unor unități înființate în 1993-2012 sau au fost desființate altele, foarte utile. Structurarea pe facultăți, pe care am creat-o în jurul lui 1995, se cere revizuită. Inovația a fost paralizată. În ierarhizări internaționale poziționarea universității a rămas cam aceeași sau a dat înapoi, dar, oricum, măsurile unei administrații se văd în materie cam după 5-6 ani. Nu s-a făcut vreun pas înainte la universitatea clujeană, dar s-au făcut mulți pași înapoi. Un rector clujean, săturat de lunga superioritate a Universității “Babeș Bolyai” în Clujul de după 1995, a putut exclama, nu demult, la o televiziune, vizibil ușurat: “acum nu mai este nimeni în frunte, s-a terminat cu supremația UBB!”. Nu este departe de adevăr, dacă ne referim, nu la mărime, ci, la nivelul performanțelor!
– Rep. Spiritul dumneavoastră critic poate ajunge şi la cauzele care generează astfel de situaţii, deci, care sunt cauzele, domnule ministru?
-Veleitarismul, susținut cu anunțuri de sucese inexistente sau banale, ține loc de inovație efectivă. S-a distrus începutul de creare a unei cercetări tehnologice competitive. S-a distrus rețeaua de pregătire fizică “Palestra”, s-a distrus în bună parte sistemul învățării limbilor, pentru a face loc unor firme private. Lingvistica română a fost practic pusă la pământ, mai respirând doar prin câțiva amatori agitați. Au încetat studiile iudaice, o mândrie a instituției, s-au anihilat studiile americane, au sucombat istoria artei, ca și alte programe ce creeau distincție. Pregătirea pedagogică s-a dizolvat în management, iar studiile internaționale se târâie cu propagandiști de ocazie autogonflați în specialiști. Colegiile universitare (extensiunile) create în teritoriu în anii nouăzeci se opintesc, dacă nu cumva și-au dat duhul. Unde mai există, sunt depășite de inițiativele altor universități.
– Rep. Ce înseamnă o concepţie adecvată şi eficientă asupra educaţiei?
-O concepție asupra educației este adecvată, dacă dispune de o lucidă diagnoză a societății în care operează, de corecta evaluare a ponderii educației printre forțele motrice ale societății, de cunoașterea educației însăși ca sistem specific, de capacitate de concepere a educației și de forța de a da soluții durabile. Concepția desfășurată în reforma din 1997-2000 depășește ceea ce a urmat până azi!
– Rep. Domnule ministru, sunt sigur că vom reveni asupra acestor probleme, dar, aş dori să vă întreb, în încheiere, cât de mult contează decizia în educaţie şi ce presupune asumarea responsabilităţii unei astfel de decizii!
-Atât în rolul de rector, cât și în cel de ministru al Educației Naționale, am selectat pentru responsabilități, pe cât a depins de mine, persoane cu format în specialitate, cu idei și gata să-și apere opinia în fața oricui. Am fost, în orice demnitate pe care am deținut-o, adeptul pe față al concursurilor supravegheate public pentru ocuparea de posturi și am criticat răspicat ponderea excesivă de la noi a numirilor unipersonale în funcții publice. Sunt de părere că atunci când conduci reforme, nu faci experimente și nici compromisuri, ci cauți să operezi împreună cu oameni cu vederi clare și decizii bine motivate!
Profesor, Vasile GOGONEA
