-Rep. Domnule doctor, ca să deschidem discuția de azi, credeți că pot să vă pun întrebări de genul: «Ați pierdut trenul?» sau dacă sunteți «lovit» de plictiseală?
-Mă puteți întreba orice doriți, numai să pot răspunde!
“Venind la Tg. Cărbunești, am căutat să pun în practică toate cunoștințele acumulate”
-Rep. Să spunem ceva despre începutul carierei dumneavoastră, ca medic specialist!
-Domnule profesor, puteam să rămân la Cluj, și n-am rămas! Profesorul Vintilă Mihăilescu…
-Rep. Poate ați pierdut trenul acela spre Ardeal!
-Poate! Deci, profesorul Vintilă Mihăilescu, de la Craiova, de la Clinica din Craiova, m-a invitat să mă duc acolo, și nu m-am dus! Am vrut să rămân la Tg. Cărbunești, ca să fac aici o treabă bună! Să se efectueze investigații și să se trateze bolnavii ca în spitalele bune din țară, iar pentru asta a trebuit să învăț!
-Rep. Iată, omul, cât trăiește, învață!
-De aceea, m-am dus, ca să învăț! Am făcut paisprezece cursuri de perfecționare, la câte 2-3 ani, mă duceam la aceste cursuri, dintre care șapte ani am făcut perfecționare numai în cardiologie. Iar, ca să învăț ceva mai mult despre diabet, îi făceam foile la salon unui medic specialist în diabet, ca să-mi permit să merg cu el la vizită în salon și să învăț mai mult. La fel s-a întâmplat și la endocrinologie, făceam foile și prezentam metabolismul bazal unui endocrinolog, doctorului Ardeleanu, ca să pot participa la vizite și să învăț mai multe. Pentru că aveam aparate pentru determinarea metabolismului bazal și aici, dar erau nefolosite!
“Am făcut puncții hepatice în 1978, iar la ora actuală, în Gorj, nu se fac”
-Rep. Deci, ați coborât din tren la Tg. Cărbunești, nu la Bărbătești!
-Venind la Tg. Cărbunești, am căutat să pun în practică toate cunoștințele acumulate. În acest fel, am început să fac «puncții sternale»… în 1968! De atunci, până acum, nu se fac în Gorj astfel de investigații!
-Rep. Care este cauza?
-Nu știu, dar, pur și simplu, nu se fac! De teamă, poate!
-Rep. Teamă de ce?
-Nu știu! De teama eșecului și a imprevizibilului! Am făcut puncții hepatice în 1978, iar la ora actuală, în Gorj, nu se fac!
-Rep. Repet întrebarea, care e cauza sau care sunt cauzele?
-Poate avem prilejul să detaliem puțin!
-Rep. Aveți temeri privind efectele unui răspuns direct?
-Nu, nu e vorba de așa ceva! Ca să continuăm, să nu pierdem firul, pentru că după aceea, am aflat despre ecografie…
-Rep. Vă e teamă că vă pierdeți cu…Firea!
-Iar mă duceți cu mintea la epigramă! Deci, vorbeam despre ecografie, despre care nu știam prea multe, și am dat imediat un telefon unui prieten de-al meu de la Cluj, Doctorul Stăncioiu, cel care a făcut Institutul inimii, pentru că două săptămâni am mers la el și mi-a arătat ce se poate face cu acest aparat! Ce poți vedea în corpul omului! Era o raritate atunci! Trei luni, am mers la Cuj și am urmat un curs acolo, dar cum nu se făceau cursuri cu mai mulți, eu am făcut acest curs de unul singur!
-Rep. Pentru a pune în practică noile cunoștințe, desigur!
-După aceea, m-am zbătut și am adus un aparat la Tg. Jiu, la policlinică, unde am lucrat aproape șapte luni. Altceva, am «aplicat» gastroscopii din 1987, ecografiile, tot din 1987, când am adus și aparat pentru acest lucru! Gastroscopiile le-am învățat de la un coleg, doctorul Pap, iar o altă prioritate, că poate scrieți acolo «priorități», e vorba de compartimentul de balneo-fizioterapie, foarte important să dispui de un asemenea «compartiment» în spital!
“Am reușit să fac singur, ceea ce în alte situații fac 3-4 doctori”
-Rep. E foarte important să intitulăm chiar tema acestui interviu: Doctorul Cornel Munteanu și «prioritățile» sale!
-Vreau să vă spun că am «construit» acest «compartiment» în spital și l-am dotat! A fost cu doi ani înaintea înființării secției de reumatologie de la Tg. Jiu! Știu că am adus ecograful, iar directorul direcției sanitare de atunci, nici nu o să mă credeți, pur și simplu l-a închis!
-Rep. Cine era directorul direcției sanitare la vremea aceea?
-O madamă! Dar, după 1989 mi s-a permis accesul, mi s-a deschis ușa, am dat drumul la ecograf! Când am aflat despre ecografie, m-am dus din interes profesional ca să învăț ceea ce nu știam! În sinea mea, atunci, înainte de 1989, mi-am zis: dar, va veni o vreme când vom avea nevoie! Mulți, nu s-au dus atunci, ca să «tragă» aparatul după ei, cum am făcut eu, pentru că va veni o vreme când îi vor «trage» aparatele și îi vor impinge să învețe să lucreze cu ecograful! Așa s-a și întâmplat!
-Rep. Ați încercat și ați reușit să faceți unele lucruri…
-Am reușit să fac la Tg. Cărbunești ceea ce nu se făcea în alte spitale, asta e! Poate sună ciudat, chiar egoist, dar, am reușit să fac singur, ceea ce în alte situații fac 3-4 doctori!
-Rep. Se poate spune că ați suplinit o echipă!
-Se poate spune și așa!
-Rep. Ați avut parte de o apreciere, în plan profesional, din partea colegilor medici? Sau v-ați «bucurat» de invidie?
-Nu știu, poate mai mult de invidie!
-Rep. Oricum, v-ați «bucurat» de «atenția» colegilor de breaslă!
-De «atenție», da! Nu m-am dus la presă, la radio sau la televiziune, ca să arăt neapărat ce am realizat la Tg. Cărbunești, așa cum se procedează acum! Dacă cineva achiziționează de undeva un tensiometru mai aparte, imediat se mediatizează faptul că la spitalul cutare s-a adus un tensiometru sau la spitalul cutare s-a angajat o infirmieră! Nu scapă mass-media un asemenea lucru!
“Am avut satisfacția că am făcut și eu ceva, poate nu la același nivel ca alți colegi de-ai mei”
-Rep. Așadar, v-ați evidențiat prin lucruri deosebite, aici, la Tg. Cărbunești!
-Nu am ținut neapărat să ies în evidență, dar s-au aflat aceste lucruri pentru că lumea vorbește, oamenii te caută atunci când au nevoie, asta este! Am avut satisfacția că am făcut și eu ceva, poate nu la același nivel ca alți colegi de-ai mei, dar am trudit, m-am zbătut să fie bine! Ca la fotbal, poate nu am fost de categoria «A», dar, măcar de «B» sau «C», măcar atât! Dar, am «jucat fotbal», cum se spune, nu am stat pe loc!
-Rep. E ca într-o poveste, dar, dacă ați terminat de povestit…!
-Stați, stați, că la viața mea am făcut și sport, am avut chiar unele rezultate notabile! Cu echipa Universității Cluj, am luat locul trei pe țară la ștafetă 4×400; la triplusalt eram între primii 4-5 pe țară, mă «băteau» unii din București, dar, din provincie nimeni! Am fost campion al Clujului la aruncarea suliței, am fost campion național «sătesc» la aruncarea greutății! Că eram student și mi-am luat o adeverină de la CAP și am participat ca fiu al satului și am câștigat acolo, domnule, la aruncarea greutății, cu 75 de kilograme, pentru că am ieșit cinci ani la rând campion județean la…talere, la talere aruncate din șanț! Să vă mai spun că am fost campion al Clujului la haltere și campion al regiunii Oltenia, pe atunci, tot la haltere!
-Rep. Ce v-a determinat să «îmbrățișați» cariera medicinei?
-E o «poveste» cam «aiurea», ca să spun așa!
-Rep. Să vedem care este «aiureala», ca să vă citez!
-De la șase ani, am știut că fac medicină! Era un bătrân, «Mutu» îi ziceam noi, care era porcar la un boier, Oprișescu îl chema, iar când bătrânul se întorcea acasă, trecea pe la noi și bunică-mea îi dădea câte o «litră» de țuică, așa se obișnuia. Iar la șase ani, tatăl meu mi-a zis așa: «Dacă înveți carte, faci medicina la Cluj»! De ce-a zis el Cluj, nu știu! Era în vremea aceea Clujul, era renumit, era în fruntea medicinei! «Dacă nu înveți carte, iese Mutu la pensie și te duci în locul lui»!
-Rep. Deci, v-a siderat perspectiva Mutului, așa este?
-M-am speriat de Mutu și am făcut medicina! Eram paisprezece pe loc și doi candidați din Gorj am intrat la medicină!
-Rep. Cum v-ați specializat în boli interne, în cardiologie?
-Am ales specializarea boli interne, datorită profesorului Fodor! Mare profesor, ginerele lui Hațieganu! Am făcut medicină internă cu el și mi se părea deasupra tuturor, ca om și ca medic deosebit!
-Rep. Cum v-ați decis ca să veniți aici, la Tg. Cărbunești?
-Din dragoste…pentru locurile natale, am venit aici, la 23 de ani!
-Rep. Imediat ce ați absolvit facultatea?
-Da, pentru că eu am terminat liceul cu durata de 10 ani, cum era atunci. Nevastă-mea îmi spune că nu am treapta a II-a, pentru că la 17 ani am terminat liceul, după care am luat la medicină «din prima», numai Dumnezeu știe cum am luat! Cea mai mică medie de admitere a fost 8,21, iar cu noi au intrat și cei cu «bursă de sfat popular», cum se spunea, pentru că aceștia aveau locurile lor, separat de noi, cei care dădeam examen, iar la Baia Mare au fost unsprezece inși pe zece locuri, iar după scris au rămas nouă, pe zece locuri. Printre ei, a intrat și Augustin Buzura! Am fost coleg cu el. Era cam tăcut, mă duceam la el și dacă scotea două vorbe, era mare lucru! Am fost chiar colegi de cameră la cămin, un an de zile! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
