Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu prof. univ. dr. ADRIAN GORUN, Președintele Senatului Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu – “Am coordonat elaborarea proiectului unei noi Legi a educației naționale și a unui nou Statut al personalului didactic”

-Rep. Domnule Președinte, ieri, pe 13 iunie, v-ați sărbătorit ziua de naştere, aşa că vă rog să-mi permiteţi să vă adresez un sincer “LA MULŢI ANI”! Domnule Adrian Gorun, se cunoaşte faptul că, an de an, la aniversarea Universității «Constantin Brâncuși», organizați conferințe științifice de o înaltă ținută academică, la care invitați specialiști de prim rang din țară și din străinătate în domeniul educației, iar cu o lună în urmă, iată, ați abordat şi tema: «Probleme majore ale educației în era globalizării», de aceea, vă rog să ne expuneţi motivul pentru care ați organizat o asemenea conferință?
-A.G. Vă mulţumesc sincer pentru urarea adresată! Domnule profesor, de mai mulți ani, organizăm asemenea conferințe științifice, care au ca obiectiv un domeniu de larg interes, nu numai pentru cei care își desfășoară activitatea în învățământul preprimar, primar, secundar sau superior, dar, şi pentru cei care, aparent, nu au nici o legătură cu educația realizată într-un cadru formal.
-Rep. Aveţi o motivaţie sau o preocupare susţinută în acest sens?
-A.G. Nu găsesc necesar să explic neapărat, de ce? Ştiți că ne preocupăm de acest domeniu, decretat propagandistic «prioritate națională», pentru că, în realitate, decidenții politici și administrativi de rang național sau local îl «susţin» într-o asemenea măsură, încât îl discreditează total, chiar de mai multă vreme. Aş spune că acest obiectiv a devenit una dintre direcțiile prioritare de cercetare și inovare în Universitatea «Constantin Brâncuși», cu câteva luni înainte de adoptarea tacită, mai corect spus, cu un gen de viclenie trucată, a uneia dintre cele mai proaste legi a învățământului nostru: Legea 1/2011 sau controversata «Lege Funeriu», mai lipsită de temei decât oricare dintre legile anterioare, de la 1864 (lege proiectată de Mihail Kogălniceanu și adoptată sub înaltul patronaj al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza), până la Legea din 1995. Chiar și cele două legi din perioada dictaturii ceaușiste, sunt mult mai bune, mai ales dacă sunt debarasate de ideologia coercitivă specifică regimului respectiv. Poate, doar Decretul din august 1948 reușește contraperformanța de a o depăși în debusolare.

“Aceşti «pasageri clandestini» ai istoriei, au tupeu și infatuare de nu le mai pot măsura”

-Rep. Constat că sunteţi un fervent critic al acestei legi «funeriste» în educaţie!
-A.G. Pe lângă faptul că este îndeajuns de slabă, multe prevederi ale acestei legi «funeriste», nici măcar nu se aplică, dar, nu pentru că nu mai este în funcţie acest «june» ce se credea atotștiutor în fruntea ministerului, pentru că nici atunci când a fost «cocoţat» acolo, nu și-a aplicat propriile «producții mentale», nişte inepţii inaplicabile în sistem!
-Rep. Care a fost atitudinea dumneavoastră, în perioada în care a fost lansată o astfel de lege confuză?
-A.G. Atunci, în 2011, am organizat dezbateri fundamentate, unele dintre ele transmise în direct de televiziunile locale și regionale, se înțelege, nu de toate televiziunile, ci, de acelea care au înțeles caracterul eminamente public al educației, deci, dezbateri care nu s-au limitat la a critica textul proiectului de lege, și ulterior legea, ci, consultând specialiști consacrați care propuneau și soluții. De exemplu, după ce am realizat studii aprofundate asupra întregii legislații din domeniul învățământului nostru, de la prima lege organică și până astăzi, studii publicate în cinci volume, am coordonat elaborarea proiectului unei noi Legi a educației naționale și a unui nou Statut al personalului didactic, proiecte lansate cu ocazia unei conferințe asemănătoare, organizată în iunie 2015 la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, conferință intitulată «Provocări majore ale educației actuale», mai ales că aceste «provocări» au devenit între timp nişte probleme!
-Rep. Într-adevăr, de ani buni, Universitatea «Constantin Brâncuși» este implicată serios în procesul reformei învățământului românesc şi este ciudat că toate aceste inițiative sunt trecute sub tăcere. Care sunt resorturile ascunse ale acestei tăceri?
-A.G. Există multe resorturi ascunse, articulate în acele «dovezi tăcute» despre care vorbesc epistemologii respectabili și care îi fac pe ignoranți și superficiali să se considere rezervoare inepuizabile ale adevărurilor imuabile, supralicitându-și «concepțiile reformatoare» întemeiate, nu în știința de carte sau pe profunzimea cunoașterii problemelor, ci, în statutul conferit de scaunul sofisticat pe care-l ocupă temporar, nici ei neavând cunoașterea de sine și cunoașterea factuală în privința modului de ocupare.
-Rep. Care poate să fie profilul acestor «inepuizabile rezervoare de adevăruri», domnule Adrian Gorun?
-A.G. Aceşti «pasageri clandestini» ai istoriei, au tupeu și infatuare de nu le mai pot măsura! Asemenea specimene au acaparat întreaga arie a deciziei sociale, pripășindu-se peste tot şi profitând de atrofia morală avansată! Și este grav! Pripășindu-se în funcțiile de decizie din educație, e lucrul cel mai grav! Oricine poate constata la ei un fel de fandoseală de tip «autist» și o grandomanie iresponsabilă la nişte indivizi care, uitând «criteriile» pe baza cărora au fost propulsați în funcții, chiar au ajuns ca să considere că scaunul pe care s-au așezat, le conferă inteligența și competențele necesare funcției. Cred că e bine să rămână «uitaţi», acolo, pe scaunele dăruite de partid, mișcare sau ce-o mai fi fost, de gruparea «tehnocraţilor» din care se revendică unii, deși habar nu au ce este tehnocrația și cât este de «afină» cu democrația!
-Rep. Constatăm cu întristare că această criză a sistemului educaţional, ca şi a întregii societăţi româneşti, se acutizează de la o zi la alta!
-A.G. Iar, dacă ar fi numai aceste aspecte care configurează ierarhii profesionale din care sunt excluse invariabil formele axiologicului ce conferă legitimitatea oricărui status, ierarhii pur artificiale, în care autoritatea epistemică este substituită prin dominația impusă de tutela administrativă, poate că soluțiile ar fi mai la îndemână. Dar, apelându-se la eliberarea funcției publice din condiția de «ancilla politicae», în care se complace de prin anul 2000, poate nu ar fi totul, dar, problemele învățământului nostru sunt mult mai grave și tot mai mult sistemul se afundă! Totul se transformă într-o mlaștină, în care cei mai mulți «specialiști» de la toate nivelurile, se complac promovând clientela articulată în transferul ilegitim de loialități și făcând din non-valoare un vector esențial pentru justificarea schimbărilor haotice, irelevante, dacă nu dezastruoase pentru învățământul românesc!
-Rep. Totuşi, sunt unii care consideră că astfel de ezitări fac parte din provocările reformei educaţionale!
-A.G. Confundând «reforma în educație» cu «reforma educației», aparența cu esența, senzaționalul cu un anume relevant și nesenzaționalul cu irelevantul, necunoscutul-cunoscut cu incognoscibilul și necunoscutul-necunoscut cu intuițiile statistice, întotdeauna păguboase, acești decidenți «merituoși» pot fi ușor încadrați în categoria impostorilor sau, dacă provin din universități, în categoria celor care promovează șarlatania universitară. Pentru simplul motiv că prin aproape tot ceea ce întreprind, ei promovează, cu știință sau doar pentru că sunt incapabili, o confirmare a erorii!
-Rep. De fapt, la ultima conferinţă ştiinţifică, aţi prezentat una dintre comunicările dumneavoastră și a prof. univ. dr. Horațiu Tiberiu Gorun, exact sub acest titlu: «Confirmarea și posibilele erori în cercetarea științifică și educația universitară», demonstrând, prin multiple exemple, că prin confirmarea erorilor, mulți își întemeiază demersurile analitice pe falsuri epistemice pe care ulterior le folosesc drept argumente spre a susține «teorii» facile!
-A.G. Da, așa este! Avem exemplul tipic de șarlatanie universitară, iar abuzul de intuiții statistice, prin care își completează demersurile de cercetare, face din acești universitari niște șarlatani!! Iată, în baza unor producții «științifice» de acest gen, își construiesc CV-uri, urcă în ierarhie, “accesează” funcții ș.a.m.d. Eroarea circularității este o inabilitate a minții noastre, care, parcă și-a găsit cel mai propice loc de campare în mintea celor puși să decidă azi soarta învățământului. Și cred că, dacă nu ar fi suspectați de prostie, ar putea fi suspectați de subminare a identității naționale! Cum aș putea numi decât șarlatanie, fabricarea unui cadru legal de către Funeriu și adepții lui, azi, cei mai mulți fiind rectori, prin care sunt aruncați din universități, așa cum au făcut ciracii din teritoriu ai «emanaţilor» în 1990 sau cum au făcut-o minerii în 13-15 iunie cu intelectualii de frunte ai țării, pe cei mai prestigioși profesori, valori incontestabile în domeniile lor de specialitate? Pentru că vârsta de 65 de ani invocată, așa cum este și rasa, este un criteriu pur biologic, «funeriștii» sau «rechinii tineri», cum îi numesc colegii lor, decretând, aprioric, un produs al erorii de circularitate, anume: cu cât un om înaintează în vârstă, cu atât își pierde valențele lui intelectuale, generalizând perfid spre a-și croi cărări nelegitime și nemeritate în cariera proprie.

“Niște anonimi care se consideră foarte buni pentru că au fost aduși să ne conducă pe toți”

-Rep. Sunt veritabile ciudăţenii asemenea indivizi!
-A.G. Iată, după mintea unor astfel de persoane, un Neagu Djuvara, un Mihai Șora, un Solomon Marcus, un Nicolae Manolescu, un Andrei Marga, un Ion Bulei, un Lucian Boia și atâtea alte personalități, ar fi trebuit alungate din țară, nu din universități! Pentru că trebuia să vină ei, cei mai mulți niște anonimi care se consideră foarte buni pentru că au fost aduși să ne conducă pe toți.
-Rep. Ce ne puteţi spune, în final, pe fondul acestor aspecte pe care le incriminaţi?
-A.G. Că legea funeristă a avut un scop unic, să-i alunge din universități pe cei care, deși performanți, bucurându-se de susținerea comunității academice (vezi cazul Andrei Marga sau chiar Ecaterina Andronescu), erau vinovați că se născuseră mai devreme decât funeriștii și că pe mulți dintre ei, îi învățaseră carte, îi făcuseră doctori, îi sprijiniseră să urce treaptă cu treaptă spre titlurile de conferențiar și profesor. Oare, știu funeriștii, cu deosebire, medicul veterinar Cătălin Baba, specializat prin susținerea necondiționată a profesorului Marga în științe politice, pentru care i-a «mulțumit», dându-i un picior în spate, că au marginalizat pe singurul specialist care opera tumori cu laserul? Știu ei, unde a fost invitat să profeseze și să-și exercite meseria profesorul Dan Mihai Nicolau?
Le spunem noi! Maghiarii i-au dat catedră la Universitatea din Debrecen! Și tot legea funeristă a consacrat ceea ce nici măcar ca accident nu s-a întâlnit în România, de când se vorbește de învățământ superior: să fie numit rector pentru două mandate, la una dintre cele mai mari universități din România, o persoană care nu deține niciun grad didactic, fără titlu de doctor, fostul director administrativ al instituției? Și cine l-a confirmat prin ordin? Funeriu, desigur, cel care, dacă citea bine textul legii lui, ar fi constatat că nu întrunește condițiile de confirmare!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here