Eleva dată dispărută, găsită în casa mamei de care nu are voie să se apropie

468

Minora de 13 ani, din Novaci, care a dispărut luni, în prima zi de școală, a fost găsită marți de polițiști. Fata care locuia într-un centru destinat Protecţiei Rezidenţiale a Copiilor Târgu-Jiu se ascundea în casa mamei sale din Novaci, deși cele două au interdicție să se apropie una de cealaltă, printr-o hotărâre judecătorească. Supraveghetorul a alertat Poliţia, după ce a observat că nu s-a mai întors de la cursuri. ”La data de 13 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au identificat-o pe minora Romanescu Maria Narcisa, pe strada Valea Gilortului, din localitate, la locuința mamei sale, de unde a fost preluată și predată la Centrul de Primire în Regim de Urgență Târgu-Jiu. Astfel, minora care cu o zi în urmă a plecat voluntar de la Apartamentul Destinat Protecţiei Rezidenţiale a Copilului Aleea Teilor din Târgu-Jiu, pentru a merge la școală, a fost revocată din urmărire generală. Din declaraţia minorei a rezultat faptul că aceasta nu a săvârșit și nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Iren-Ibolya Majlat, mama minorei, o femeie de 44 de ani, din Novaci, este cea care în 2015 a amenințat că aruncă în aer modulul în care se afla și fiica sa. Aceasta a fost judecată pentru violență în familie și a fost obligată, din luna martie a acestui an, timp de trei ani, să nu comunice cu fiica sa instituţionalizată. Aceasta a dat vina pe Elena Udrea pentru tot ce i s-a întâmplat, susținând că dacă blonda politicii românești îi construia casa promisă, fiica sa de 13 ani nu ajungea să aibă o relație cu un bărbat care a fost și arestat pentru act sexual cu o minoră. Fetița este cunoscută cu plecări repetate din centru.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here