Elevi ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, reprezentanţii tineretului din România la Bruxelles

1807

Joi, 16 februarie 2017, elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu au primit vizita unui membru al Comitetului Economic și Social European. Este vorba despre Cristian Pârvulescu, din 2007, membru al Grupului „Activități diverse” (Grupul III) al CESE. Trei elevi ai Colegiului Economic vor reprezenta ţara noastră la Bruxelles, unde se vor reuni cu elevi din toate ţările membre UE.

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu este una dintre cele 33 de școli selectate din cele peste 680 de candidaturi depuse, atât din cele 28 de state membre ale UE, cât și din 5 țări candidate (Albania, Turcia, Muntenegru, Serbia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), în programul „Europa ta, părerea ta” (Your Europe, YourSay – YEYS). Elevii vor avea posibilitatea de a prezenta membrilor CESE recomandările lor privind viitorul Europei. La sfârșitul acestui eveniment de două zile, toți elevii vor vota pentru cele trei propuneri pe care le consideră a fi cele mai eficace pentru a schimba viitorul Europei.
Echipa de proiect din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” este alcătuită din: Dan Aurelia Veronica – prof. Coordonator Proiecte şi Programe Educaţionale, director Belega Cristina Elena, Ioniţă – Niculescu Mihaela, profesor însoţitor şi elevii Andrei Daniela, Bunea Rafael şi Ţucă Mădălin.colegiul madgearu (1)

Membru al CESE, în mijlocul elevilor de la „Virgil Madgearu”
Pe 16 februarie, elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu –Jiu, Gorj au primit vizita lui Cristian Pîrvulescu, membru al Comitetului Economic și Social European, care a organizat o dezbatere privind problemele actuale ale UE și a asigurat o sesiune de pregătire pentru echipa colegiului la programul „Europa ta, părerea ta” (Your Europe, YourSay – YEYS). „Europa ta, părerea ta” este o reuniune la care participă tineri europeni din 33 de școli din UE și țările candidate pentru a dezbate viitorul Europei, și care va avea loc la sediul CESE, la Bruxelles, în perioada 30 – 31 martie 2017. „Domnul Cristian Pîrvulescu a analizat împreună cu elevii și profesorii colegiului în cadrul dezbaterii Ce facem cu Uniunea Europeană? colegiul madgearu3Chestiuni esențiale în acest moment privind Europa: beneficiile, realizările și eșecurile Uniunii Europene; provocările și oportunităţile cu care se confruntă Uniunea Europeană; viitorul Europei din perspectiva tinerilor europeni și ideile lor pentru a-l îmbunătăți. De asemenea, domnul Cristian Pîrvulescu a oferit elevilor informații cu privire la modul în care se va desfășura dezbaterea de la Bruxelles și le-a prezentat informații cu privire la activitățile CESE și la felul cum aceasta reprezintă vocea societății civile din întreaga Europă”, a confirmat Aurelia Veronica Dan, prof. Coordonator Proiecte şi Programe Educaţionale.colegiul madgearu (5)
Cristian Pîrvulescu este, din 2007, membru al Grupului „Activități diverse” (Grupul III) al CESE.
Cei trei elevi ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, Andrei Daniela, Bunea Rafael şi Ţucă Mădălin, se vor deplasa la Bruxelles, împreună cu Ioniţă – Niculescu Mihaela, profesor însoţitor, unde vor reprezenta tineretul din România şi vor avea posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la viitorul Europei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here