Elevii de la CNTV, la Festivalul Internaţional de Teatru Francofon

596

În perioada 26-31 martie 2014, 10 elevi ai Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu au participat la Festivalul Internaţional de Teatru Francofon din Huesca, Spania. Aceştia au prezentat piesa „Ciocârlia”, după lucrarea lui Jean Anouilh. Prestaţia tinerilor noştri actori a durat circa o jumătate de oră, interpretarea fiind făcută numai în limba franceză.

Festivalul „Coup de Théâtre”, ajuns deja la cea de-a XV-a ediţie, s-a bucurat de prezenţa unor trupe din Cairo şi Alexandria (Egipt), Belgia, Spania şi România. Cele 13 piese jucate au demonstrat că limba franceză poate fi liantul spiritual al tinerilor iubitori de teatru de pretutindeni. Din trupa de teatru au făcut parte elevii: Cătălina Daviţoiu, Bianca Voicu, Andreea Cornea, Andreea Bardan, Bianca Ciurez, Alexandra Nucu, Teodora Tufan, Matei Buzera, George Moroşanu şi Mihai Hurezeanu.  Aceştia au fost coordonaţi de profesorii de limba franceză Rodica Banciu şi Loredana Stoian, iar la regie de actorul Cristian Naum, de la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu-Jiu. Întreaga trupă de teatru francofon le mulţumeşte domnilor directori Viorel David şi Mircea Jerca pentru sprijinul material acordat în vederea deplasării în Spania. Cei interesaţi îi pot vedea pe scenă pe elevii colegiului târgujian sâmbătă, 26 aprilie 2014, între orele 10:00-12:00, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here