Elvira Șarapatin vrea centre județene de excelență pentru olimpici

507

Deputatul de Gorj, Elvira Șarapatin, este coinițiator la un proiect de modificare a Legii Învățământului, care prevede ca, în fiecare județ, să se înființeze câte un centru de excelență cu personalitate juridică, unitate conexă a Ministerului Educației Naționale. Rolul acestor centre de excelență este acela de a selecta copii capabili de performanță și de a-i pregăti pentru a participa la concursuri, competiții naționale și internaționale. În urma modificării legislative propuse, centrele județene de excelență vor fi înființate prin Legea educației naționale nr.1/2011 și vor deveni unități conexe ale Ministerului Educației Naționale, alături de Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, palatele şi cluburile copiilor. Centrele de excelență județene având personalitate juridică vor putea accesa resurse financiare pentru realizarea de proiecte și programe europene.
“În județul nostru, un astfel de centru de excelență nu există, dar în urma discuțiilor repetate avute cu cadre didactice care pregătesc elevi performanți, dar și cu inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, am ajuns la concluzia că este mai mult decât necesar să se creeze, și la noi, astfel de posibilități. Aștept, în continuare, propuneri și soluții din partea cadrelor didactice pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ, a condițiilor de lucru pentru dascăli și a condițiilor de studiu pentru elevi”, a declarat deputatul PSD, Elvira Șarapatin. Proiectul realizat de parlamentarul de Gorj, împreună cu vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din cadrul Camerei Deputaților, deputatul PSD Mihaela Huncă, a fost adoptat deja, săptămâna aceasta, de plenul Camerei Deputaților, cu 191 voturi pentru, 29 voturi împotrivă și 56 de abțineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here