Emoționant! O cățelușă a vrut să sară în foc să își salveze cei șapte pui

O căţeluşă le-a făcut o mare surpriză, sâmbătă, pompierilor care interveneau pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Săcelu. Salvatorii au observat că avea un comportament neobișnuit, încercând să sară în foc. Când au intrat în interiorul locuinței au aflat și care era motivul. Aceasta încerca să își salveze cei șapte căței care se aflau într-o cutie. “În timp ce noi o sărbătoream pe frumoasa și iubita noastră Românie, două incendii izbucnite la două case de locuit în comuna Săcelu și orașul Novaci i-au ținut pe băieții din tura de serviciu în priză. O să vorbim puțin despre incendiul din comuna Săcelu care a fost unul destul de urât să zicem așa. După ce dispeceratul nostru a primit apelul, la fața locului și-au început goana nebună două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Novaci. Au ajuns băieții la fața locului și au găsit o mare de flăcări și multe țipete ale oamenilor care erau neputincioși. Au întins mai multe linii de furtunuri pe toate părțile ca să prindă în strâmtoare focul și au început lupta cu acesta. Alți băieți au trecut la salvarea animalelor din gospodăria omului. Colegul nostru, Ștefan Corici, vede o cățelușă care parcă era nebună! Ziceai că acum sare în flăcări. Se zbătea de nu știai ce să crezi. Ștefan dădea s-o ia în brațe și s-o ducă într-un loc sigur, dar ea nu și nu. <<- Bă tată, vezi că asta are ceva acolo în interior>>, îi spune Dan Popescu, șeful turei de serviciu lui Ștefan! Dan pune un băiat să-l asigure pe Ștefan și acesta intră în încăperea cuprinsă de flăcări. Mult fum și flăcările îi șuierau pe la urechi! Se apleacă jos unde fumul nu era așa dens să vadă ce ar mai putea fi în încăpere și aude scâncete dintr-o cutie de carton. Ștefan ia cutia în brațe și o zbughește pe ușa pe care intrase. În spatele lui, flăcările se închideau de parcă și lor le fusese milă de micile suflete din cutie. După o luptă crâncenă, focul s-a dovedit învins. Dan îl strigă pe Ștefan:<< -Ștefane, vino tată să-ți arăt ce avem aici!>> Dan deschide cutia de carton, iar dintr-o piele de oaie scot capul șapte cățeluși! Lângă cutie, înghețată de frig, învelită într-o păturică, cățelușa care acum era mult mai prietenoasă! Își văzuse cățeii salvați! <<- Șefu>>, zice Ștefan, <<mă mir cum nu a luat foc pielea asta și cutia!>>, <<- Ștefane, în pielea asta i-am băgat eu după ce i-ai scos că degerau de frig! Ne-a luat ceva să stingem focul! Mureau de frig săracii!>>. Proprietarul, un bătrân în vârstă de 68 de ani vine și el! I s-a luminat fața. Parcă uitase că tocmai i-a luat foc casa. Pentru fiecare cățeluș din cutie avea un nume și micuții parcă simțeau mângâierea bătrânului. Băieții și-au strâns accesoriile și au plecat la bază. Apa înghețase deja pe costume, dar mulțumirea sufletească făcea ca gerul să fie neputincios”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here