Energeticianul rămâne şi fără portar

815

Echipa finanţată de Nicolae Sarcină a renunţat la foarte mulţi jucători cu experienţă, iar plecările din Valea Jiului nu contenesc. După ce a terminat prima parte a campionatului pe locul opt, conducerea formaţiei care îşi desfăşoară activitatea la Petroşani continuă să se debaraseze de fotbalişti. Ultima plecare din lotul Energeticianului este cea a portarului Bogdan Miron. Fotbalistul de 28 de ani este al 13-lea jucător care se desparte de trupa lui Sarcină, cel dintâi ajungând la un numitor comun cu oficialii clubului pentru a-şi rezilia înţelegerea. Miron era titular în poarta nou-promovatei şi a declarat că ţinteşte acum un transfer în străinătate. “Mi-aş dori să joc în străinătate, pentru că e altceva. În ţară, cea mai frumoasă perioadă am petrecut-o la UTA Arad. Despre fosta mea echipă, Energeticianul, consider că era loc de mai bine. La Petroşani am avut o relaţie bună cu toată lumea de la magazioner până la patron. Consider că lupta va fi strânsă pentru promovare, unde le văd pe Chindia, Cluj şi Petrolul”, a declarat goalkeeperul. Portarii Horaţiu Moldovan şi Bogdan Miron, fundaşii Cosmin Achim, Emil Ninu, Marius Tomozei şi Dudu Drugă şi mijlocaşii Viorel Nicoară, Octavian Vasile, Lucian Iordache, Laurenţiu Manole, Marian Stoenac, Călin Cristea şi Cosmin Neagu sunt fotbaliştii care s-au despărţit de Energeticianul în acest sezon.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here