Energia a făcut spectacol în Hexagon – Calificarea e în mâna lor!

422

Energia stă la mâna ei înaintea ultimei etape din faza a doua a grupelor din FIBA Europe Cup după ce trupa lui Hristu Șapera s-a impus în Franța preluând șefia Grupei S.

Înaintea acestei penultime etape, calculele calificării Energiei păreau destul de complicate. Aproape nimeni nu întrevedea un succes al celor de la Pieno la Zagreb și de aici lucrurile nu păreau deloc roz pentru Energia, care părea să pornească și ea cu șansa a doua în meciul din Hexagon, asta ținând cont de ultimele evoluții și rezultate ale echipei gorjene. Numai că meciurile din cupele europene sunt de o cu totul altă factură pentru jucătorii Energiei, vor sau nu să o recunoască, iar evoluțiile lor în fața adversarilor externi sunt mult mai consistente decât cele din competiția internă. În plus, mâna de ajutor a venit de la Zagreb, acolo unde Pieno Zvaigzdes a reușit ceea ce nu reușea Energia, să se impună în overtime, iar grupa este „on fire” înaintea ultimelor două partide.
Marele avantaj al Energiei este că echipa gorjeană are calificarea în propriile mâini și nu mai are nevoie de un alt rezultat favorabil, victoria la Pitești contra lituanienilor urmând a parafa accederea în Top 16 în Europe Cup.

Debut timid corectat rapid
Energia a început palid partida din Hexagon, dar asta nu mai miră pe nimeni, echipa gorjeană obișnuindu-și fanii să fie părtași la curse de urmărire și de recuperare a unor handicapuri uneori foarte mari. La Le Havre, n-a fost cazul, cea mai mare diferență la care au condus gazdele fiind de șase puncte, scor 9-3 după circa 4 minute de joc. Șapera a intuit pericolul și a cerut rapid un time-out care a întors meciul. Energia a egalat la 11, francezii au condus apoi cu 14-11, dar era meciul trupei lui Șapera, iar acest lucru s-a văzut încă din primul sfert prin mâna sigură avută de la aruncările de la distanță. Cu patru reușite din spatele semicercului în primul sfert, Energia a terminat cu un avantaj minim primele 10 minute, însă arăta că este la conducerea jocului și că deține controlul acestuia. Pe parcursul sfertului secund, Energia a arătat că se poate desprinde, a ajuns la un avantaj de 7 puncte, scor 29-36, dar la pauza mare ecartul a fost ceva mai mic, scor 33-38.

Măcel pe final
Francezii au trăit iluzia unei posibile reveniri în debutul sfertului patru, când au ajuns la un singur punct în spatele Energiei, scor 46-47, dar trupa lui Șapera a apăsat pe accelerație și, grație unui Mack imperial de la distanță, au nimicit echipa gazdă. Lamont Mack a fost eroul serii, ultimul sfert fiind unul de vis pentru extrema de forță a gorjenilor. Acesta a înscris de cinci ori din spatele semicercului în doar șase minute, pe parcursul întregului sfert decisiv Mack adunând 19 puncte. Americanul a terminat cu un total de 29 de puncte și cu un procentaj de jucător de Euroligă la acest procedeu, cu 7 reușite din 10 aruncări! Descumpăniți de o astfel de demonstrație de forță, francezii au cedat lupta, iar Energia nu a mai repetat greșeala din meciul cu Cibona, când la Pitești a irosit un avantaj care îi putea oferi încă de pe atunci prima șansă la calificare. Încasând doar 60 de puncte, între paranteze fiind spus, francezii au fost lamentabili în lupta lor cu panoul, nu cu adversara, Energia nu putea pierde meciul, dar l0-a și câștigat de o manieră entuziasmantă, scor 60-79.

Calculele calificării
Dacă înainte de meciul din Franța calificarea nu era prea aproape, acum calculele sunt extrem de simple. Energia nu poate pierde calificarea decât într-o singură variantă de rezultate nefaste. Pentru a ieși din cursă, Energia ar trebui să piardă acasă cu Pieno Zvaigzdes, iar Le Havre învinge Cibona, noi și croații vom părăsi competiția, trupa lui Șapera terminând la egalitate cu lituanienii, dar având dezavantajul rezultatelor directe. În orice altă combinație de rezultate, exceptând o înfrângere zdrobitoare a gorjenilor, Energia va fi în optimile de finală. O situație interesantă s-ar putea înregistra dacă Energia și Le Havre vor pierde, caz în care toate cele patru echipe vor termina la egalitate de puncte. Energia este singura echipă cu un coșaveraj pozitiv în acest moment, așa că și în această situație are mari șanse de a merge mai departe, doar nefericitul caz al unui rezultat cu adevărat dezastruos putându-i opri pe Mack & Co..

STB Le Havre – Energia Târgu Jiu 60-79 (21-23, 12-15, 11-9, 16-32)
Sala „Dock Oceane”, Le Havre
Le Havre: Deane (17), Dugat (5), Brown (13), Bohling, Vassallo, Edi (4), Jean Baptiste (11), Mutuale, Denis, Hill (8), Barry (2). Antrenor: Thomas Drouot.
Energia: Eziukwu (13), Sanda, Troupe, Andrei, Șanta (2), Mihuți, Mack (29), Radosavljevic (14), Horne (5), Aktaș (2), Guțoaia (6), Diggs (8). Antrenor: Hristu Șapera.

Clasamentul Grupei S:
1. Energia Târgu Jiu 5 3/2 423-397 8
2. STB Le Havre 5 3/2 424-429 8
3. Cibona Zagreb 5 2/3 457-460 7
4. Pieno Zvaigzdes 5 2/3 435-453 7

Programul ultimei etape:
Energia Târgu Jiu – Pieno Zvaigzdes (03.02 / ora 20:00)
STB Le Havre – Cibona Zagreb (03.02 / ora 20:00)
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here