Energia a întors spectaculos un deficit de 22 de puncte și a învins pe Le Havre / Magnifici în repriza a doua!

427

Primul meci de pe teren propriu din faza a doua a FIBA Europe Cup a fost disputat de Energia la Pitești, contra francezilor de la Le Havre și a oferit celor care au urmărit partida un comeback extraordinar al gorjenilor pentru o victorie aproape ireală după cum începuse jocul.

Fără Constantinides pe bancă pentru prima dată într-un meci european, Energia a început meciul fără vlagă, ca o echipă nemotivată și cu mare neșansă la orice fel de aruncări. Distanță, semi-distanță sau de sub panou, nu a existat nicio diferență, mingea a refuzat să intre prin inel, iar după primul sfert gorjenii care au făcut deplasarea începeau să regrete drumul făcut, iar cei din fața televizorului căutau deja telecomanda. Francezilor le-a intrat fiecare aruncare în primul sfert și meciul părea că se îndreaptă spre un dezastru pentru Energia, condusă cu 9-26 după doar 10 minute de joc.

Semne ale revenirii în sfertul secund
Primele minute ale sfertului secund au continuat coșmarul gorjenilor, Le Havre a ajuns la un avantaj de 22 de puncte, scor 11-33 după 13 minute și jumătate! A fost momentul în care Energia a început să joace, aruncările francezilor au început să mai rateze ținta, iar echipa gorjeană a prins curaj. Oaspeții s-au clătinat și au arătat primele slăbiciuni în finalul sfertului secund, când au fost extrem de iritați și au fost sancționați cu un fault tehnic, iar în ultimul minut al primei reprize după 12 ratări din tot atâtea încercări din spatele semicercului, Energiei i-au intrat și primele “trițe”. Guțoaia și Diggs au marcat punctele cu care gazdele au intrat la pauză doar cu un deficit de 12 puncte după ce acesta fusese mult mai mare la un moment dat. La 26-38 Energia avea dreptul să spere!

Energia Târgu Jiu – STB Le Havre 78-68 (9-26, 17-12, 21-16, 31-14)
Sala “Trivale”, Pitești, spectatori: 1.000
Energia: Troupe (17), Sanda, Eziukwu (10), Andrei, Șanta, Mack (19), Radosavljevic (5), Horne, Aktaș, Guțoaia (12), Diggs (15). Antrenori: Iannis Diamantakos și Claudiu Alionescu.
Le Havre: Deane (4), Dugat (14), Vassallo (30), Edi (2), Jean Baptiste (10), Mutuale, Denis, Labela, Hill (8), Barry. Antrenor: Thomas Drouot.

Și-au subordonat adversarii
Energia și-a condus fanii din iad în rai în repriza a doua, o repriză în care a făcut ca echipa franceză să devină un simplu sparring-partner. Pas cu pas, beneficiind de o creșetere semnificativă în jocul lui Eziukwu, pivotul gorjenilor începând să-l domine sub panou pe Jean Baptiste, Energia a ajuns în sfertul al treilea la doar patru puncte în spatele adversarei, scor 47-51, moment în care a avut și mingea, o nouă reușită a gazdelor putând despărți echipele doar printr-o singură posesie. Guțoaia a ratat însă aruncarea, oaspeții au profitat, Vassallo a înscris de la mare distanță, iar înaintea ultimelor 10 minute francezii aveau încă un avantaj de 7 puncte, scor 47-54.
Un fantastic run de 11-0 în debutul sfertului decisiv a ucis echipa vizitatoare. Mack s-a dovedit de neoprit, Diggs și Troupe au găsit și ei mai ușor calea spre inel, iar Energia a impresionat pe final. Cu 31-14 în sfertul patru, Energia și-a asigurat un succes la o diferență relativ mare, de zece puncte, scor 78-68, această diferență putând fi decisivă în lupta pentru calificarea în optimile de finală ale Europe Cup, în acest moment lupta pentru locul 2 părând a se da între cele două echipe ce s-au confruntat la Pitești, Energia având însă șanse reale și la primul loc dacă ținem cont că meciul de la Zagreb a fost pierdut în overtime.

“Am avut un start foarte slab. Zona presing aplicată de echipa franceză ne-a creat foarte mari probleme și primul sfert a fost un dezastru pentru noi. Am reușit să ținem echipa oaspete la 68 de puncte, comparativ cu primul lor meci în care au înscris 96 de puncte, chiar dacă a fost pe terenul lor, dar diferența este foarte mare. Să revii de la 22 de puncte este nevoie de multă ambiție și de multă concentrare. Este o victorie foarte importantă pentru noi. Fiecare echipă are șansa ei. Nu uitați că suntem echipa care a terminat pe locul 3 în ediția trecută și trebuie să ne respectăm blazonul. Am păstrat multe aspecte din ceea ce am lucrat cu antrenorul Constantinides, însă mult mai important este ca echipa să-și continue drumul și să obțină cât mai multe victorii. Am vorbit și cu Antonis Constantinides. Ne-a transmis felicitări și a spus că e mândru de noi. Vom comunica în continuare cu el”, Iannis Diamantakos, antrenor Energia.

“În primul rând aș vrea să prezint felicitări pentru această victorie echipei Energia. Au reacționat foarte bine după un prim sfert mai puțin reușit. Sunt foarte dezamăgit de prestația noastră din repriza secundă. Când permiți adversarului să înscrie 52 de puncte nu mai poți câștiga partida. Am permis echipei gazdă să pună presiune pe noi și astfel să revină în joc. Pentru noi este o înfrângere greu de digerat pentru că am condus cu 22 de puncte, am avut un avans de 12 puncte la pauza meciului. Sunt mulți jucători buni la Energia, i-am urmărit pe video. Porter Troupe este unul dintre ei, Lamont Mack, care a făcut un meci bun în partea a doua, dar și Adrian Guțoaia, care de obicei nu joacă atâtea minute câte a jucat astăzi. Am respect pentru echipele și pentru jucătorii din România. Urmăresc campionatul din România, pentru că am mai jucat împotriva celor de la Pitești în urmă cu doi-trei ani, în EuroChallenge, când eram la Paris Levallois”, Thomas Drout, antrenor Le Havre.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here