Energia a murit, baschetul merge mai departe! Academie, deschisă la Tg-Jiu

819

Fostul component al Energiei, Alexandru Gliga, este tot mai dedicat meseriei de antrenor. Acesta a considerat că este necesar ca baschetul să fie învăţat de la o vârstă fragedă de către viitori sportivi şi astfel a luat naştere “Energy Basketball Academy”. Gliga a declarat că pune accent pe “iniţiere” şi ne-a dezvăluit ce l-a determinat să facă acest pas. “Ideea a început de la Clubul Şcolar Sportiv, eu având în paralel şi o grupă de copii mici cu care am mers la minibaschet. Până atunci nu avusesem contact cu grupele aşa de mici. Am mers la campionatul naţional, unde am realizat că suntem foarte departe ca nivel. Existau academii de baschet, cluburi private care investeau serios în departamentul juvenil. Cluburile şcolare sportive nu au potenţialul de a finanţa campionatele de minibaschet, copiii merg pe banii lor. Am întâlnit acolo echipe care participau la competiţii de 3-4 ani, nu numai la antrenamente şi iniţiere. Mi-am dat seama că pierdem paşi şi cu greu mai putem fi în top, şi aici vorbesc de turnee finale”, a spus Gliga.
Antrenorul a hotărât să înceapă lucrul cu micuţii de la o vârstă fragedă pentru ca aceştia să dobândească noţiunile elementare de baschet. Gliga a declarat că este un adept al şcolii franceze de baschet, modelul fiind cel mai potrivit pentru sportul de nivel juvenil. Din păcate, condiţiile de la Tg-Jiu nu sunt întotdeauna ideale pentru primii paşi în baschet. “Văzând diferenţa de valoare între noi şi celelalte cluburi din ţară, am început să luăm copii de la 6 ani. Categoriile de vârstă îi cuprind pe cei născuţi în 2008, 2009, 2010, 2011. Avem şi copiii de clasa 0 şi de clasa I care au început să vină în sala de baschet, dar întâmpinăm unele probleme cu ei. Sala de la Voievod Litovoi este singura care are posibilitatea să lase panourile jos pentru copii. Asta este singura problemă, noi nu avem săli dotate cu panouri joase pentru Baby Baschet. Metodele de antrenament diferă în funcţie de categoriile de vârstă. Avem copiii de iniţiere şi avem copiii de vârstă 2003-2004, de categorie U14, cu care se lucrează diferit. Ei pot intra deja la registre tehnice, tactice. Tot ceea ce am învăţat, şi învăţ în continuare, pentru că sunt crud încă în meseria asta, învăţ după şcoala de baschet franceză. Mi s-a părut cea mai adecvată şi cea mai bună pentru ceea ce fac eu şi pentru copiii cu care lucrez”, a mai declarat Gliga.css_tgjiu
Antrenor “Performbaschet” pe zona Olteniei, Alex Gliga trimite jucători cu potenţial spre loturile naţionale. Acesta a spus că este important să nu se sară anumite etape în dezvoltarea sportivilor: “Sunt academii private din ţară care, dorind să aibă cât mai mulţi jucători, forţează un pic creşterea copilului. Trec la elemente tehnice, tactice. Deşi evoluţia jocului e mai bună, individual jucătorul are lipsuri. Eu în academia mea aş dori să culeg rezultate de la U16 în sus. Paşii nu trebuie grăbiţi. Dacă se lucrează la un element timp de o lună, şi se observă că nu s-a evoluat, nu se trece la următorul, se continuă. Pentru că acelaşi lucru l-am păţit şi eu ca jucător. Ajungând la nivel de seniorat, când mi se dădea o structură sau un element tehnic şi nu puteam să-l fac, mă întrebau cu cine am făcut eu baschet. Aveam lipsuri mari, pentru că nimeni nu a insistat de la o vârstă mică”.

Unde ajung baschetbaliştii din Gorj?
După moartea Energiei, amatorii de baschet pot fi sceptici în ceea ce priveşte viitorul lor în sportul autohton. Momentan, fără echipă în România, Gorjul îşi trimite talentele în ţară, Gliga fiind unul dintre oamenii care recomandă jucătorii. “Eu am încercat, pentru că ţin foarte mult la copiii cu care am lucrat şi doresc foarte mult să reuşească, să-i trimit în ţară. Un copil de calitate, care a fost la U18, l-am trimis către Magic Sibiu, a doua echipă de Liga I din oraş. Este vorba de Eduard Bălcescu. A ajuns la o echipă care-şi propune să promoveze tinerii către formaţia mare din Sibiu. Aceasta este una din oportunităţile lor, să-i recomande cineva către alte cluburi sau să dea probe. Chiar m-au sunat să-mi spună că sunt foarte încântaţi de el şi, mi-au cerut, pentru la anul, un coordonator de joc. Cu cel mai mare drag aş vrea să-i trimit pe Silviu Sanda şi Adrian Vlad, care au cochetat cu Energia, şi cu siguranţă sunt unii dintre cei mai talentaţi sportivi ai judeţului. Încercăm să-i îndreptăm şi pe ei, când vor termina liceul, către echipele de seniori pentru că din punctul meu de vedere sunt jucători cu potenţial care pot să facă performanţă”.15045793_10154548798826397_1941067005_n

Achim şi Nikolic, “meseriaşii” pe care îi admiră
Alexandru Gliga a dezvăluit şi antrenorii de la care “a furat” meserie. Dintre tehnicienii Energiei, cel mai mult a învăţat de la Slobodan Nikolic. Cu toate acestea, actualul antrenor al campioanei CSM Oradea, Cristian Achim, este nominalizatul fostului baschetbalist gorjean. “Antrenorul care m-a influenţat cel mai mult, şi m-a captat ca metode de antrenament şi ca parcurs în carieră, este Cristian Achim. L-am avut doi ani de zile la Vâlcea, cu el am promovat din primul an în prima ligă. Este din punctul meu de vedere cel mai bun antrenor din campionatul nostru. A preluat Oradea acum 7-8 ani, o echipă care nu prindea play-off-ul, şi a dus-o spre titlu. A avut rezultate şi la juniori, a câştigat campionatul şi acolo, avea o grupă de categorie U18. Cel de-al doilea antrenor de la care am învăţat foarte multe, şi care mi-a dat o încredere mare şi ca jucător, este Slobodan Nikolic. Din punctul meu de vedere este al doilea antrenor ca şi valoare care a trecut pe la Energia. Pe timpul acela, bugetele nu erau atât de mari, nu avea acces la jucători foarte valoroşi, şi cu toate acestea a reuşit să meargă în play-off”, a mărturisit Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here