Energia caută succesul la Călărași

443

După o înfrângere rușinoasă la Vaslui și o victorie firească în fața celor de la Danubius Galați, Energia Târgu Jiu caută să producă surpriza și să învingă la Călărași.
Echipa gorjeană și-a propus să obțină victoria în meciul de la Călărași, partidă contând pentru etapa a III-a a Ligii Naționale de handbal masculin: “Mergem să câștigăm la Călărași. Suntem puși în gardă de valoarea echipei adverse, care în primele două etape de campionat a reușit să câștige de fiecare dată, ambele întâlniri fiind disputate pe terenuri străine”, a declarat Benedict Geamănu, președintele secției de handbal a clubului Energia. După ce a câștigat surprinzător de greu în fața gălățenilor în prima rundă, la doar un gol, Dunărea Călărași a câștigat la aceeași diferență și meciul din runda a doua, tot în deplasare, în fața celor de la Potaissa Turda.
După trei etape scurse surprinde startul ratat al campionilor de la HCM Minaur Baia Mare, echipă care a acumulat un singur punct. Băimărenii au remizat acasă cu Dinamo și au pierdut cu CSM București, la fel cum au pierdut și în singura deplasare susținută până acum, la Odorhei. O surpriză plăcută a debutului de campionat o reprezintă Steaua, echipă care are trei victorii din tot atâtea meciuri disputate.
Meciul dintre Dunărea Călărași și Energia Târgu Jiu, contând pentru etapa a treia a Ligii Naționale, este programată a se disputa în această seară, cu începere de la ora 17.30, va fi televizat în direct de Digi Sport și va fi arbitrat de cuplul Din/Dinu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here