Energia caută un nou succes pe Bega

459

Energia Târgu Jiu îşi doreşte o clasare cât mai bună la finalul sezonului regulat, un loc care să-i ofere mai multe meciuri pe teren propriu, iar pentru asta trebuie să tragă tare. După succesul contra echipei din Piteşti, Energia a pus gând rău şi timişorenilor, antrenorul secund Claudiu Alionescu spunând că un succes pe Bega ar cântări enorm în economia calificării în play-off de pe un loc favorabil forţării semifinalelor: “Este un meci foarte important pentru noi în privinţa luptei pentru ocuparea unui loc cât mai bun pentru play-off. La fel ca şi în cazul Piteştiului, avem ocazia să acumulăm o dublă victorie contra Timişoarei, după victoria obţinută în tur, astfel că ne dorim foarte mult un succes. Sperăm să avem şi puterea să obţinem această victorie pentru că venim după o deplasare foarte lungă şi foarte obositoare şi chiar şi meciul pe care l-am avut la Astana. Timişoara este o echipă bună, în special pe teren propriu, şi a demonstrat-o în acest campionat”, a declarat secundul lui Constantinides.
După ce Drăgan Petricevic a declarat că jocul defensiv al Energiei este undeva la limita regulamentului, Alionescu a spus că echipa gorjeană nu se va abate de la obişnuitul său joc defensiv agresiv: “Este adevărat, toată lumea cunoaşte principala noastră armă, apărarea agresivă pe care o facem. Ceea ce a declarat domnul Petricevic este punctul dumnealor de vedere, dar noi vom merge acolo cu siguranţă pentru a ne face jocul nostru defensiv pe care l-am făcut şi până acum, indiferent de adversarul pe care l-am avut. Din punct de vedere ofensiv, am înscris 89 de puncte în deplasare, în faţa unei echipe precum Astana, şi asta ne dă speranţe şi pentru meciul de la Timişoara. Sala de la Timişoara este una propice pentru jocul de baschet, o spun jucătorii, unii dintre ei chiar iubesc să joace la Timişoara. Nu am putea spune că există o favorită, şansele sunt de 50% pentru fiecare, dar noi jucăm în deplasare iar Timişoara este o echipă care pe teren propriu joacă foarte bine şi are rezultate bune în acest campionat. Sperăm totuşi să obţinem o victorie în acest meci pe care îl considerăm foarte important”, a declarat Claudiu Alionescu.
Meciul dintre BC Timişoara şi Energia Târgu Jiu este programat a se disputa sâmbătă, în Sala “Constantin Jude” din Timişoara, cu începere de la ora 19:00, confruntarea urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport 3.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here