Energia, între succesul cu Lukoil şi confruntarea cu Sibiul

402

Echipa de baschet a Energiei nu are timp să-şi tragă sufletul şi nici să sărbătorească succesul cu Lukoil Sofia, duminică trupa lui Constantinides urmând a da piept cu Sibiul, în campionatul intern.

Victoria în meciul cu Lukoil Sofia, în FIBA EuroChallenge, a venit greu, abia după o repriză de prelungiri. Tehnicianul gorjenilor recunoaşte că echipa sa a jucat prost, dar este bucuros că şi în aceste condiţii a reuşit să se impună: „Poate că nu a fost cel mai bun meci pe care l-am jucat, dar a fost foarte important în ceea ce priveşte victoria. Ironia face ca în cel mai prost meci al nostru din acest sezon să găsim calea să învingem în extratime, în ultimele secunde, şi nu s-a mai întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu Craiova, Asesoft şi la Kormend. De aceea baschetul este unul dintre cele mai frumoase sporturi din lume, pentru că niciodată nu ştii la ce să te aştepţi până la finalul meciului. Am arătat în multe părţi ca o echipă mare. O echipă este mare dacă reuşeşte să câştige şi în zilele în care nu joacă bine”, a concluzionat Constantinides. Acesta a apreciat la acest meci doar apărarea, care şi-a făcut datoria şi de această dată, şi faptul că, în sfârşit, s-a câştigat unul dintre meciurile care au avut un final încins: „Am găsit în sfârşit calea să nu mai avem acele căderi care ne-au făcut să pierdem acele meciuri şi am reuşit să câştigăm şi noi un meci pe muchie de cuţit. Între antrenori, înainte de începutul meciului, ne-am spus că dacă meciul se va strânge pe final, noi trebuie să avem mintea limpede şi să transmitem acest lucru şi la jucători. A fost, până la urmă, ziua noastră”, a mai spus antrenorul gorjenilor.

Constantinides, aprecieri pentru public
Sala Sporturilor a fost din nou plină la meciul jucat de Energia în EuroChallenge, iar aportul său la obţinerea acestei a doua victorii a fost apreciat de antrenorul Constantinides: „Încă o dată felicitări publicului nostru, care a fost extraordinar, ca de obicei. Ne-au dat Energie pe final, atunci când eram obosiţi, şi sperăm să-i facem fericiţi şi mândri încă o dată”. Tehnicianul cipriot spune că ceea ce a reuşit echipa sa ar trebui să facă fericită comunitatea locală: „Vreau să spun că şi clubul şi oraşul ar trebui să fie foarte fericite cu ceea ce a reuşit echipa în EuroChallenge. Nu este uşor pentru o echipă care joacă pentru prima dată în EuroChallenge să câştige meciuri împotriva celor de la Tratu şi Lukoil Sofia, chiar dacă e vorba de meciuri pe teren propriu”, a mai declarat Constantinides.

De lucru la ofensivă
Pentru a câştiga şi meciul cu CSU Atlassib Sibiu, Energia ar trebui să lucreze mai mult în aceste zile la faza ofensivă. Accidentarea lui Darby a afectat serios atacul, iar Constantinides trebuie să rezolve rapid această problemă: „Defensiva este partea din meci care-ţi oferă trofee, câştigarea de campionate şi calificarea mai departe în cupele europene. În ceea ce priveşte ofensiva trebuie să lucrăm, duminică avem un meci foarte greu cu echipa din Sibiu, aici, la Târgu Jiu, un meci pe care trebuie să-l câştigăm. Din păcate, avem din nou probleme cu aceste accidentări care nu ne dau pace. Accidentarea lui Louis Darby a fost cel puţin caraghioasă pentru că el s-a lovit de mine. Problema este că va trebui să găsim soluţii să jucăm şi fără Darby. Este evident că fără el ne este greu. Am jucat două meciuri fără el, la Cluj şi acum, şi pe faza ofensivă, fără el, echipa are porbleme”, a spus Constantinides. Acesta a menţionat că de la meciul cu Sibiul se va baza şi pe serviciile lui Frankie Sullivan, însă a atenţionat că acesta este un jucător de un profil diferit de cel al lui Darby: „Va trebui însă să găsim o modalitate să ne descurcăm şi fără Darby până va reveni. Frankie e un jucător diferit de Darby, este ceva ce nu am avut până acum în echipă, un combo-guard, el va da ceva ce nu am avut până acum, dar nu ne va putea oferi ceea ce ne oferea Darby, sunt stiluri diferite. Cu siguranţă este un jucător de calitate care ne va ajuta până când Darby se va întoarce”, a mai spus antrenorul echipei gorjene.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here