Eșec în derby-ul play-out-ului

408

Energia a pierdut pe teren propriu meciul cu principala contracandidată la locul 1 din play-out, echipa din Baia Mare impunându-se la Târgu Jiu în urma unui joc echilibrat în care oaspeții au fost mai lucizi pe final.

În lupta directă pentru obținerea locului 9 în clasamentul final al Ligii Naționale de Handbal Masculin în acest sezon, Energia a făcut un pas greșit pierzând în fața celor de la Minaur Baia Mare. Partida a fost extrem de echilibrată, niciuna dintre cele două echipe nereușind să se desprindă pe parcursul jocului la mai mult de două goluri.
Tabela le-a fost prietenă mai întâi gazdelor, care au condus cu 5-3, dar s-au văzut destul de repede egalați și chiar au cedat conducerea, scor 7-8. Oaspeții s-au aflat mai des la conducere până spre finalul primei reprize, când, revenind de la 11-12, Energia a marcat trei goluri consecutive și a intrat la vestiare la pauză cu un avantaj minim, scor 13-12. Meciul nu s-a ridicat la un nivel prea bun nici în partea a doua a sa, arbitrii contribuind și ei negativ la acest aspect al partidei, brigada trimisă de federație la Târgu Jiu după ce efectuase două luni de suspendare pentru un meci din campionatul feminin a fost mult sub nivelul LNHM. Energia a condus în mai multe rânduri la două goluri și a ratat ocazii importante de a se rupe de adversar. Ratările aveau să se răzbune, în minutul 56 oaspeții preluând conducerea pe tabelă, scor 22-23, cu trei goluri consecutive marcate în trei minute de către băimăreni. Energia a egalat, dar cu alte două goluri înscrise destul de ușor, Minaur a luat un avantaj care s-a dovedit decisiv 23-25 cu un minut înainte de final. Trupa lui Sorin Bârză a marcat pentru 24-25 și a avut și un ultim atac cu un om în plus după o dublă eliminare de câte două minute primită de Andrei Popescu de la Minaur, prima pentru o greșeală pe teren, a doua pentru vociferări pe margine, după prima sancțiune primită. Popescu a fost trimis în tribună, dar Minaur a mai rezistat patru secunde și cele trei puncte au intrat în contul băimărenilor.
Tehnicianul Energiei s-a plâns la finalul meciului de faptul că problemele financiare îi fac pe jucători să nu fie mereu cu gândul doar la handbal: „Toate meciurile sunt dificile. Jucătorii au şi alte probleme, alte gânduri, dar absolut toţi şi-au dorit să câştige. Când avem meci sunt 100% toţi cu gândul la joc. Mai greu de gestionat în timpul antrenamentelor”, a declarat Sorin Bârză. Revenind la meciul propriu-zis, acesta a remarcat faptul că, surprinzător, situațiile de superioritate numerică au fost cele în care echipa nu s-a descurcat: “Situaţiile speciale m-au dezamăgit cum le-am gestionat, deşi în inferioritate ne-am descurcat bine. Dar, când am fost în superioritate nu am reuşit să marcăm. Voi analiza meciul, voi vedea, vom vorbi ce e de făcut mai departe, cum să jucăm mai bine. Meciul cu Vaslui este mai greu decât cel cu Minaur. Am fost surprins să văd o lipsă de comunicare între apărătorii noştri care au permis adversarilor să marcheze uşor. Este o înfrângere greu de digerat. Ne obligă să aducem puncte de afară”, a completat Sorin Bârză.
După un meci vine foarte repede un altul, așa că nu este prea mult timp nici pentru analize și nici pentru antrenamente. Totuși antrenorul gorjenilor speră să reușească să pună la punct câteva aspecte din jocul echipei sale până la meciul de miercuri de la Vaslui: „De lucrat nu avem timp să lucrăm. Voi încerca să reglăm ce nu a mers, să ridicăm nivelul în apărare. Dacă pierdem la Vaslui se complică situaţia, Cele trei echipe am fi într-un număr mic de puncte şi ar fi greu de gestionat acest final”, a declarat la final Sorin Bârză. Un rezultat bun pentru echipa gorjeană s-a înregistrat la Focșani, acolo unde echipa gazdă a învins fără drept de apel pe HC Vaslui păstrând astfel distanța între aceasta din urmă și Energia, între cele două echipe fiind acum 8 puncte în clasamentul din play-out.

Energia Târgu Jiu – Minaur Baia Mare 24-25 (13-12)
Sala „Voievod Litovoi”, Târgu Jiu, spectatori: 50
Energia: Bucătaru, Șelaru, Țenchea – Iancu (1), Nistor (6), Bejinariu, Pralica, Țuțu (2), Șoldănescu, Păunică (3), Mledenciu (3), Enache (2), Giotoiu (2), Stoica, Acatrinei (5), B. Mănescu. Antrenor: Sorin Bârză.
Minaur: Pop, Simulescu – An. Popescu (5), Bușecan, Sadoveac (4), Marta (1), Mihai, sabău, Tălmaciu, Mureșan (3), Cristescu (3), Bera (9). Antrenor: Raul Fotonea.
Arbitri: Sebastian Mîrza și Cristian Nedelea.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here