Eugen Vâlceanu şi-a dat demisia din PSD

892
valceanuVicepreşedintele social-democrat Eugen Vâlceanu, împreună cu fiul său, Dan Vâlceanu, şi-au dat, ieri, demisia din cadrul organizaţiei PSD Gorj. După mai bine de 15 ani de zile, timp în care Eugen Vâlceanu a fost un membru de bază al partidului ocupând funcţii de conducere, acesta a hotărât să plece din rândul organizaţiei considerând că nu este apreciat conform activităţii pe care a avut-o pe linie politică. Renumitul om de afaceri gorjean a recunoscut faptul că nu este la prima sa tentativă de a părăsi PSD-ul, gândindu-se de mai multe ori să facă pasul către tabăra democrat-socială.
Vâlceanu senior a spus că opţiunea de a se înregimenta politic la PD-L rămâne şi acum valabilă.
Vâlceanu îi acuză pe Cârciumaru şi Călinoiu de faptul că aceştia iau decizii fără să se consulte şi cu ceilalţi membri din conducerea PSD Gorj.
“ Nu a fost simplu impuls. Exista o lipsă totală de comunicare, nu mai este echipa care să lucreze. Între vârf şi linia a doua s-a rupt comunicarea, adică între Cărciumaru, Călinoiu şi mine. Este exclus ca cei de la PD-L să fi făcut asupra mea. Tot am sperat că lucrurile se vor remedia. Nu am cerut nciun fel de ajutor.
M-a deranjat atitudinea PSD-ului în general. Ceilalţi colegi ai mei nemulţumiţi nu pot pleca pentru că au serviciul legat de partid. Toate deciziile importante s-au luat fără să se consulte şi organizaţia. Este un lucru care m-a deranjat. Toate desemnările de consilieri de la nivelul judeţului s-au făcut fără să fim întrebaţi. Sunt lucruri care s-au adunat în timp. Şi dacă deciziile s-au luat aşa cum s-au luat, de ce să mai stau?” declara fostul vicepreşedinte al social-democraţilor de la Gorj.
Fără a sta pe gânduri, şi-a dat demisia din partid şi Dan Vâlceanu, fiul cunoscutului om de afaceri. Tânărul politician reuşise să-şi depăşească pe linie politică alţi colegi de organizaţie, ajungând membru în Biroul Executiv la seniori. Dan Vâlceanu era totodată şi preşedintele organizaţiei de tineret a filialei gorjene. Acum locul acestuia rămâne vacant, urmând ca tinerii de la conducerea TSD să-şi numească un preşedinte interimar. “Şi fiul meu pleacă tot din aceleaşi motive” a mai adăugat Vâlceanu senior.
Comentariile vis-a vis de demisia la vârf din cadrul PSD au fost destul de reţinute. Părând a nu se arăta surprins de gestul colegului său de partid, Ion Călinoiu prin declaraţiile făcute infirmă faptul că ar exista discordie în cadrul organizaţiei. Vicepreşedintele executiv comentează plecarea colegului său ca fiind un efect al presiunilor din partea portocaliilor. “Domnul Vâlceanu are lucrări în minerit. Cu siguranţă s-au făcut presiuni politice din partea PD-L-ului. Am înţeles că vor să-i ia lucrările din Mehedinţi”, declara liderul social-democrat.
Eugen Vâlceanu a fost propulsat ca subprefect de Gorj de către social-democraţi. La alegerile parlamentare din toamna lui 2008 a candidat pentru un scaun de deputat din partea Gorjului. Acesta mai este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din judeţ.
Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here