Europarlamentarul Boștinaru: “Guvernul condus de Dacian Cioloş a eşuat lamentabil”

415

Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a confirmat, într-un răspuns formulat la interpelarea eurodeputatului PSD Victor Boştinaru, faptul că pentru perioada de programare 2014 – 2020 nivelul de rambursare este zero, se arată într-un comunicat transmis de europarlamentarul social-democrat. Victor Boștinaru are deschis un cabinet de europarlamentar și la Târgu-Jiu.

Potrivit comunicatului în cauză, conform comisarului european Corina Creţu, “în ceea ce priveşte perioada 2014 – 2020, nivelul de rambursare este zero pentru Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, având în vedere faptul că nu au fost depuse cereri de plată de către România; în ceea ce priveşte Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, a fost rambursat un total de 288,9 milioane euro”. “În anul 2016, România a primit rambursări pentru perioada 2007 – 2013 care se ridică la un total de 3,9 miliarde euro pentru cele patru fonduri. Tot în 2016, au fost efectuate plăţi în avans totale de 722 de milioane euro pentru perioada 2014 – 2020, pe lângă cele 288,9 milioane euro rambursate în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală”, se mai arată în răspunsul primit din partea Comisiei Europene.
Potrivit lui Boştinaru, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, “a minţit” atunci când a avansat cifrele de absorbţie pentru perioada 2014 – 2020.
“Avansurile totale de 722 de milioane euro pe care Comisia Europeană le-a acordat României, avansuri care se acordă la fiecare început al unui exerciţiu bugetar, nu reprezintă nici absorbţie, nici plăţi efective şi nici rambursări. Nici măcar pentru cele 3,9 miliarde euro pentru 2007 – 2013, guvernul tehnocrat nu poate să-şi aroge merite, pentru simplul motiv că acest exerciţiu s-a încheiat la 31 decembrie 2015. Guvernul condus de Dacian Cioloş a eşuat lamentabil acolo unde aşteptările erau cele mai mari: absorbţia fondurilor structurale şi de investiţii. Însă, mai mult decât atât, prin întârzierile inexplicabile şi inacceptabile în acreditarea Autorităţilor de Management, plăţile din partea Comisiei Europene vor începe abia din a doua jumătate a anului 2017. Dacă în perioada 2012 – 2015, evaluările Ministerului Fondurilor Europene arătau că PIB-ul României a crescut cu 7,5% graţie fondurilor europene şi a perioadei de vârf în rambursări de la Comisia Europeană, ne putem întreba care vor fi pierderile înregistrate în doi ani şi jumătate de absorbţie zero?”, a declarat Victor Boştinaru, potrivit comunicatului citat.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here