Evadatul din Scriitopia Serie Nouă (5) – Tabăra de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” – la cea de-a X-a ediţie

1. Am evadat din nou, din Scriitopia, în Sudul Gorjului (într-o cercetare etnofolclorică în opt comune: Brăneşti, Ţânţăreni, Aninoasa, Săuleşti, Plopşoru, Urdari, Fărcăşeşti, Bâlteni), fiind cazaţi la unul din cele două moteluri din Izvoarele.

A fost o evadare care, deşi nu părea să devină nici măcar interesantă, s-a vădit a fi spectaculoasă prin rezultatele pe care „terenul” avea să ni le furnizeze, nouă celor şapte temerari componenţi ai celei de-a X-a ediţii a Taberei de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, organizată cu aceeaşi promptitudine şi eficienţă de CJCPCT Gorj.
Echipa de cercetare i-a avut deci în „exerciţiul misionar” pe Pompiliu Ciolacu, etnolog, Stealin Florescu, referent-muzică, Cristina Ciolacu, profesor la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Dan A. Popescu, sociolog CJCPCT Gorj, Viorel Surdoiu, inspector de specialitate la aceeaşi instituţie (care a girat moral şi financiar evenimentul), în capul trebii (fiind „creierul operaţiunii”) stând acelaşi strateg Ion Cepoi, un împătimit promotor de proiecte culturale de anvergură naţională.
Acestor „slujitori din sistem”, li s-au alăturat şi doi profesori universitari: Corina Mihăescu, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional al Patrimoniului (Departamentul Patrimoniului Cultural Imaterial şi Material), cadru didactic asociat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, din 2002, şi subsemnatul, cadru didactic titular al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, tot din 2002.
Mi-am reprezentat universitatea (facultatea şi departamentul unde predau ştiinţele comunicării, didacticii şi educării limbajului) cu entuziasm, cu spiritul critic dintotdeauna, cu necesara atitudine socioprofesională, încercată din 2005 încoace de fel de fel de… probe revelatorii / definitorii în asemenea demersuri menite a rămâne peste timp (veacuri şi… milenii).
2. A fost o atmosferă încinsă la propriu şi la figurat. Seceta era pe cale să ucidă orice boare de vânt. Soarele se topea şi curgea pe pământ, dar noi cutreieram satele, uliţele, cimitirele, bisericile, şcolile, primăriile, bibliotecile, căminele culturale ş.a.m.d. căutând, întrebând, bătând pe la porţi, intervievând, discutând liberi, înregistrând, consemnând în agende, filmând, fotografiind, stocând materialul salvat de „marasmul uitării”, editându-l etc.
Apoi, serile, comentam ceea ce găsisem, ne confruntam ideile, ipotezele, presupunerile (care trebuiau să se concretizeze în certitudini… istorico-estetice, ontologico-epistemologice ş.c.l.). Ne lansam, pe rând, în veritabile discursuri meta- şi trans-disciplinare, căci, din asemenea încrucişări de săbii/lănci/spade/suliţe se iveau de la sine tezele şi chiar antitezele, urmând ca eu să sintetizez… exortativ în paginile de faţă.
Mi-au rămas clar întipărite dialogurile cu Corina Mihăescu, a cărei companie mi-a stimulat inspiraţia şi creativitatea, imaginaţia şi hărnicia în redactarea „jurnalului de tabără”, unul motivant din dublă perspectivă: a moştenirii spiritual-economice pe care noi o salvgardam şi a lăsării ei cu limbă de moarte urmaşilor urmaşilor noştri.
S-a dovedit un comiliton de nădejde, a cărei experienţă mi-a folosit enorm.
De altfel ne-a şi dăruit câteva din cărţile semnate de dânsa în care am desluşit câteva eficiente căi de abordare fenomenologico-hermeneutică a întregului corp de texte, imagini, simboluri, semne, tehnici, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, cules pas cu pas:
– Corina Mihăescu – Tezaurul de la Cornăţelu. Constantin Niţu – creator popular şi colecţionar, ed. Astra Museum, Sibiu, 2013.
– Corina Mihăescu: Memoria lemnului; ed. Astra Museum, Sibiu, 2013
– O altă carte ne-a oferit-o Dinu Savu: Istoricul şi integrarea comunei Urdari în istoria naţională. Atestarea documentară a peste 500 de ani; ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2010.
3. Peregrinările echipei prin Sudul Gorjului au scos dintr-un nemeritat (semi)anonimat, / (cvasi)anonimat câteva nume de oameni: Eleodor Brujan, preot; Virgil Cercelaru, scriitor şi monograf al Aninoasei; Gheorghiţa Popa, bibliotecară; Marian Truică, preot la Costeşti; Vasile Popa, din Sterpoaia; Dan Popovici, artist plastic şi creator popular; Silvia Buşoi, bibliotecară în Săuleşti (în rafturile bibliotecii mi-am descoperit trei dintre cărţile-mi de poezii: Culegător în Eutopia, Căderea între cuvinte, Serile la Brădiceni); Amalia Ciocanu, bibliotecară în Urdari; Ioana Ciocan, din Urdari; Valentin Neblea, preot în Peşteana de Jos; Matilda Dodescu, solistă de muzică populară; Maria Sbora, bibliotecară la Bâlteni; Maria Viespe, 80 ani; Maria Ursu, zisă Cioara, 77 ani, solistă de muzică populară în retragere, Florina Mihu, 63 ani, fostă solistă în „banda” de lăutari a lui Mihu Nelu (care ne-a cântat o Colindă (un fel de vasilică)).
Câte persoane atâtea „personaje”, câţi interlocutori atâtea legende… Iar nenea Dinu Savu s-a vădit a fi un fabulos narator al unor întâmplări de demult. Cât priveşte soarta Culei Crăsnaru din Groşorea, cu un turn de apărare în faţa ei, monumental, m-a revoltat necondiţionat. E căzută în paragină, se ruinează pe zi ce trece, bârnele acoperişului şi de la etajul al treilea au cedat, ninge şi plouă înlăuntru. Şi cula, şi turnul de veghe şi de luptă sunt construcţii de patrimoniu. Pe Primărie o doare-n cot, pe Instituţia Judeţeană care o are sub observaţie la fel. Te cuprinde jalea şi te năpădeşte spaima (a se citi teroarea – n.m.) că aşa se va alege praful şi pulberea de toate clădirile de patrimoniu istorico-religios de prin satele încet-încet depopulate; căci şi biserica parohiei Peşteana de Jos, din 1806, cu hramul Sf. Nicolae, în stil brâncovenesc, precum biserica de centru din Horezu de Vâlcea, e crăpată în ultimul hal, stând efectiv să se prăbuşească.
4. Am descoperit, dimpreună cu Corina Mihăescu, în biserica Parohiei Peşteana de Jos, o cruce sub forma unui steag de fier, prevăzută cu o rozetă, cu un vârf de lance, cu o vizieră (de la un coif), cu o spirală. Ţeava de fier a crucii e înfăşurată cu un „fir de iederă” specific barocului târziu şi are un „trepied” împodobit cu motive florale stilizate manual. E aşezată în memoria unui boier al locului, Nicolae Măcelaru, decedat în anul 1889, în luna decembrie.
Pe cont propriu, am cules de la Gh. Teodor Babucea (Fărcăşeşti) o plângere la capul mortului în versuri. O transcriu:
„Şi ca tot omu’ bătrân
Să m-aşez şi eu puţân
La umbră sub un salcâm
cu poalele până-n brâu.
Ce-mi spuneţi, voi, albiniţe,
tânăr iubeam copiliţe,
le dam să sugă alviţe.
Acum doar sfatu’ mi-l cer
şi mă cinstesc de boier.
Fire-ai tu să fii de cer
că tu iar învlăstăreşti,
primăvara verde eşti,
dar eu, vai, îmbătrânesc,
fete nu mă mai iubesc,
poate numa’ vreo vădană:
Floare, Mărie ori Ană.
Foaie verde solz de peşte,
ca omu’ ce-mbătrâneşte
mi-aştept moartea, lua-o-ar naiba!
şi retez cu coasa iarba.
Floare verde brad trăznit,
şi eu am îmbătrânit.
În urmă mă uit cu jele
şi văd cerul plin cu stele
şi văd cerul plin cu nori
De ce, omule, să mori?”
De la Florina Mihu (63 ani) echipa de cercetare infatigabilă a salvat de la pieire o colindă (vasilcă) ce se cântă în ajun (în seara Crăciunului) / în seara de Piţărăi (în care se merge cu colindeţul şi se primeşte piţărăul: un colac / o eugenie / un măr / nişte bani / vreun pahar de ţuică sau de vin / o felie de pâine / o portocală etc.), în care e vorba despre naşterea lui Iisus Hristos şi despre Sfântul Ioan Botezătorul. Florina Mihu a moştenit repertoriul de la Maria Mihu, Eufrosinea Mihu, Alexandru Mihu, Nelu Mihuş:
„Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
sculaţi domni şi cărturari,
că vă vin colindători
noaptea pe la cântători.
Nu v-aducem nici un rău.
V-aducem pe Dumnezău.
Ale cui sunt aste case
aşa ’nalte şi frumoase,
pe la spate stogoşate,
pe din faţă înflorate,
cu curtea de chiparos,
chiparos de lemn frumos?
În mijlocul curţilor,
de sub poala munţilor,
ard nouă lumini de seu,
cu chipul lui Dumnezeu,
facă-se iazul de mir
şi balta de calomfir,
şi râul de albăstrele
să se vadă ceru-n ele.
Lumânările să ardă.
În ele cine se scaldă?
Scaldă-se bătrân Crăciun,
ăl bătrân Crăciun şi bun.
Scaldă-se stăpânul Ion,
după Ion şi Sfântul Ion.
Scaldă-se stăpânii-n viaţă
cu toţi copilaşii-n braţă.
Scaldă-se, -mbăiază-se,
la Dumnezeu roagă-se.
Oameni buni, la trup frumoşi
şi la suflet mângâioşi.
De naşterea lui Hristos,
noi vă urăm să trăiţi,
vă zicem să vă-nfrăţiţi
întru mulţi ani fericiţi,
ca grâul să încolţiţi,
toate primăverile
cu toate puterile!”
5. Frânturi cu frânturi, informaţie cu informaţie, ciob cu ciob, cruce cu cruce, copac cu copac, icoană cu icoană, am izbutit să reconturez ritualul morţii şi înmormântării şi din această subzonă din Gorjul de Sud. Informatori / informatoare: Vasile Popa (Sterpoaia), Dan Popovici (Sterpoaia), Eleodor Brujan (Aninoasa), Silvia Buşoi (Săuleşti), Savu Dinu (Urdari), Amalia Ciocan (Urdari), Ioana Ciocan (Urdari), Gheorghe Teodor Babucea (Fărcăşeşti), Valentin Neblea (Fărcăşeşti), Matilda Dodescu (77 ani, Peşteana de Jos), Maria Sbora (Bâlteni), Maria Viespe (80 ani, Bâlteni), Maria Ursu (77 ani, Bâlteni) ş.a.
„Depoziţiile” lor mi-au întregit din nou „filmul” ritualului funerar ici-colo menţinându-se câteva cutume oarecum inedite pe care de data aceasta le voi interpreta din cu totul alte unghiuri, sugerate de recitirea unor contribuţii majore, ale unei elite intelectuale de talie, nu atât naţională cât europeanomondială.
Dar prefer să reîncep comentariul hermeneutico-simbologic cu o cântare funerară, culeasă de la nea Gore Ciocâltea, din Brădiceni-Peştişani, în februarie 2015: „Pân-o da grâul în spic”: „Mă dusei să trec la Olt / însă se făcea că-s mort. / Treceam pe-o punte subţire / către-un loc de monastire / Ba pe-un pod de aur tot / eu să trec râul înot / către-o pădure-nverzită / cu sălcii şi cu răchită / şi-o grădină-mbobocită. // Stelele-s ca de cleştar / eu gândeam că-s roţi de car / ori ciuturi de moară-n râu. / Se făcuse-n cer târzâu / dar Luna când răsărea / în fereastră îmi bătea / de din moarte mă trezea / dar mi-era scularea grea, / mă împăcasem cu ea. / Că Oltul curgea încet / iar eu locului să şed, / mănăstirea s-o rădic / pân-o da grâul în spic / şi s-o coace tot la soare, / înconjurat de izvoare, / de livezi mirositoare, / de feciori şi de fecioare, / că-i păcat că lumea moare, / moare tot când nu te-aştepţi / şi cu lumânări pe piepţi / cu fântâni de apă dulce / şi icoane la răscruce / să se pomenească-n veci / ca la regine şi regi / numele lor, nume-n dar, / ca sfinţii din călindar”.
Note:
– la Groşerea (Capul Dealului, unde pârâul Gilortul se varsă-n râul Jiu), la intersecţie se pun cruci de pomenire;
– la biserica din Aninoasa pe crucea mare care se aşază la un an (după ce în ziua înmormântării s-a pus stâlp şi brad, iar la 40 de zile o altă cruce de lemn ori din piatră), stă un porumbel;
– pe crucile din Sterpoaia, în vârf, se reprezintă simbolic / semiotic Sfânta Treime;
– tulpina stâlpului semnifică scara vieţii;
– crucile umblătoare din Aninoasa (vezi articolul din revistă în întregime);
– rar se mai dau de pomană izvoare, fântâni, ştiubeie, puţuri etc. morţilor; de regulă rudele se înscriu cu contribuţii băneşti la câte o fântână care e restaurată şi fiecare persoană pune câte o icoană pe ea, de hramul satului;
– în Groşerea la intersecţia din Costeşti am găsit şi fotografiat crucii de jurământ şi de punte înfipte în copaci (plopi, nuci) ori agăţate pe o fântână pe care se pun şi icoane de slobozire;
– câte o cruce stă aninată în vreun prun, cireş, vişin, măr, păr de pe marginea drumului precum în Stejarul din Costeşti ori în cel din Brădiceni;
– biserica Sf. Nicolae din Urdari e monument istoric;
– în satul Fântânele sunt puţuri şi bunare pe cer cum pe pământ; cum noaptea-s numai stele;
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here