Evazionistul Tanaka, executat silit de finanţiştii gorjeni

471

După ce la începutul acestui an, Mihai Ilarie, aşa-zis om de afaceri din cartierul Meteor din Târgu-Jiu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, alături de partenerul de afaceri din Strehaia, Mihai Biriţă, acum Ilarie, zis Tanaka, este executat silit de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat.

Sentinţa dată în luna ianuarie a acestui an de către magistraţii Curţii de Apel Craiova pentru evazioniştii Tanaka şi Mihai Biriţă în dosarul comun unde aceştia erau cercetaţi penal pentru evaziune fiscală, nu s-a lăsat doar cu condamnări la închisoare cu suspendare, ci şi cu recuperarea prejudiciilor pe care aceştia le-au pricinuit bugetului de stat. “Majorează pedeapsa aplicată fiecărui inculpat la 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 /1 Cp anterior, art. 5 Cp anterior măreşte termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pentru fiecare inculpat, la durata de 6 ani”, a dispus Curtea de Apel Craiova, care a anulat şi zeci de facturi false emise de firmele celor doi. Totodată, magistraţii au menţinut şi obligaţia stabilită iniţial de Tribunalul Gorj ca inculpaţii să achite prejudiciul de peste 210.000 lei adus bugetului de stat, pentru recuperarea pagubei fiind menţinut şi sechestrul asiguratoriu pe proprietăţi ale acestora.
Iată că şi organele de executare silită au pus osul la treabă, astfel că AJFP Gorj va vinde săptămâna viitoare, în cadrul unei licitaţii publice, un teren din cartierul Meteor din Târgu-Jiu, care îi aparţine lui Mihai Ilarie, zis Tanaka. Licitaţia se va ţine la sediul AJFP Gorj din Târgu-Jiu, strada Siret, în data de 24 octombrie, de la ora 10.00. În consecinţă, în baza dosarului de executare nr. 311127/2009, se va încerca recuperarea unei părţi din prejudiciul adus statului de către Tanaka prin vânzarea terenului arabil intravilan al acestuia, în suprafaţă de 510 mp, situat în Târgu-Jiu, strada Meteor, tarlaua 111, parcela 4/1. Preţul de pornire al licitaţiei va fi de 113.000 lei, fără TVA.
“Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitaţie, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei; împuternicirea persoanei care îi reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul Registrului Comerţului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligaţii fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare şi la locul fixat în acest scop”, se arată în anunţul emis în acest sens de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here