Eveniment artistic privat la Baia de Fier – Asociaţia Cultural – Ştiinţifică „Prof.univ.dr. Gheorghe Mecu” organizează Tabără şi expoziţie de sculptură, 25-27 noiembrie, inspirate de viaţa şi opera lui C. Brâncuşi

530

Am mai primit un comunicat din partea poetului şi omului de afaceri Gheorghe Mecu, un adevărat Mecena al artelor şi al artiştilor gorjeni, fondatorul Muzeului Etnografic ce-i poartă numele, din Baia de Fier, şi al Casei Artelor. Acţiuni private.
De data aceasta voi spicui din Comunicatul semnat de domnia sa, în calitate de Preşedinte al Asociaţiei Cultural Ştiinţifice „Gheorghe Mecu” – organizatoarea evenimentului artistic ce va avea loc între 25-27 noiembrie 2016, la Baia de Fier.
O expoziţie de sculptură la Baia de Fier este, să recunoaştem, o premieră în această comună. Au mai fost tabere de pictură, organizate de acelaşi Mecena – Prof.univ.dr. Gheorghe Mecu -, au mai sculptat artişti solitari, dar de tabără de sculptură n-am ştiinţă.
De data aceasta, sub coordonarea sculptorului cu bun renume Constantin Sinescu, membru titular al uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România, va mai fi şi sculptorul Marin Bălaru, stabilit pe meleaguri dobrogene, în judeţul Constanţa dar cu obârşii gorjeneşti. Organizatorul îşi propune să aducă în prim plan personalitatea lui Constantin Brâncuşi – creatorul sculpturii moderne universale – în atenţia iubitorilor de artă din Gorj. Pe lângă organizarea unei expoziţii de sculptură, Omul Gheorghe Mecu îşi propune să ofere şi demonstraţii de sculptură destinate elevilor cu vârste între 10-18 ani, menite să pună în valoare imaginaţia şi creativitatea tinerilor participanţi de la Liceul Tehnologic Baia de Fier, Şcoala Gimnazială din comuna Polovragi, Liceul din oraşul Novaci, Şcoala Gimnazială Bumbeşti-Piţic, Şcoala gimnazială din comuna vâlceană Alunu, Liceul tehnologic din comuna Bustuchin şi Şcoala gimnazială Alimpeşti-Gorj.
Evenimentul, cum spuneam, va mai cuprinde şi o expoziţie ce va reuni lucrări de sculptură inspirate din viaţa şi opera Titanului de la Hobiţa – Constantin Brâncuşi.
Ion PREDOŞANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here