Eveniment artistic – Tabăra Internaţională de Arte GorjFest 2015, a debutat, la Peştişani, odată cu Bursa Brâncuşi

507

Primele tabere private de sculptură în lemn şi pictură din judeţul Gorj le-a organizat omul de afaceri Vasile Brâncuşi, patronul firmei LAR TOURS, la Peştişani. De această dată, printr-un parteneriat public-privat se continuă tradiţia. Una mult extinsă.

Artistul fotograf de talie cel puţin europeană – Teodor Dădălău, instructor de specialitate al CJCPCT Gorj, ne-a informat că începând de ieri a debutat la Peştişani Tabăra internaţională a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GorjFest 2015.
Pentru mai buna desfăşurare a amplei acţiuni cultural-artistice şi-au dat mâna Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, director Ion Cepoi, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, director Gheorghe Porumbel, Baza de tratament Săcelu, firma LAR TOURS din Bucureşti şi Obştea Peştişani.
Bine-bine, veţi întreba ce legătură are Obştea Peştişani, condusă de directorul ec. Ion Poenaru, cu arta. De ani de zile, Obştea Peştişani sponsorizează apariţii de cărţi, monografii, evenimente artistice folclorice şi, de data aceasta, Tabăra Internaţională GorjFest 2015. Mai mult, ec. Ion Poenaru a fost desemnat director tehnic al Taberei şi a declarat că: „Sunt impresionat de uşurinţa prelucrării pietrei (în fapt, a marmurei achiziţionate încă de acum un an de către omul de afaceri Vasile Brâncuşi, peştişenean şi el) de către sculptori aşa cum oamenii din Peştişani prelucrează lemnul.”
Perioada în care localitatea Peştişani este gazda artiştilor plastici este 18-30 august, în ultima zi fiind programată şi închiderea Taberei celei de-a 26-a ediţii a GorjFest 2015.
În paralel cu Tabăra Internaţională GorjFest 2015 are loc şi ediţia a doua a Taberei Bursa Brâncuşi, cu participarea a doi sculptori, unul din Serbia şi altul din Republica Moldova. Evident, la finalul acesteia, localitatea Peştişani se va îmbogăţi cu două sculpturi.
poenaruŞi ca să justific exprimarea din preambul, aceea că tabăra din acest an este mult extinsă, voi spune şi de ce. Pe lângă sculptori, sunt şi pictori, graficieni, realizatori de film şi fotografie. Aşa că, Peştişanii reunesc – pentru aproape două săptămâni – artişti din Bulgaria, Italia, Macedonia, Serbia, Republica Moldova şi România.
Cei care doresc să-i vadă pe artişti la lucru sunt invitaţi să intre în curtea Obştei Peştişani. În spatele clădirii, mai exact a Ocolului Silvic „Constantin Brâncuşi”, inimosul spiriduş Ion Poenaru le-a creat condiţii, la umbră, iar sculptărilor ce se luptă cu prelucrarea marmurei le-a tras curent electric şi le-a instalat prize.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here