Eveniment editorial – CEAŞCA DE CAFEA dedicată lui Nicolae Dragoş

1106
????????????????????????????????????

De-a lungul vremii şi vremurilor ne-am răsfăţat cu lectura minilunarului cultural, literar, artistic ce-l are ca Fondator pe generosul actor şi poet, dar şi creator de inspirate aforisme, deopotrivă, pe George Drăghescu.

Mai zilele trecute, am primit prin poştă, ca pe vremurile de odinioară, două reviste. Prima este numărul 167, Anul 12, octombrie 2017. Deşi este liliputană, în cele 24 de păginuţe are grafică satirică, din genul caricaturilor fără cuvinte, din păcate nesemnate şi bănuite a fi mici opere inteligente ale lui Mihai Danielescu, ŞAI, Al. Clenciu şi Grigore Haidău. Printre epigramele de Grig M. Dobreanu, Nelu Vasile şi Mihai Moleşag, găsim cu mare plăcere şi trei dintre cele mai izbutite aparţinând regretatului Ion Cănăvoiu, poet din generaţia mai longevivei şi talentatei Ana Blandiana. Nu lipsesc şi texte omagiale, nu comemorative semnate de criticii literari Ion Trancău: „Ion Cănăvoiu – Pentru amintirea lor” şi Ion Popescu-Brădiceni – „Jan Cănăvoiu”, Jan fiind numele de alint al celor apropiaţi. De altfel, în numărul pe luna octombrie 2017, reputata revistă ARGEŞ, ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România publică un text despre “Cea mai mică revistă”, din care cităm: “Având în vedere criza de lectură de la noi, ca şi inflaţia de reviste stufoase, adevărate antologii de texte, revista Ceaşca de cafea de la Târgu-Jiu este mană cerească. O citeşti exact cât bei o cafea şi o reţii”.
Numai că, în acelaşi plic poştal, poetul şi actorul George Drăghescu mi-a mai trimis şi cel mai recent număr 168, Anul 12, noiembrie 2017, închinat în întregime distinsului şi polivalentului Nicolae Dragoş, ca genuri literare abordate: poezie, fabulă, epigramă, proză şi publicistică.
CEAŞCA DE CAFEA dedicată scriitorului român Nicolae Dragoş, gorjean din Glogova unde trăieşte retras, împreună cu soţia domniei sale, actriţa Mariana Cercel este mai amplă. I-am putea zice o miniantologie. Se deschide cu un portret color al clasicului în viaţă Nicolae Dragoş, iar pe pagina de gardă începe poemul “Undeva-n faţă, vorbele ning”. Pe pagina 5 este reprodus un mic fragment semnat de regretatul cărturar Edgar Papu, din care cităm finalul. “Nicolae Dragoş este un poet curat, tonic, luminos, lipsit de orice componentă dizolvantă. În buna tradiţie românească, subtilitatea şi adâncimea sa nu ating niciodată mâlul neptunian. Se situează printre exponenţii acelei permanenţe stenice, pe care o duce poporul nostru în lume”.
O altă păginuţă cuprinde inspirate catrene cu tâlcuri: „Regina albinelor”, <<„Lecţia albinei” şi De ce „pe gânduri?”>> Ne-am întinde mult prea mult dacă am prelua din bogatele referinţe critice ale unor critici literari consacraţi precum Mircea Iorgulescu(Paris), cu al său eseu “Scriitorii tineri contemporani”, Alex Ştefănescu – “Poezia solară” ori Laurenţiu Ulici – “Sentimentul locului”. Pe Nicolae Dragoş l-a înţeles cu adevărat şi descries cum se cuvine universitarul, criticul şi istoricul literar – Pompiliu Marcea, un mare român şi editor al volumului IX din Opere complete – publicistica Poetului Naţional Mihai Eminescu. În eseul “Poezia permanenţei”, Pompiliu Marcea scria: Poet dotat cu o sensibilitate contemporană, Nicolae Dragoş nu numai că nu se sfieşte să abordeze teme şi motive poetice consacrate: dragostea de patrie, de istoria ei, cultul originilor, al satului şi al strămoşilor, implicarea poeziei şi îndatoririle ei civice etc., dar foloseşte, în acelaşi timp, cu eficienţă şi convingere, instrumentele omologate de vechi arte poetice care nu şi-au epuizat resursele artistice.” În mai multe fotografii demne de istoria literaturii române în imagini, găsim scriitorii gorjeni Nicolae Dragoş şi Vasile Băran (plecat şi el în eternitate) sau o rarisimă triplet: Grigore Vieru(gorjean prin adopţie), Nicolae Dragoş şi poetul Ion Sanda, din Arcanii Gorjului. Cu prea multă modestie, Nicolae Dragoş care nu are nimic de ascuns a scris şi poemul “Autoportret” din care ne-a mers la suflet al doilea catren: “de la o stea până la flori/ s-au fost pierit mereu cărări/ rămas-am glas ca, uneori,/ să mă zidesc în întrebări”.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here