Ce emoţie trebuie să aibă autoarea Mihaela Mirea, o fiinţă firavă ca o trestie cântătoare şi în bătaia vântului, dacă miercuri, la ora 16,30, în Sala “Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene “Christian Tell” dă ochii cu cititorii pentru prima dată ca debutană în volum. Un volum mult dorit şi cald, ce vine după o epopee, de-adevăratelea, care a ţinut mai bine de 30 de ani.
Deşi absolventă a unei facultăţi de jurnalistică, Mihaela Mirea nu s-ar putea spune că este o răsfăţată a soartei. Îşi câştigă existenţa cum poate, şi-a crescut copilul mare şi a tot tras nădejdea unor vremi mai bune. În care sufletul ei de poetă să se poată bucura şi de poezie. Care să nu fie scrisă doar pentru sertar, ci şi să fie citită. Să pătrundă adică în biblioteci.
De când scrie, parcă nici nu mai are vreo importanţă. Majoritatea poeţilor adevăraţi, dintre care recunoaştem că face parte, fiind născuţi şi nu făcuţi, scriu versuri de când se ştiu. În cazul domniei sale, se poate spune că a avut parte, încă de la începuturi, de aprecieri favorabile. Fiindcă ea a primit botezul poetic în cadrul Cenaclului Columna, al cărei membru fondator este. Mai marii cenaclului Columna de atunci, preşedinte şi mentor fiind regretatul Titu Rădoi, iar secretar literar un alt dispărut – Nicolae Diaconu i-au spus sincer că are talent. Ba chiar Nae Diaconu zicea, cu nonşalanţă, că “Eu urăsc veleitarii şi decât să-i cultiv, mai bine susţin trei fete talentate!” Ei bine, una dintre cele trei fete este doamna Mihaela Mirea. Pe care a recomandat-o călduros, ca un fost echinoxist clujean ce era, dar originar din Gorj, corifeilor revistei literare “Tribuna”. Una dintre cele mai redutabile reviste literare din ţară, înainte de 1989, condusă de Dumitru Radu Popescu, ca redactor şef, şi de Augustin Buzura, ca secretar general de redacţie. Amândoi fiind doi clasici în viaţă ai literaturii române. De atunci şi de acum. Sperăm că de-a pururi. Şi dacă celebrul DRP şi Gusti Buzura au debuta-o în “Tribuna”, de la Cluj, vă daţi seama că nu s-au înşelat.
Fătuca talentată de atunci n-a renunţat la pasiunea ei pentru marea poezie. Ba chiar a perseverat, scriind în continuare poezie adevărată. Încă de pe vremea când descoperitorii ei – Titu Rădoi şi Nicolae Diaconu -, cum spuneam, şi aceia care au lansat-o, erau în viaţă, Mihaela Mirea şi-a prezentat creaţiile, în manuscris, la Festivalul Internaţional de Poezie “Tudor Arghezi”, de la Târgu Cărbuneşti.
La un moment dat, s-a văzut laureată a acestui festival cu Premiul al II-lea, înainte de ‘90, pentru ciclul de poezii “Fluture de seară”, mai apoi pentru volumul, tot în manuscris, “Ninge sub emisfera mea”. Talentul o tot sâcâia, poezia se lega fluent şi acum vreo doi ani, tot la Festivalul Internaţional de Poezie “Tudor Arghezi”, a mai fost laureată doar cu Menţiune, pentru volumul “Lecţia de nisip”, deşi avea nota 8,75, preşedinte al Juriului Naţional fiind pretenţioasa poetă Constanţa Buzea.
Volumul de faţă este un adevărat eveniment editorial şi se datorează în primul rând poetei, dar şi sobrietăţii cu care redactorul de carte Ion Popescu-Brădiceni, el însuşi un poet cu pretenţii, a selectat cele mai valoroase creaţii din ciclurile şi volumele prezentate anterior de poetă la diverse concursuri literare. Poetul şi critical literar Ion Popescu-Brădiceni, adică redactorul de carte, afirmă despre volumul “Lecţia de nisip”, în fapt primul ciclu al cărţii, deci care dă şi titlul volumului, că ar conţine “O minunată poezie umanitară şi socială, al doilea ciclu – “Fluture de seară” fiind de respiraţie ontologică, în vreme ce al treilea ciclu al rotundei cărţi – “Ninge sublim în emisfera mea” este uşor sentimental şi accentuat metapoetic, cumva blagian în substanţa lui lirică. Exigent din fire, Ion Popescu-Brădiceni recunoaşte că, în schimb, titlul “Lecţia de nisip” este şi chiar pare uşor un intertext borghesian, cu referire la “Cartea de nisip” a lui Borghese. Cu toate acestea, IPB mai apreciază că “Lecţia de nisip”, în fapt, reprezintă o lecţie condamnată la modernitate, în sensul baudlairean al poetei Mihaela Mirea.
Mai précis, acest volum de debut reuneşte o selecţie din cele trei cărţi neapărute. Neapărute din pricini independente de voinţa autoarei. Ci dependente de aşazisa economie de piaţă care sugrumă cultura şi ucide plăcerile pentru suflet.
Poate de aceea este bine să reamintim cititorilor că nici acest volum n-ar fi văzut lumina tiparului, la Editura Măiastra, din Târgu Jiu, 2010, dacă autoarea nu era sprijinită financiar dar dezinteresat de către primarul oraşului Rovinari, juristul Dorin Filip, de Societatea MADOFIL SRL Rovinari şi de către dr. ing. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, cărora, la finele cărţii de faţă, autoarea, cu recunoştinţă, le mulţumeşte.
Ion Predoşanu
