Iarna asta m-a prins o gripă cumplită pe la Bucureşti, aşa că publicaţia lunară NOVĂCEANUL pe luna februarie, primită de la redactorul şef Constantin Dârvăreanu am citit-o cu plăcere abia ieri.
Veritabila revistă de cultură NOVĂCEANUL are, ca de obicei, de toate. Şi un eseu istoric scris cu multă dragoste de ţară şi de locurile natale intitulat „24 ianuarie la Novaci”, al scriitorului Constantin Dârvăreanu, pagini de tradiţii şi de poezie pură, creată de localnici, (apariţii editoriale) – actuală, dar şi postumă, „Amintiri de pe front” cu Grigore Paraschivescu, fost Primar al comunei Novaci între 1922-1926, articole de spiritualitate: „Sfinţenia din noi”, fără a lipsi unul și despre evenimentul anului 2018: „Centenarul Marii Uniri ne îndeamnă să gândim româneşte”, semnat tot de Constantin Dârvăreanu. Cel mai incitant şi interesant eseu aparţine fostului jurnalist prof.univ.dr. N. Vinţanu care glosează pe tema „Mai vine iarăşi primăvara?” Pe lângă observaţiile domniei sale, în următorul citat apelează şi la inspiraţia a doi mari poeţi ai neamului românesc: „Venirea primăverii spuneam că este asemuită cu renaşterea fizică şi spirituală. Regretatul poet Adrian Păunescu în superba poezie Antiprimăvara spune că „ce dacă vine primăvara/ atâta iarnă e în noi/ că Martie se poate duce/ cu toţi cocorii înapoi/ în noi e loc numai de iarnă/ vom îngheţa sub ultim ger/ orbecăind pe copci de gheaţă/ ca un stingher spre alt stingher”. Desigur, poetul îşi exprimă trăirile în raport cu evenimentele vieţii sale. Pentru mulţi dintre noi, versurile par a ne spune că degeaba mai aşteptăm o desprimăvărare în viaţa noastră, o licărire de speranţă. Pentru că iarna, adică ce a fost greu, nu a trecut. Constatăm adesea, an de an, că rămânem cu speranţa doar: se îmbunătăţesc unele condiţii, se realizează unele aspiraţii, dar se dărâmă echilibrul existent în alte zone ale vieţii noastre. Adică, aşa cum spunea Eminescu „noi cârpim cerul cu stele”. Şi, totuşi, primăvara sigur va veni!
Ion PREDOŞANU
