Examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici şi farmacişti, pe 9 noiembrie

765

Ministerul Sănătăţii organizează, începând cu data de 9 noiembrie, o sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti. Pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care au finalizat până la data de 31 august 2016 pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare.

Înscrierea candidaţilor care doresc să participe la examenul pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti se va face începând cu data de 26 septembrie 2016 şi până în data de 10 octombrie. Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare (calificativ admis/respins). În cazul în care la una din probele de examen nu se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7,00.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here