Excursie documentară în Parcul Național Defileul Jiului

2156

O nouă ediție, a XXIV-a, a Conferinței Științifice Internaționale ”Muzeul şi cercetarea ştiinţifică”, la Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, va avea loc în perioada 7–9 septembrie 2017. În programul conferinţei este cuprinsă şi o excursie documentară aplicativă în Parcul Național Defileul Jiului, care are ca scop evidenţierea şi promovarea patrimoniului natural şi, totodată, stimularea interesului privind cercetarea ştiinţifică a acestuia.

Conferința Științifică Internațională “Muzeul și cercetarea științifică ” este organizată de Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, în colaborare și cu sprijinul Consiliul Judeţean Dolj.

Devenită deja tradiție, Conferinţa Internaţională „Muzeul şi Cercetarea Ştiinţifică” a evoluat, transformându-se de-a lungul a peste două decenii într-o manifestare științifică de prestigiu, emblematică pentru instituție, ajungând anul acesta la ce-a de-a X- a ediţie internaţională, la care, alături de muzeografi, cercetători și cadre universitare din România, şi-au anunţat participarea marcante personalităţi ştiinţifice din: Ucraina, Turcia, Albania, Republica Moldova, Siria, Maroc, Algeria. Conferinţa se desfăşoară pe următoarele secţiuni: Geologie/Paleontologie, Biologie Vegetală, Biologie Animală (Nevertebrate şi Vertebrate), Ecologie şi Protecţia Mediului. Studiile ştiinţifice prezentate sunt rodul unei îndelungi cercetări a micro- şi macro-organismelor din diverse ecosisteme, precum şi a analizei fenomenelor geologice/climatice petrecute de-a lungul anilor sau erelor în diverse bioregiuni.

Vizită în Defileul Jiului…
În programul Conferinței Științifice Internaționale ”Muzeul şi cercetarea ştiinţifică” este cuprinsă şi o excursie documentară aplicativă în Parcul Național Defileul Jiului, care are ca scop evidenţierea şi promovarea patrimoniului natural şi, totodată, stimularea interesului privind cercetarea ştiinţifică a acestuia.

În cadrul lucrărilor conferinţei vor fi prezentate peste 70 de lucrări ştiinţifice. Toate lucrările ce vor fi susținute au girul colegiului ştiinţific redacţional reprezentat de personalităţi academice din ţară şi străinătate şi sunt tipărite în Anuarul Secţiei de Ştiinţele Naturii, ajuns în 2017 la cel de-al XXXIII-lea număr, revistă cotată la categoria științifică B+ şi aflată în baza de date Thomson-Reuters.

Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc în sala de şedinţe nr. 1, a Consiliului Judeţean Dolj, în data de 07 septembrie, ora 10.00.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here