Excursii la Săcelu pentru 150 de pensionari din Târgu-Jiu

688

Şi în acest sezon de vară, Primăria Municipiului Târgu-Jiu va pune la bătaie din bugetul local suma de 12.000 de lei pentru asigurarea deplasării a 150 de pensionari în staţiunea balneo-climaterică Săcelu. Această acţiune este organizată în fiecare an şi are parte de sprijinul administraţiei publice locale. Instituţia va asigura deplasarea zilnică a 150 de pensionari, membri ai Cluburilor vârstei a treia din municipiu, către Săcelu, în trei serii a câte şapte zile fiecare, în perioada iulie – august 2015.
Hotărârea care prevede organizarea acestor excursii a fost aprobată ieri, în şedinţa ordinară de Consiliu Local. Totodată, pentru această acţiune, se estimează o cheltuială de 12.000 de lei, sumă neprevăzută în bugetul de cheltuieli pe acest an, însă va fi suportată din economiile existente la nivelul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
Pensionarii care vor beneficia de facilitatea de transport către staţiunea Săcelu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie membri ai Cluburilor vârstei a treia din municipiu; să aibă domiciliul în Târgu-Jiu; să prezinte recomandare medicală pentru tratament balnear în această staţiune cu menţiunea că se pot deplasa pe distanţe mici sau medii cu mijloace de transport în comun. Solicitările în vederea acordării facilităţii de transport, aprobată prin hotărâre de Consiliu Local, vor fi făcute în scris până la data de 10 iulie a.c. pentru toate cele trei serii la sediile Cluburilor vârstei a treia, însoţite de documente justificative: copie carte de identitate, copie cupon pensie din luna anterioară, adeverinţă medicală. Selecţia cererilor se va face de către o comisie formată din reprezentanţii Cluburilor vârstei a treia din Târgu-Jiu. Ocuparea locurilor se va face începând cu pensionarul a cărei valoare a pensiei este cea mai mică până la completarea celor 150 de locuri.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here