Scriitorul Ion Popescu–Brădiceni este acum, în tranziția noastră prelungită şi imundă, uneori, contestat şi depreciate cu aplomb satiric şi pamfletar, nu de critici şi polemişti importanți, ci de colaboratori cu identitate onomastică asumată ori escamotată ai unor reviste cultural-literare de incontestabil prestigiu naţional. Spațiile publicistice destinate unor asemenea denigrări ignobile sunt restrictive, improprii unei apetențe şi consistențe polemice veritabile. Autorii acestor atacuri lipsite de fair-play admit să fie stimulate de confrați, membri ai USR, colportori incurabili de bârfe provinciale, tipic gorjeneşti.
Nu întâmplător am debutat Colecția de monografii incomplete-imperfecte cu prima variantă consacrată acestui scriitor transmodernist Ion Popescu-Brădiceni, apărută la Editura Limes din Floreşti-Cluj, coordonată de poetul Mircea Petean, în anul 2014. Am considerat că, deşi nu este membru al USR, Ion Popescu-Brădiceni se manifestă destul de prolific ca spirit creativ efervescent, care simte enorm şi vede… grandios, fiind astfel demn de luat în seamă. Nu toți cei peste 2500 de membri ai USR cu atestate sau legitimații oficiale au şi certificate de talent. Aşadar, scriitorul Ion Popescu-Brădiceni ne oferă, prin opera lui de extinsă varietate şi complexitate, un interesant spectacol de personalitate. Este dificil să discerni şi să ajungi la o clasificare tranşantă şi definitivă a genurilor şi speciilor literare, adeseori eteroclite, pe care le cultivă cu entuziasm pluriform şi cu talent scriitorul Ion Popescu-Bradiceni. Este în primul rând poet, este teoretician şi hermeneut literar, autor febril de proză scurtă şi romanească, este un publicist fervent, pasionat, semnatar debordant în ziare şi reviste cultural-literare județene şi naționale? Greu de răspuns, de stabilit şi de impus dimensiunea prioritar-valorică a operei sale, deoarece aceste multiple şi felurite direcții creative-literare conturează pregnant preocupările sale tenace din domeniul vast şi generos al literaturii actuale.
Creată sub patina şi tentația frenetică a relativității, dar şi a absolutului, cu inerenta reticență a eului profund care simte enorm şi vede… grandios, opera lui Ion Popescu-Brădiceni delimitează un univers amplu şi original, concretizat prin cele trei fețe de transmodernitate, în poezie, proză şi eseistică.
A debutat editorial ca poet la 32 de ani, în 1986, cu 28 de poeme grupate sub titlul Extazul păsării de rouă, cu girul Editurii Scrisul Românesc din Craiova. Remarcam de pe atunci, mai precis din anul 1986, într-o recenzie apărută în revista Tribuna din Cluj-Napoca, prezența câtorva particularități definitorii pentru creația lui Ion Popescu-Brădiceni, care s-au perpetuat în toate cărțile ulterioare devenind permanențe deloc redundante, ori manierisme, până la recentul volum Grădina de(-)mentă apărut la TipoMoldova din Iaşi, Colecția Bibliofil, poezie contemporană, anul 2017. Observam, la acel început editorial cu volumul Extazul păsării de rouă, că poetul Ion Popescu, fără blazonul Brădiceni, nu încerca să scrie o poezie a apoeticului, nu ambiționa o desacralizare a poemului, nefiind un descendent al lui Geo Dumitrescu dar nici al lui Marin Sorescu, ca ironist şi fantezist (Eugen Simion). Ion Popescu se afirma de la început ca un tânăr talentat, încât să aibă a face, programatic, în mod solemn cu poezia, vădind incontestabile semen de maturitate, în viziune şi stil, şi, implicit, un orizont literar-artistic surprinzător de extins, format prin lecturi selective aprofundate, teoretice şi beletristice. Poetul rămânea în continuare spontan şi autentic în poezie, ca şi în comentariile lui critice, totdeauna eseistice, remarcabile pentru un autor care bate câmpii cu grație, potrivit celebrei sintagme călinesciene.
Nota de reflexivitate, varietatea şi interferența sintetică a elementelor de mesaj liric pluriform evidențiau de la debut menirea remarcabilă de a diminua decisiv impresia de grandilocvență lirică. Plurivalența temelor şi motivelor, substratul ontologic şi gnoseologic, conştiința creației artistice, condiția solitară a eului interogativ în relația cu realul sau imaginarul, erosul generator de fericire lăuntrică, spiritualizată, ideile şi sentimentele civice, unde entelehia devenea impetuoasă şi germinativă a patriei, stările de extaz şi de uimire virginală şi contemplația creau impresia de tulburătoare ambiguitate. Valorificarea orizontului livresc este şi acum detectabilă, chiar frapantă la nivel ideatic, lexical-metaforic şi prozodic: entelehia trimite la Aristotel, incantația iambică a melancoliei aminteşte de elegiile eminesciene, lumina şi cenuşa apar ca motive de proveniență blagiană, nostalgia Eladei, formele fixe ale poeziei, îndeosebi sonetul, trimit la Petrarca, Ronsard, Shakespeare, dar şi la parnasianismul din sonetele lui Ion Barbu şi Vasile Voiculescu, unele vagi tendințe de abstractism şi ermetism par a fi ecouri ale lecturilor barbiene, iar contemplarea adâncurilor ne poate orienta spre spiritul adânc şi retoric al lui Nicolae Labiş.
De la acel grupaj de poeme cu titlul Extazul păsării de rouă, până la volumul Grădina de(-)mentă, durata temporală a fost experimentată de Ion Popescu-Brădiceni pe un teritoriu liric, prin nenumărate plachete şi volume remarcabile artistic. În acest volum cu suflu liric exaltat, menținut de-a lungul celor 145 de pagini, poetul se manifestă consecvent şi constant în contextul liricii contemporane, oarecum singular, deloc nostalgic şi melancolic, cu un eu creator infatigabil, de orientare insolit-transmodernă, neoromantică la interferența şi confluența acestor secole şi milenii.
Cele paisprezece secvențe ale cărții sunt simetric încadrate de două piese poetice facsimilate, Zeu transmodern, ca un clasic prolog, şi Automedon şi Peter Rugg, ca epilog. Asemenea titluri ca şi altele îmbrățişate în simetrie compozițională sunt adecvate imaginației prodigioase a autorului, transferându-ne într-un areal expresionist şi fantastic: În Cetatea- de-Aur, sub bolți de cristal, Arca metanoia, Majordomul Palatului, Când se va deschide poarta Cerului, Carmen perpetuum.
Poetul Ion Popescu-Brădiceni dispune de imprevizibile şi inepuizabile mijloace lingvistice, toponimice şi antroponimice, spre a-l sidera pe cititorul cât de cât avizat. Pentru a pătrunde în Grădina de(-)mentă oricine are nevoie de o surescitare intensă, fiindu-i necesară o familiarizare cu misterele transhermeneuticii poetului transfigurat, demiurgic, în Zeu transmodern. Liniuța de unire aşezată între paranteze rotunde poate fi un vehicul sau un vector oferit de poet virtualilor cititori pentru a-i transcende în miraculoasa şi halucinanta Grădină de(-)mentă, deşi autorul ne avertizează că transparentele temple devin accesibile doar Poetului sedus, precum Narcis (…) cu pletele galbene, de plăcerea căderii în sine.
Ion Popescu-Brădiceni recurge adeseori în versurile din cartea Grădina de(-)mentă la substratul livresc, mitologic, teologic, alteori istoric, valorificând cunoştințe sigure şi expresive de teogonie, uneori de cosmogonie, ca în secvența intitulată Când se va deschide poarta Cerului. Nu sunt absente, totalmente, nici stările exaltate de teolatrie. Partea intitulată Când se va deschide poarta Cerului poate fi interpretată ca programatică, într-o viziune transmodernă, în sensul că poetul obligă pe Criticii bătrâni, inutili, incomprehensivi şi opaci, să se inițieze în domeniul Instrumentelor sale Hermeneutice. Numai în felul acesta criticii incomprehensivi şi opaci pot pătrunde în Grădina de(-)mentă, recte în opera poetului cu Noul Stil. Acest stil nu poate fi decât inedit, aşadar, transmodern, definitoriu pentru opera scriitorului Ion Popescu–Brădiceni, în ansamblul ei.
Ion Trancău
