Expoziţie impresionantă de caricatură la CJCPCT Gorj

537

O impresionantă expoziţie de caricatură poate fi admirată, începând de joi, în sala “Florin Isuf” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Expoziţia se intitulează “Eurosapiens” şi conţine câteva zeci de lucrări ce fac parte din colecţia de artă a Casei Umorului şi Satirei din Gabrovo, Bulgaria.

foto 054Expoziţia “Eurosapiens” a mai fost itinerată până în prezent în alte circa zece ţări din lume şi a ajuns la Târgu-Jiu în baza unui parteneriat încheiat între CJCPCT Gorj şi autorităţile culturale din Gabrovo. “Este pentru prima dată când în Gorj se vernisează o expoziţie de caricatură de dimensiunea aceasta şi de valoarea aceasta, datorată Muzeului de Umor şi Satiră din Gabrovo, o localitate care a ajuns încetul cu încetul în conştiinţa lumii ca fiind o capitală mondială a umorului. Expoziţia are şi o titulatură deosebită – «Eurosapiens»- şi conţine lucrări realizate de 18 mari caricaturişti bulgari, fiind itinerată în 10 – 12 ţări din Europa până în momentul de faţă. Iată că a venit şi rândul Târgu-Jiului să aibă privilegiul acesta”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj. “Acest parteneriat este unul deosebit; a fost realizat în urmă cu doi ani şi jumătate, nu doar pe partea de grafică sau caricatură, ci şi pe partea de artă plastică, cu Muzeul de Artă din Gabrovo. Câţiva dintre expozanţii de astăzi au fost prezenţi la Târgu-Jiu nu cu mult timp în urmă, ca şi artişti plastici, ca pictori. Aş vrea să mulţumesc prietenului nostru Ivan Kancev, cel care încetul cu încetul a devenit un obişnuit al Gorjului; datorită lui şi prin intermediul colegului meu Teodor Dădălău a fost posibilă organizarea acestei expoziţii la Târgu-Jiu”, a mai spus acesta.

foto 03656 de lucrări semnate de 18 artişti
Expoziţia cuprinde 56 de lucrări. O parte dintre acestea vor rămâne la Târgu-Jiu. “Această expoziţie a venit la Târgu-Jiu prin bunăvoinţa prietenilor de la cel mai mare muzeu al umorului din lume, Casa Umorului şi Satirei din Gabrovo. Expoziţia de faţă numără 56 de lucrări de diverse dimensiuni, toate color, şi surprinzător, la rugămintea doamnei directoare, o parte din lucrări vor rămâne în municipiul nostru. Expoziţia nu face parte din Festivalul de Umor «Ion Cănăvoiu», cu toate că de la Gabrovo a venit cu dedicaţie în memoria marelui Ion Cănăvoiu”, a spus Teodor Dădălău, organizatorul acestei expoziţii.

foto 031Casa Umorului şi Satirei
Casa Umorului şi Satirei este recunoscută pe plan internaţional ca fiind unicul institut de artă umoristică şi satiră modernă. Înfiinţat chiar de Ziua Păcălelilor, pe 1 aprilie 1972, muzeul se laudă cu o vastă colecţie, ce cuprinde peste 38.000 de lucrări de artă (picturi, sculpturi, benzi desenate, fotografii şi postere) din 173 de ţări. Printre marile evenimente organizate de acest institut se remarcă Festivalul Bienal al Umorului şi Satirei în Arte şi Întâlnirea Naţională a Povestitorilor de Bancuri şi Istorioare de la Blagolazh.
Roxana Lupu

foto 049

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here