Expropriații de la Roșia Jiu au din iulie apometre pentru apa nepotabilă

439

Guvernul României pregătește emiterea unei Hotărâri prin care terenurile localnicilor din satul Roșia Jiu vor fi expropriate pentru extinderea unei cariere de cărbune. Hotărârea de Guvern nu prevede și exproprierea caselor, astfel familiile rămân fără o sursă importantă de venit, blocate într-o zonă cu apa contaminată și aerul poluat, susțin cei de la Bankwatch România, prin intermediul unui comunicat de presă. Reprezentanții acestui ONG susțin că deși se cunoaștea că vor fi expropriați, localnicii au fost obligați să-și pună apometre pentru apa nepotabilă consumată.
“Mineritul în carieră deschisă presupune excavarea a sute de hectare la zeci de metri adâncime, adesea rezultând distrugerea pânzei freatice și eliminarea singurei surse de apă potabilă pe o rază de câțiva kilometri. Operațiunile industriale de extragere a lignitului au început în anii 1960 în vecinătatea unor sate care trebuiau mutate. Astăzi, cariera Roșia a ajuns la câteva sute de metri de proprietățile oamenilor, însă planurile de extindere nu conțin și preluarea locuințelor, ci doar a terenurilor. Până de curând, apa era pompată din interioriul carierei și distribuită în sat de către Complexul Energetic Oltenia (CEO), fântânile fiind contaminate sau secate din cauza mineritului. Însă din luna iulie au fost instalate apometre la toate gospodăriile, iar localnicii vor plăti pentru apă nepotabilă, în ciuda faptului că au rămas fără sursele proprii de apă din cauza activității industriale din zonă”, spun în comunicatul de presă cei de la Bankwatch România.
Mai mult, măsurători independente realizate în ultimul an au arătat că în Roșia Jiu poluarea aerului cu praf (pulberi în suspensie) și zgomotul creat de benzile transportoare, aflate la câteva zeci de metri de case, depășesc limita legală. În lipsa unor condiții de trai fundamentale, numeroase familii au solicitat exproprierea sau strămutarea în alte sate, însă fără succes. Proiectul de Hotărâre de Guvern publicat pe siteul Ministerului Energiei prevede doar achiziționarea terenurilor agricole, împădurite și a pășunilor, nu și a caselor. Astfel, localnicii rămân fără una dintre puținele surse de venit, blocați într-o zonă cu aer poluat, zgomot și apă contaminată.
8 organizații neguvernamentale au solicitat, potrivit documentului, Ministerului Energiei săptămâna trecută să respingă proiectul de hotărâre, acesta având un impact negativ social, economic și de mediu. Mai mult, o Hotărâre de Guvern asemănătoare, emisă în decembrie 2015 pentru extinderea carierei Jilț Nord, nu a avut efectul scontat. Aproape doi ani mai târziu, există în continuare o serie de probleme cu exproprierile ce nu au fost rezolvate prin declararea proiectului de utilitate publică. Pentru soluționarea problemelor legate de frontul de lucru, singura soluție echitabilă este considerarea individuală a fiecărui caz în parte, respectiv asigurarea unui dialog real între CEO și localnici și a unui climat de negociere justă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here